Libelula

Două fetițe se jucau într-o grădină nelucrată, cu ierburi care răsăriseră înalte, lăsând însă loc îndestul și unor flori sălbatice, de mai toată frumusețea. În timp ce una dintre fetițe împletea o cununiță din astfel de flori, cealaltă, mai zvăpăiată, a prins o libelulă de codiță și se distra cu zbaterea disperată a aceleia.

-Dă-i drumul! S-a rugat fetița mai cuminte.

Nu s-a învoit de la început, însă într-un târziu, s-a înduplecat și fetița cea zglobie de biata libelulă și a eliberat-o. Dar insecta în loc să zboare, a stat dinaintea fetelor și a glăsuit:

-Vă mulțumesc că ați fost bune cu mine! Înainte de a ne despărți, vreau să vă pun o întrebare. Ce credeți voi că îi trebuie unui om, pentru a fi fericit?

Prima a luat cuvântul, cea neastâmpărată:

-Mi-aș dori să se umple cireșul ăsta, din nou cu cireșe! Și aș vrea un cal cu aripi, și…

-Cireșele tocmai s-au trecut și trebuie să mai aștepți un an întreg până se vor face altele din nou. În ce privește calul… Eu n-am mai văzut până acum, unul cu aripi. Și libelula își fâlfâi aripile iute, ca să nu i se vadă surâsul.

-Bine, dar tu ești o libelulă și uite că vorbești! Nici asta parcă nu era posibil, scânci fetița.

-Și-asta e drept, numai că nu înțeleg de ce te-ar face pe tine fericită, cireșele dintr-un pom și aripile de pe un cal. Ca să nu mai zic de sperietura unei insecte, mai adăugă ea ușor. Dacă nu te superi, aș vrea acum să-i aud și părerea prietenei tale.

Însă aceea tăcea.

-Spune micuțo, ai încredere! Tu ce crezi că îi trebuie omului?

-Eu vreu ca mami și tati să fie sănătoși! Atunci aș fi fericită!

Libelula își agită din nou aripioarele, foarte iute, de data asta ca să nu i se vadă lacrima.

-Ce gând bun! Copila mea, am să mă rog și eu de acum înainte pentru sănătatea lor. Că alte puteri, să știți că nu am. Ai dreptate să spui că sănătatea este foarte importantă pentru oameni, de-asta e și nelipsită din toate urările pe care și le fac aceștia. Și totuși… Fericirea nu stă în ea, pentru că dacă îi voi întreba pe părinții tăi dacă sunt, ori nu sunt fericiți, știu sigur că amândoi îmi vor spune cu hotărâre că da, sunt. Și asta pentru că te au pe tine. Nu crezi?

-Nu! Eu nu cred ce spui! se rățoi prima fetiță, îmbufnată că libelula nu-i poate îndeplini dorințele. Oamenii pe care îi cunosc, sunt aproape toți nefericiți, chiar și sănătoși fiind. Îmi poți spune de ce?

-Da, cu mare drag! Iar răspunsul ăsta vreau să fie darul meu, pentru voi. Pentru a fi fericit, omului îi mai trebuie și un pic de cumințenie… adică de înțelepciune. Să se bucure de ce are și să se bucure iarăși, că multe altele, care i-ar fi nesuferite, nu le are.

Și spunând acestea, libelula își luă zborul spre înalt.

O poveste inspirată de articolul Aurei, Bogătași 🙂

Giveaway! Vrei Prietenii dreptății? — Corabia cu gânduri a Marinei Costa – Marina Costa s shipload of thoughts

Împreună cu bloggerul de carte Adrian Cimpoieru, organizez un concurs literar, prin intermediul căruia puteți câștiga cele două volume din „Prietenii dreptății”. Pentru a intra în concurs, trebuie să: – Urmăriți blogurile: http://www.cimpoeruadrian.data.blog și http://www.solpicador.wordpress.com;– Vă abonați prin e-mail la newsletterul lui Adrian Cimpoeru;– Dați like paginii Facebook: Cimpoeru Adrian blog și follow pagina de […]

Giveaway! Vrei Prietenii dreptății? — Corabia cu gânduri a Marinei Costa – Marina Costa s shipload of thoughts

Joi e despre voi – Azi, Katherine

Imi cer scuze pentru întârziere. A venit vremea să v-o aduc în imagine… Ei, hai! Poate a trecut puțin și peste vreme, dar să zicem că nu mai contează, da? La cât este de tânără, Katherine ar fi avut destul timp să mai aștepte încă 🙂 Am să vă prezint prin urmare lumea mereu în expansiune a Marianei Cătălina Argatu, cea pentru care orizontul nu este o linie limitativă, ci o permanentă chemare spre alte zări, spre noi începuturi. Multă cuprindere așadar și mai departe mult mai este, cum se spune în poveste. De aceea voi pune tag acolo unde se desfășoară, Katherine’s Blog https://katespage23.wordpress.com/, pentru ca voi înșivă să purcedeți pe cărările trasate de ea, dacă veți binevoi a face asta. Va fi interesant. De la mine adaug doar verbul care (zic eu) că o definește, cel puțin la momentul de acum: to search.
In English, of course! 🙂

Urmează la rând, Ane

…pentru voi – Azi, Joculdeavatiascunselea

De data asta, doar atât! Puncte, puncte… Am pierdut ziua de joi, cu rimă cu tot, dar cum ideea proiectului meu consta în a vă aduce în prim-plan, rând pe rând, câte un blogger, până când și voi înșivă vă veți regăsi pe aici, la centru, nu văd de ce nu pot continua și într-o zi de vineri, sau sâmbătă (am sperat să nu, dar sunt pe aproape 🙂 ) dacă este cazul. Motivația rămâne, în pofida vicisitudinilor pe care mi le cauzează timpul. Vă veți descoperi bineînțeles prin filtrul ochilor mei, dar asta este. Care nu veți dori să vă asumați acest risc, aveți intervalul unei săptămâni (uneori și mai bine 🙂 ) de la data când sunteți anunțați că vă vine rândul, pentru a mă avertiza. Iar eu o să mă conformez dorințelor fiecăruia. Căci cu toate aceste sincope, aș vrea ca rubrica mea hebdomadară să devină totuși regulată. Așaaa…

Numai bine se potrivește acum Em Madara, care în ultima perioadă nu a dat semne că s-ar grăbi în vreun fel. Blogul ei, https://joculdeavatiascunselea.com/author/joculdeavatiascunselea/ a avut o apariție meteorică, i-aș spune, căci nu s-a mai văzut de la o vreme cu noi publicații. Însă atunci când a făcut-o, strălucea cu o pagină foarte faină, unde îmi era drag să intru și de la care am avut multe de învățat. Totuși visul ei a fost ca scrisul să-i ajungă sub tipar, iar romanul a văzut lumina zilei chiar sub acest titlu, „Jocul de-a v-ați ascunselea”. Din păcate eu nu l-am citit (încă!), dar a primit bune recenzii de la oameni în care am încredere, cum ar fi Marius Andrei, Ana Sylvi, Geo, Imaginary Cofee, Claudiu Liviu Onișoară… Am enumerat doar câțiva, însă foarte mulți au scris elogios despre această carte. Sper ca Em Madara să nu se fi oprit aici și să fi scris în continuare. Dar ce știu eu, poate chiar și pe blogul ei încă mai scrie… Pentru mine pare că s-a ascuns, într-un permanent chef de joacă, dar este foarte posibil ca doar eu să nu fi fost în stare să o găsesc. Încercați și voi și chiar dacă nu o veți afla cu materiale recente, ușa casei sale stă deschisă în continuare și veți descoperi o sumă de articole interesante de dinainte, jocuri distractive și chiar fragmente din romanul despre care am vorbit mai sus.

Am considerat că ea merita să nu își piardă locul de onoare din această listă a oamenilor prețuiți, căci așa cum am afirmat și în alte dăți, cine mi se lipește de inimă, nu se mai desprinde ușor de acolo. Iar intervalul de timp în care cineva nu este de găsit, nu are nicio relevanță. Eu însumi am lipsit aproape o jumătate de an, din motive foarte întemeiate din punctul meu de vedere, dar necunoscute evident, cititorilor mei.

Deci Em Madera este pe undeva pe aici și numără… La un moment dat se va întoarce și va striga: „Cine nu e gata, îl iau cu lopata!” Căci jocul continuă atâta timp cât vom rămâne copii în sufletul nostru. Din nou timp, timp, uf!… Cum își mai face și dumnealui, propria sa joacă prin viața noastră!

Urmează la rând, Katherine

Luni -cap de listă pentru Nautilus

Îmi plac foarte mult provocările, dar în general nu mă bag. Pentru că mă cunosc destul de bine și… Hm!

Eu sunt acela care nu-ți va spune niciodată laie sau bălaie, vreau sau nu vreau. Eu zic mereu „Aș vrea”, care până la urmă nu înseamnă mai nimic. Nu e o dorință care implică un demers, ci mai degrabă un fel de stare. Una statico-letargică. Cum ai vrea spre exemplu să mergi pe Lună. Visezi la asta, dar nu îți dorești cu adevărat. Ceea ce vrei și chiar ajungi cu vrutul ăsta și la îndeplinire, este să te duci după alimente, că n-ai încotro 🙂

Mi s-a întâmplat pe la mai toate competițiile unde m-aș fi înscris, să mă răsucesc în jurul cireșului, dar ceva parcă mă oprea să și urc în el. E foarte adevărat că nu de puține ori, se întâmpla să mai pierd și startul. Atunci însă eram cumva chiar ușurat că aveam motive să trec condiționalul de la prezent, la perfect. „Eu aș fi vrut, foarte mult aș fi vrut, dar dacă n-am aflat la timp!…” 🙂 Ca Editura Siono să mă cuprindă și pe mine în frumosul lor proiect și să figurez cu o lucrare în „Inima nu face riduri”, a fost nevoie de îndemnul Potecuței și suportul Cristinei, altfel nu s-ar fi putut. Cineva trebuie să mă țină de mână permanent. Ce-am zis? Brrr! Doamne, ce proiecție în viitor am avut! Nu, nu încercați să vă imaginați și voi asta, vă rog! Închipuiți-mă oriunde, pe un teren de fotbal mai bine, de ce nu… Mai e destul până o să îmbătrânesc!

De data asta nu știu cum s-a întâmplat. M-am luat singur, pe nepregătite. Eram chiar pe Reader când a apărut propunerea lui Nautilus și de îndată ce i-am citit-o, m-am și repezit să spun „Da”. Pe negândite. Și astfel m-am văzut bifând dintr-o dată atât o înscrierea la ceva, cât și situarea în poziția de fruntaș pe listingul comentariilor. Și jocul soartei a mers încă și mai departe, am fost desemnat să postez chiar primul. N-aș fi vrut atâta onoare, că preferam să am posibilitatea de a mă acomoda cu ideea, dar Nemo însuși ne-a asigurat că nu el a stabilit asta, ci s-a folosit de un site, random.org.

Chestii-trestii-socoteli, numai că eu cum am intrat, așa m-am și evaporat. Simplu: am uitat 🙂

Hai că nu sunt nici chiar așa de rău cum mă „încondeiez”… Poza pe care o vedeți acolo sus, am realizat-o încă din ziua imediat următoare înscrierii, anume pentru acest joc. Numai că ulterior, trecând niște zile încărcate, s-a întâmplat să uit. Iar asta pentru mine nu mai e de multă vreme ceva atât de excepțional. Orice se întâmplă mai des, devine natural.

Azi a fost luni. Și Nautilus, om drăguț, mi-a adus aminte. Nu se putea altfel. Așadar, începând de mâine ar trebui să apară niște stihuri pe imaginea asta a mea. Sunt foarte curios…

Vă spune ceva? 🙂

Fair play

Astă seară am văzut primul și singurul meci din întreg campionatul UEFA. S-a întâmplat să fie tocmai finala, deci cu atât mai bine pentru mine. 🙂 Tot ce s-a consumat până acum am aflat numai „din părți”, întrebând colegi pe la muncă sau citind cronicile voastre. Cine cu cine a jucat, cine pe cine a bătut… Mai mult ca să mă aflu în treabă. Dacă nu a fost și echipa noastră până măcar pe aproape, mi s-a părut fără miză totul. Și asemenea vulpoiului care zice de struguri că-s acri, mă gândeam și eu azi la „norocul” că nu suntem noi în locul italienilor. Se vehicula că englezii vor cumpăra arbitrii, ori poate chiar jucători de la echipa adversă, orice-oricum-oricât, numai pentru a câștiga încă o dată trofeul, care abia prin `66 a mai fost pe aici.

It’s comming home! era speranța de pe buzele tuturor.

Iar dacă nu!… E-heii! Atunci vai și amar de capul italienilor, cum s-or mai întoarce bieții de ei acasă. Știți cum e cu problema celui care nu moare de drum lung, ci din alte considerente. 🙂

M-am uitat așadar cât se poate de liniștit, ținând cu amândouă echipele în mod egal. Cu unii pentru că îmi sunt gazde, iar cu ceilalți pentru că îi consider un fel de veri, mai pe departe. Numai noi cu ei, nu și invers 🙂 Au dat gol englezii și m-am bucurat, au egalat italienii și iar m-am bucurat. Paritate pe tabela de marcaj, egalitate și în preferințele mele. Apoi italienii au început să fragmenteze jocul prin faulturi mici de pe la jumătatea terenului, marcă înregistrată și plictisindu-mă întrucâtva, am început să mă gândesc aiurea. Pornind cumva de la termenii aceștia cu care mă obișnuisem încă de mic, pe când ca orice băiat puneam și eu piciorul pe minge și mă socoteam fotbalist… Corner, fault, offside, penalty, șut, pasă, gol, toate cuvintele provin din engleză, cum altfel, din moment ce ei l-au și inventat. Și parcă din acel moment mi s-ar fi părut chiar drept ca să câștige totuși ei. N-a fost să fie așa…

Se făcuse dintr-o dată atâta liniște pe afară, încât te făcea să crezi că toată populația Angliei s-a dus direct la culcare. E trist, foarte trist și starea asta a lor m-a cuprins și pe mine. Însă în tribune nu s-a văzut niciun incident.

„Verii” și-au ridicat cupa deasupra capului și vor pleca fericiți acasă. Netulburați.

Nimeni nu are nimic cu ei. Au fost felicitați cu sportivitate, iar comentatorii au vorbit numai laudativ despre jucători. Despre toți s-au spus cuvinte frumoase, fie ei învingători sau învinși. Pentru că englezii nu au inventat numai fotbalul, cricket-ul, tenisul, rugby-ul, golful și câte oare alte sporturi. Tot ei parcă au inventat și ideea de sportivitate.

Iar fair play, este o altă vorbă pe care ne-am însușit-o fără să ne gândim neapărat la sensul ei. Iar cum mie îmi este foarte dragă, m-am trezit și eu abia acum, când meciul s-a terminat de mult și lumea care poate să doarmă, o și face, că am niște regrete…

Hai Anglia! îmi vine să zic tardiv… dincolo de ceasul al doisprezecelea. Nici nu știu ei, englezii, ce suporter au avut în mine. 🙂

Joi e despre voi – Azi, Imaginary Coffe

Chiar mai deunăzi ne făcea Petru un periplu al evoluției, cu cele două fațete ale progresului și nu mai știu dacă am și comentat, sau numai am gândit la ce aș spune despre asta. Vorbitul în gând cu voi, se suprapune de multe ori peste actul în sine al scrisului și ajung în situația în care pur și simplu nu mai știu dacă anumite chestii chiar le-am transmis, au ba. Vă mărturisesc că de multe ori am sperat astfel, ca măcar fulgi zburătăciți din penajul aripilor de gând, să ajungă până la destinatar. Telepatia… Dacă știința telecomunicațiilor nu s-ar fi dezvoltat chiar ea cel mai mult dintre toate și am fi lucrat mai mult la/pe noi înșine, să ne simțim, să ne regăsim unii într-alții, oare ar fi existat șansa reală de a comunica între noi așa, direct prin gânduri? Zic asta fiind convins că nu e ceva atât de imposibil cum pare. Am și reușit până acum de câteva ori cu persoane foarte dragi.

De data asta însă, cu Cafeluța nu mi-a ieșit. Cu toate că ea îmi este mie foarte dragă, dar poate că nu e îndeajuns numai atât și trebuia puțină reciprocitate. Ea va zice că nu-i adevărat… 🙂 Hai mai bine să o punem și pe asta în cârca 5 G-ului. Prea multe interferări de unde, nu-i așa? 🙂

În fine, ce vreau să zic prin asta și ce aveam eu să-i transmit? Încă de când am nominalizat-o că va urma, mi-am dorit să ia legătura cu mine și să îmi trimită o fotografie. Asta pentru că mă simțeam cam blocat de ochii aceia ai portretului din profilul său, cafenii cum altfel, și nu știam să fac ceva mai frumos de atât. E drept că într-adevăr n-am avut timp ieri, dar am tot sperat ca după prelungiri…

Așadar dragii mei, n-o mai dau pe ocolite. Poate unde în ultima vreme am cedat și eu valului social și mi-am luat celular „ca toată lumea”, n-oi mai avea puterea gândului… așa că vă rog direct:

-Care vă știți că îmi sunteți pe lista de prieteni și nici nu v-ar conveni să apăreți pe aici după hachițele minții mele, trimiteți poză! O.K.?

Uite acum… Am reprezentat-o pe https://imaginarycoffee.wordpress.com/ prin chipul unei persoane de culoare. O culoare pe care de regulă o asociem ciocolatei, dar am zis că merge și la cafea, ce ziceți?

Bun. Gata cu preambulul, că dacă mă întind mai mult nu-mi mai rămâne vreme de desen. Da, din păcate și astăzi voi merge la muncă, în doar câteva minute mai încolo… Am afirmat că îmi este dragă. De ce? Cafeluța face parte dintre aceia la care m-am înscris ca urmăritor, nu neapărat din frumusețea textului pe care l-am citit, ci din frumusețea sufletului pe care l-am simțit înapoia rândurilor. Nu știu cum să explic mai bine… E o amprentă acolo. Uf! Iar simt nevoia să fac o trimitere spre cineva dintre voi, ca să fiu mai bine înțeles. Uite… Aurora de la Eco, spre exemplu. Îi privești o lucrare și îți zici: Ah, ce frumos! Dar îi vezi și sufletul totodată. Simți că și acela e frumos.

Așa ceva am simțit citind un articol al Cafeluței. Unul singur mi-a fost edificator. Celelalte nu au făcut decât să îmi întărească și mai mult impresia inițială. Este curată și pură ca un nufăr. Iar gândurile sale îndreptate către tată… Pe care tată nu l-ar fi trecut lacrimile duioșiei? Pe mine unul, da! De atunci, chiar de atunci mi-a fost și dragă! Https://imaginarycoffee.wordpress.com/ e de citit, de simțit, de iubit! ❤

Urmează Joculdeavatiascunselea

Joi e despre voi – Prelungiri

Când văd că azi totul pare posibil, chiar și disputarea campionatului de fotbal al anului 2020 în 2021, solicit și eu niște prelungiri, vă supărați?… Nu chiar un an (sper 🙂 ), dar măcar o zi în plus. Joi e despre voi, să fie mâine. Ca(ti)feluță, îmi îngădui te rog? Vom bea mâine două cafele și vom zice că e joi. Bine, asta e mai greu… Dar garantat că este despre și pentru voi!

Mulțumesc din inimă pentru indulgență! ❤

Joi e despre voi – Azi, Anasylvi

Cuvântul definitoriu care îmi vine în minte la Anasylvi, este generozitatea. Pe pagina sa de introducere se află doar o scurtă, foarte scurtă dare de seamă a obiectivului pe care și-l propune și cam atât. Ea nu se prezintă, doar ne oferă. https://adropofinspiration.wordpress.com/ O picătură, așa ne spune… Dar vom afla aici de toate. Prezentări de carte, muzică bună, dar mai ales rețete ale unor mâncăruri delicioase. Da, m-am inspirat și eu, ce credeați? 🙂 Cărțile care i-au plăcut, primesc o recenzie pozitivă și recomandare din partea ei. Celelalte nu primesc nimic. Simplu, nu? Fără critică pe aici, așadar. Îmi place așa!

Bun! Dar eu ce aveam să scriu acum, în afară de faptul că o găsesc a fi o persoană foarte drăguță? Pentru că la ea întotdeauna se pare că este numai joi, fiindcă mereu va fi vorba numai despre alții în articolele sale. Se regăsește însă în gustul fin cu care ne prezintă ceea ce îi place.

Și atunci m-am dus cu gândul la Sanda Marin. Știți care, acea autoare a renumitelor cărți de bucate. Nu se poate să nu fi avut și voi una prin casă. Pentru că până la era internetului, doar acolo găseai tot felul de rețete. Mai erau desigur și pe foi volante, împrumutate de pe la prietene și adunate prețios între coperte de caiet, cu gândul de a le transcrie vreodată. Aveați, nu? 🙂 Însă Sanda Marin, Cecilia Simionescu Zapan pe numele ei adevărat, a fost unanim considerată de către toată lumea, regina bucătăriei românești. Cu un tată geograf și paleontolog de renume, care ocupa chiar postul de președinte al Academiei Române, domnișoara Simionescu și-a publicat cartea sub pseudonim, ca să nu-i știrbească aceluia reputația. Însă imediat după asta avea să îl depășească cu mult prin celebritate. Făcuse școli prodigioase și vorbea fluent trei limbi străine. Dar pasiunea a fost aceea prin care s-a făcut ea remarcată.

Portretul este al Ceciliei Simionescu, am ținut să spun de data asta. Însă gândurile mele în tot timpul cât am făcut această paralelă, s-au îndreptat către cea căreia i-am dedicat ziua, Anasylvi, regina noastră de pe blog.

Urmează la rând, Imaginarycoffee