Scriam cândva despre cuvântul DOR, că nu ar avea corespondență într-o altă limbă. Așa știm și așa și este. Cu ACASĂ e însă altceva. El se traduce în engleză prin HOME… Și totuși nu îmbracă același înțeles. Cum nici roșia frumoasă pe care o cumperi de la magazinul britanic, nu-i la fel cu roșia gustoasă și zemoasă de acasă. Pentru că numai ce îl rostești: A-ca-să!, parcă și simți rădăcinile din pământul gliei străbune, te identifici cu țărâna în care s-au topit oasele moșilor și strămoșilor tăi. Dar totuși…unde mai este Acasă pentru tine?
*
Am să vă scriu povestea Danei. O cheamă altfel, dar se va supăra dacă i-l dau pe cel real așa că…va fi Dana, da? Oricum povestea ei este de fapt a noastră, a tuturor.
Dana este o fată frumoasă din zona Olteniei. Este de mirare cum a reușit să treacă de interviu, atunci când s-a angajat aici în Scoția, la o fabrică de procesare a cărnii. Pentru că engleza ei este sub nivelul mării. A susținut-o mătușa din partea tatălui decedat, care locuiește aici de șapte ani și care a prelucrat-o papagalicește cum să răspundă la toate întrebările cu „safety” de care toți fac mare caz în U.K.
Și poate datorită prezenței ei plăcute, tonice, care o face simpatică tuturor, băieți sau fete.
De când a sosit ea în hala fabricii, parcă nici mirosul nu mai este atât de greu și de nesuferit. Oamenii nu au voie să vorbească între ei pentru că trebuie să fie concentrați douăsprezece ore asupra lucrului pe care îl au de făcut. Ea face excepție însă. Are mereu câte un zâmbet, o glumă pentru fiecare. Pe românește desigur, fără ca ei, polonezi, letoni, ucraineni, să priceapă. Ce contează însă că nu glăsuiește pe limba comună tuturor de aici… Graiul ăsta muzical pe care îl susură buzele fragede dezvelind dinții albi ca perlele, le place mult mai mult. Și încearcă și ei să învețe câte un cuvânt de pe Google Translate pe care i-l spun a doua zi, numai ca să-i provoace bucurie:
-Bună! Esti fumosa. Ce mai feți?
Iar Dana râde de se prăpădește cu glasul ei cristalin răsunând ciudat în hala mare, cu zgomote numai de mașini hârâitoare…
Toți o plac, dar bulgarul Dimitri Stoianov o iubește. S-a îndrăgostit fulgerător, de când a văzut-o întâia dată. El, ca și team-leader are sarcini numai de supraveghere, pentru că a parcurs de mult toate treptele muncii de jos. Însă o ajută mereu pe furiș ca să iasă și ea bine cu norma. Se ferește degeaba, pentru că și colegele o ajută. Tot pe furiș, bineînțeles.
Numai în sala de mese este tristă Dana. Atunci ea sună pe mama ei și o roagă să i-l dea pe Mihuț. Băiatul său are patru anișori și este în grija bunicii. Ca orice copil, are toane. Uneori vrea să vorbească cu mami la telefon, dar alteori refuză.
-Dragul meu, iubirea mea… o auzi pe Dana strigând tare, nu vrei să vorbeești cu mami tău? Hai! spune-i ceva lui mami! și glasul îl are înecat, iar lacrimile până la bărbie. Cei de pe la mesele învecinate își molfăie încet mâncarea, jenându-se ca să mai ducă la gură alt dumicat. Suferă Dana, sunt triști cu toții.
-Lasă-l dragă! O liniștește mama ei la telefon. Așa sunt copiii. Mai încolo mă întreabă de tine, așa cum face mereu…
-Da? Se luminează chipul ei din nou. Întreabă de mine? Și ce zice?
-Ei! Prostii de-ale lui…Nu mai știu să-ți spun acum, dar vorbește de tine.
-Așadar nu m-a uitat? Nu este supărat pe mine?
-Ce ai fetițo? Te prostiși? O scutură mama sa. Păi nu vorbirăți ieri? Cheltui o grămadă de bani pe telefoanele astea, degeaba. Suntem bine, noi aici. Tu ai grijă de tine acolo. Și să fii cuminte, auzi?
-Sunt cuminte mamă! spune fata cu glas mai încet. Când n-am fost eu cuminte?
*
Și chiar așa…
A fost mereu cuminte. Numai că s-a măritat mult prea devreme, după terminarea liceului, cu un băiat la fel de necopt. Pe copil l-au zămislit poate chiar în noaptea nunții, pentru că prea a apărut imediat. Ea era ca un spârnel de sprintenă și muncitoare. Cu o energie inepuizabilă le făcea pe toate cu drag și zel. Până într-o zi, când a găsit o somație de la bancă. Cu patima „păcănelelor”, el cheltuia toți banii și ca să-și acopere vina, se împrumutase fără știrea ei la o bancă și măsluindu-i semnătura, pusese gaj apartamentul. Și juca în continuare la pariuri sportive, la loto, de oriunde spera că o să-și întoarcă norocul, pentru a pune banii la loc.
Așa spunea și așa credea… Nu era un om rău, ci doar imatur și poate bolnav.
Dana a băgat divorț chiar de a doua zi. A mers apoi la bancă unde a negociat un nou termen de rambursare. Iar la urmă a discutat cu mătușa „din străinătate” care îi mai ajuta uneori și cu bani și astfel a ajuns la muncă în Scoția, de unde acum trimitea lunar o sumă cât să acopere și rata, dar și nevoile familiei.
Dimitri Stoianov aflase că are copil, dar amănuntul ăsta nu-i diminua sentimentele pe care le nutrea față de ea.
Nu era un bărbat urât, Dimitri. Înalt, bine legat, isteț, dar prea serios. Poate că era așa tocmai din cauza ei, că o visa noaptea de dragă ce îi era.
După lungi insistențe, a reușit să obțină de la ea aprobare pentru o invitație la un local. La despărțire i-a furișat un sărut și asta a ținut-o supărată multe zile.
Însă apoi, puțin câte puțin, i s-a strecurat în viață, acceptându-l ca prieten. Dar pe Dana asta o făcea ca să se jeneze în discuțiile cu mama sa. Cum să-i spună că are un prieten aici, și bulgar încă?
Așa că atunci când el a plusat că ar fi bine să locuiască împreună, ca să nu mai stea nici ea pe capul mătușii sale și să aibă și el un suflet cald alături, în casa pe care o avea închiriată, ea i-a zis răspicat, cu romgleza ei de baltă:
-Să nu te aștepți ca eu să-ți calc vreodată pragul casei, până n-au să mă cunoască și să mă accepte părinții tăi, așa cum sunt eu, cu copil.
Dar asta nu l-a descurajat pe Stoianov. Dimpotrivă, era chiar peste așteptările sale. S-a făcut luntre și punte și a obținut câte un concediu scurt la amândoi, exact cu scopul de a o prezenta părinților pe viitoarea lui soție.
-Le-ai zis că am mai fost măritată? îl întreba ea pe Dimitri neîncrezătoare, văzând căldura cu care o priveau părinții lui. Dar că am un copil?
-Stai fără grijă. Știu tot, dar te plac. Au spus că să venim și cu copilul data viitoare…
*
Însă până atunci, era vremea ca să meargă și în România. La mama ei și la Mihuț.
Planificaseră pentru perioada începutului de august, cu bilet de întoarcere, pe 13.
-Nu găseai și tu altă dată? glumise Dana.
-Păi ai văzut, atunci era mai ieftin, se scuzase el.
Totul a fost minunat. Mihuț s-a apropiat cu ușurință de Stoianov, care se prostea în fel și chip pentru a se face simpatic băiatului. Veniseră ce e drept și cu o mulțime de daruri, din care foarte multe jucării.
Dana a ținut să-i prezinte și niște prietene de ale ei, cu care copilărise și au ieșit astfel în centrul orașului.
-Veniți și voi la Demonstrația de pe 10?… Că doar sunteți din Diaspora, nu? a întrebat-o Raluca.
-Ce demonstrație?
Dana nu avea facebook și nu știuse nimic.
-Cum măi, n-ați aflat? Se miră și Andra. Dacă te întreb cine este prim-ministru acum la noi, știi?
-Nu Andra, nu știu. Nu am timp și nici posibilitatea de a afla știrile…
-Zici tu! o contrazise Raluca. Ia să vedem…Îmi dai voie să-i pun o întrebare prietenului tău?
Și până ca să obțină acordul, se întoarse spre Dimitri și îl întrebă într-o engleză mai bună decât cea a Danei dacă știe cine e premier la ei, în Bulgaria.
-Boiko Borisov! A răspuns Dimitri fără să clipească.
-Vezi? a exclamat Raluca.
-Quod erat demonstrandum! zise și Andra sentențios.
-Adică?
-Adică dacă vrei, se poate. El de ce știe?
-Nu locuim împreună încă…roși Dana. Nu știu cum și de unde își are el știrile. După douăsprezece ore de muncă, eu vin acasă la mătușa și încerc să mă fac utilă, ca să nu-i vină greu cu mine pe cap. Spăl, gătesc…îl ajut la teme pe Radu, verișorul meu. Televizorul este pe programele lor, englezești, iar eu oricum stau mai mult în camera mea, cu poza lui Mihuț în brațe.
-Hai măi, ce te-ai întristat… Tu nu mai știi de glumă? Parcă erai mai nostimă odată, ce moartea. Și Andra îi puse un deget pe nas în semn de claxon, așa cum se jucau odinioară.
Fetele își recăpătară vioiciunea și râseră toate, înveselindu-l și pe Dimitri, care în afară de întrebarea primită direct, asistase la discuție pasiv, fără ca să priceapă nimic.
-Despre ce ați vorbit? De ce erai supărată? i-a zis el pe drum.
-Nu eram supărată, s-a străduit ea să-i explice. La noi în țară situația nu e bună. Guvernanții sunt corupți și se dau legi în interesul lor și împotriva poporului. Iar pentru poimâine este organizată o mare demonstrație, la care sunt anunțați români din toate colțurile lumii.
-Nu vrei să mergem și noi? o întrebă Stoianov oprindu-se în loc
-Ai vrea tu ca să mergi cu mine? Dar îl luăm și pe Mihuț cu noi. Nu vreau să mai stau o zi întreagă fără el. Acum, după două ore, deja simt că nu mai pot…
Dimitri participase și el la niște mitinguri când era student. Au scandat niște lozinci, au expus afișe cu sloganuri… cam despre asta era vorba.
-Bine. Sigur, cum vrei tu, a încuviințat el ca un veritabil tată.
A doua zi, Dana le-a înștiințat pe fete de hotărârea luată și au fixat întâlnirea de la gară.
Mama ei a admonestat-o, dar ce e drept cu jumătate de gură. Avea alături pe bărbatul ăsta spătos, care s-o protejeze de acum. Îl plăcuse din capul locului și auzind că o însoțește pe fiică-sa, era mai liniștită puțin.
-Dar copilul de ce să-l iei? Lasă-l acasă baremi pe el…
-Nu pot mama ca să-l las… mai e un pic și trebuie să ne întoarcem la muncă. Cât ne ducem, cât stăm acolo, până revenim se face o zi întreagă. Să stau tot fără el? Și în fond e ca o plimbare la București. Nu ai de ce-ți face griji. O demonstrație pașnică, cu intelectuali, cu oameni din afară, descuiați la minte. Merg și Andra cu Raluca…o să fie bine.
*
Acolo…lume puhoi.
Se scandau lozinci diverse. Fetele își făceau poze, cântau, răcneau lozinci la unison cu toată lumea. Se amuzau strigând și ele o vorbă rușinoasă, străină până atunci limbajului lor: Muie P.S.D.!, Muie P.S.D.!…
-Ce strigați? era Dimitri curios. Fetele nu i-au explicat, nu prea știau cum.
În hohotele lor, a început atunci și el să strige cu glas tare și peltic aceste vorbe, fără ca să le știe sensul.
Un tânăr mai tuciuriu a fost atras de prezența acestui mic grup… Le intra în cadrul pozelor, le întreba pe fete de vorbă…
Acestea se simțeau puțin agasate, dar nu ajunseseră încă să conștientizeze că sunt deranjate. Erau prea prinse în acest vârtej de senzații pe care ți-l dă o manifestație.
Mult mai pe fază era Dimitri, care ca unic băiat se simțea responsabil cu paza și protecția fetelor. Luase în calcul diverse scenarii și deși nu se temea de o confruntare directă, băgase de seamă că țiganul aparținea de un grup mult mai mare, la care mergea din când în când.
„La o adică, am să apelez la oamenii de ordine” își zise Dimitri. Sunt destui aici ca să nu-mi fac atâtea griji. Și încercă să nu se mai lase pradă temerilor.
-Prietenul vostru nu este român, nu-i așa? fu întrebată Raluca.
-Nu! Și ce-i cu asta? Nu are voie? se rățoi fata cutezătoare.
-N-am zis nimic… Am întrebat și eu. Bătu țiganul în retragere. Și eu sunt un fel de străin… Vin din Anglia! Îi anunță el, neîntrebat ca și până atunci.
-Să-ți fie de bine! I-o reteză Raluca.
Văzând că i se înfundă conversația cu fetele, se mută la Dimitri.
-You speak English?
-Da! Îi răspunse Dimitri pe românește ca și în limba lui natală.
Celălalt nu se lăsă și continuă:
-What is your name?
Dimitri își cumpăni puțin răspunsul. În fond de ce nu i-ar spune totuși?
-Stoianov. Dimitri Stoianov.
-My name is Johnny Duculete. Se prezentă el cu mâna întinsă, obținând de la Andra un râs pufnit, fără control.
Dimitri a întins la rândul lui brațul dar nu a mai apucat să ajungă până la cel care își spunea Johnny. O mișcare din lateral a oamenilor, a venit ca un val spre ei, în țipete speriate. Îl avea pe Mihuț pe după gât, așa că l-a apucat cu amândouă mâinile de picioare, ca să-l țină bine.
Raluca fiind mai aproape de acel flanc, deja s-a și dezechilibrat, a căzut pe jos zdrelindu-se în podul palmei.
-Hai de aici! o trase unul în sus.
-Ce e? Ce s-a întâmplat?
Nimeni nu știa ca să le spună. Busculada s-a produs deodată. S-au tras cartușe cu gaz iritant, au explodat grenade, parcă era un teatru de război acum.
-Huo! Huuooo! Țipau oamenii întărâtați. Îl apărați pe Dragnea băăăă! Lașilor ce sunteți.
Dana preluă un strigăt de undeva și rosti și ea sacadat:
-Fără vio-len-ță! Fără vio-len-ță!
Primi răspuns imediat printr-un spray descărcat în față. Usturimea o făcu să pună genunchii jos și să dea cu mâna peste ochi. Mai rău era. Simțea că leșină, o ardea fața și gâtul nu mai primea aer…Timpanele îi bubuiau și inima la fel.
Copilul speriat începu să țipe, zbătându-se ca să ajungă lângă ea:
-Mami! Mami! Îhîîîî!
Auzindu-i glasul prin tot vacarmul acela, Dana făcu un efort supraomenesc și se smulse din ghearele leșinului care o cuprindea. Așa, în semiconștiență, ea îl luă în brațele sale ca să-l protejeze, deși nu știa pe ce lume se află.
Astfel că nu-l mai auzi, sau nu-l înțelese pe Dimitri, care îi spunea în engleză să-i lase lui băiatul.
În acea nebunie, se mișcau precum lanul de grâu bătut de vânt. Alergau pe o direcție și se trezeau că și de acolo fugeau oameni. Grenadele veneau de sus și picau între ei, zăpăcindu-i cu fum și gaz.
Zgomotul era infernal, dar se mai auzeau voci care strigau: Nu plecăm! Nu plecăm! Erau mii, dar erau oameni pașnici și nu veniseră aici ca să se lupte.
Jandarmii au trecut în formație de luptă prin ei, lovind cu bastoanele în oricine le sta în cale. Iar în cale erau considerați și cei de pe jos, de care se puteau împiedica. Pe aceștia îi loveau cu picioarele.
Dimitri s-a trezit dintr-o dată desprins de fete. Primise un baston în cap și alți doi l-au împins cu scuturile astfel încât a căzut hăt, mai încolo. A încercat să se ridice și imediat a mai primit doi pumni, unul în ochi și altul după ureche. Cu gândul să nu se piardă de fete, el se zbătea într-una ca să se scoale de jos.
-Don`t hit me! I am a foreigner! striga el din poziția aceea ciucită care le permitea acum să îl lovească regulamentar, pe spinare.
-Ia ia-l bă pe ăsta și bagă-l la dubă! Spuse unul care părea mai șef. Să vedem ce e cu el.
Îl ridicară cu mâna îndoită la spate, și-l azvârliră într-un microbuz cu însemnele Jandarmeriei.
Dimitri era disperat. Nu știa aici pe nimeni altcineva în afara fetelor. Toți erau extrem de brutali, cum nu mai văzuse niciodată.
Dar ele unde sunt oare acum? Ce-o face Dana? Dar Mihuț?
În câteva minute, ușa mașinii se deschise din nou și mai fu aruncat unul, dezbrăcat până la brâu, care veni de-a-n-boulea peste el. Acela nu-și pierdu însă cumpătul și bătu cu o cheie în plasa de sârmă, către șofer.
-Nea Dudu! Nea Dudu!
-Ce e bă! Care ești?
-Sunt Mârza bre! Ce dracu! Ăștia mă luară și pe mine.
-Mucles bă! Taci în p..da mă-tii!
Apoi deschise ușa din afară și-l eliberă spunându-i printre dinți:
-Marș de-acilea! Ce mai cauți acu p-aici? Gata! S-a terminat pentru voi. Dă-i drumul acasă să nu te mai prind, auzi?
Mârza făcu un semn către Stoianov, dar Dudu zise:
-N-ai tu treabă. Ăsta e străin. Hai! Roiu!
Lui Dimitri, care într-adevăr nu înțelesese discuția, îi încolți speranța că va fi eliberat și el în curând.
Probabil că se așteaptă ca să vină cineva care să traducă ce spun, un translator, își zicea el.
*
Dana plângea, Mihuț plângea. Nu mai erau decât ei pe jos. Sau așa credea ea. Ceilalți încercaseră să fugă din Piața Victoriei, dar pe străzile lăturalnice erau bumbăciți în continuare de jandarmi.
Raluca reușise să intre într-un magazin, însă pe Andra o îmbrânciseră mai încolo, unde fusese bătută cu bestialitate.
-Nu mai da mă, în fată! Ho! A strigat un glas.
Parcă treziți din vis, cele două bestii în uniforme, se ridicară și o luară la fugă înspre alte grupuri din față.
Amețită, Andra nu știa încotro să o apuce. Își tot trecea limba peste buzele arse, cu gust de sânge. Niște oameni în vârstă se aplecară ca să o întrebe de unde este:
-Din Slatina. Răspunse ea.
-Aoleu, draga mamii, ești doar un copil. Ce-ai căutat tu aici?
-Aici nu este la mine? Nu e tot țara mea? Cine să o apere de nelegiuiri, nu noi, cetățenii ei? Ați văzut ce s-a întâmplat? Ați văzut?
-Lasă acum, lasă…interveni bărbatul împăciuitor, nesuportând să privească ochii de cărbune aprins ai fetei. Noi stăm aici aproape, la două blocuri distanță. Hai să-ți facă Marcela un ceai. Cât ți-l face, te speli bine pe față, iar eu am să dau niște telefoane ca să mă interesez de tren. De-acord?
Andra se gândi un pic… Nu avea cum să se mai găsească cu tovarășii ei, așa că acceptă.
*
-Ia spune mă, teroristule de unde p..da mă-tii vii? Spuse unul dintre cei trei jandarmi care se urcaseră în dubă, flancându-l pe Dimitri. Și îi arse o palmă zdravănă după ceafă care îl proiectă în față, în brațele celui de-al treilea.
-Stați așa! Stați așa! Zise acela. Scoase o batistă cu care îl șterse pe față, îi îndreptă hainele , ba chiar îi drese și cărarea părului după ce în prealabil își scuipase în palmă.
Gestul acesta obținu un râs batjocoritor al celor de pe margini.
Dar scoțând un telefon din buzunar, jandarmul din fața tânărului mimă profesionalismul și se făcu că filmează interogatoriul:
-Vă rugăm să ne spuneți cine sunteți și ce căutați aici. Cine v-a trimis și câți bani ați primit.
Dimitri se străduise să mai învețe, de dragul Danei câteva cuvinte și expresii românești.
Însă acum, așa șocat cum era, nu înțelegea nimic.
-I am a Bulgarian citizen and I was abused innocent.
Jandarmul închise filmarea și îi dete un ghiont scurt în plexul solar.
Până își recăpătă Dimitri iar suflul, șterse tacticos acel început și apoi reluă imperturbabil, ca și cum nu se întâmplase nimic:
-Vă rugăm să ne spuneți cine sunteți și ce căutați aici. Cine v-a trimis și câți bani ați primit.
-I said, I am a Bulgarian citizen. I come from Scotland.
Iritat, acela închise iar filmarea și zise:
-Vouă nu vi se pare că ăsta ne ia de proști? Se duc ai dreacului un an, doi prin alte țări și apoi vin cu aere dă dăștepți. Bă te hotărăști odată să ne spui cine ești? Tu crezi că stăm toată noaptea aici cu tine să ne pierdem vremea? Ia arată-ne actul de identitate! Hai! Pepăr! Nu te mai da așa dăștept, că am mai fost și noi pă la școală.
Mai mult din gesticulație, Stoianov înțelese că i se cere ca să se legitimeze. Își luase pașaportul cu el, slavă Domnului. Du-se mâna la buzunarul de la piept și dintr-o dată îngălbeni.
Buzunarul se desprinsese într-o parte și actele sale, pașaportul și permisul de conducere se pierduseră.
-I lost them!
-Ă? Ce mă?
-I lost them!
-Ia mai dă-l mă dracului. Ăsta e de dus la zdup. N-are acte, e dubios, e din Diaspora…Ăsta e huliganul lor, care a dat în jandarmi.
-Așa mă? Ai dat în jandarmi?
Și se porniră să-l lovească metodic, cu știința de a aplica lovituri în spațiu strâmt.
Dimitri încasă docil lovitură după lovitură dar apoi înțelese că până aici i-a fost. Nu avea de-a face cu niște oameni ai legii, ci cu niște torționari așa cum și la ei fuseseră și poate mai erau. Se repezi urlând și începu ca să se bată pentru viața lui. Era voinic, dar nu avea nicio șansă cu aceia, care erau specializați tocmai în astfel de lupte.
Mai utile au fost însă urletele sale neomenești, de disperare. Ele atraseră un grup de demonstranți care se încăpățânaseră să nu plece din Piață, în pofida tuturor loviturilor primite.
-Alo! Alo! Ce-i acolo? Îl omoară măi! Săriți!
Oamenii băteau cu pumnii în caroserie și strigau:
-Înregistrăm să știți! Totul înregistrăm. N-o să ne omorâți pe toți.
-Huoooo! Pe cine bateți băăă?
Se adunau tot mai mulți și gălăgia lor se făcea acum amenințătoare.
Jandarmii reușiseră să-l imobilizeze pe tânăr, dar cu toate că-i umpluseră gura cu o mănușă, acesta tot gemea cu putere, înțelegând că scăparea lui atârnă numai de oamenii de afară.
Unul apelă un comandant și ceru instrucțiuni.
-Descrie! zise acela.
-Mașina D11. Un protestant fără acte, poate străin…Împrejur mulți oameni care amenință că înregistrează.
Pauză. Apoi sec:
-Dați-i drumul de-acolo, imediat!
-Cu ăsta?
-Am zis să plecați. Eliberați-l!
S-a deschis una dintre ușile mașinii, iar Stoianov a fost îmbrâncit în afară. Ar fi căzut drept în cap dacă nu s-ar fi nimerit acolo cineva peste care a căzut, făcându-l și pe acela mototol.
Mașina a demarat în trombă, îndepărtându-se imediat.
-I-ai luat numărul mă?
-Luat!
-Și eu am filmare!
-Să mergem fraților mâine la Parchet, să depunem plângere!
-Ia uite-l săracu pe-ăsta…L-au desfigurat!
-Dacă nu eram noi…
-De unde ești frățioare? Din Diaspora?
Dimitri cunoștea acest cuvânt.
-Yes. I am. I am a Bulgarian citizen. I come from Scotland.
Când vorbea, își dădu seama că ceva nu e în regulă. Sunetele ieșeau diferit, șuierate. Descoperi astfel că îi spărseseră un dinte din față. Poate de la pumni, poate de la acea mănușă cu întărire de plastic dur, nu mai conta. Chiar că era desfigurat.
Se apropie atunci de el acel tânăr țigan, Johnny Duculete.
-Băi Stoichkov, băi…Da ți-ai luat-o, nu glumă. Am văzut că ăla micu, ți-a rupt buzunarul când l-ai dat jos și ți-au scăpat actele. După aia n-am mai văzut nici eu nimic, că mă orbiseră și pe mine. Căzusem jos și m-au călcat oamenii în picioare, dar altfel pe mine nu m-au lovit. Când mi-am revenit, actele erau, dar voi nu. Le-am luat cu mine că vă cunoșteam N-aveam încredere să le las pe mâna altora… Doar noi suntem Diaspora, spuse el mândru.
-Adică în noi nu mai ai încredere Johnny? Fire-ai tu al dracului.. Îl înghiontiră prietenește amicii lui.
-Ei! Ba da… Hai că ați înțeles voi ce am zis.
Stoianov însă nu mai pricepea nimic. Era năuc. În afară de gluma cu fotbalistul celebru, celelalte vorbe, adresate pe românește i-au trecut neînțelese pe lângă urechile însângerate. Îl vedea dinaintea ochilor pe acel om, de care se gândise cândva ca să se apere cu forțele de ordine, că îi întinde actele sale pierdute și asta chiar punea capac la toate.
A simțit din nou usturimea aceea de la gaze pentru că niște lacrimi, tocmai atunci, i se adunau la comisura ochilor.
*
La un moment dat, Dana își impuse ca să-și vină în fire. Greșise că venise cu copilul aici, dar acum trebuia să se adune, să se reculeagă și să meargă acasă. Să ajungă cât mai repede și în siguranță cu băiatul acasă. Colegele vor veni și ele, care cum…Dar Dimitri?
Era un om bun. Un om care o iubea și care îi garanta protecție pentru viitorul ei și al copilului.
Iar ea să-l abandoneze? Un om străin într-o lume nebună? Și totuși unde să-l caute? Și cum?
Cu întrebările acestea învârtindu-i-se în cap, nu îndrăznea să se îndepărteze prea mult de locul unde au stat până să înceapă sarabanda.
Se deplasa totuși dintr-un loc în altul cu Mihuț în brațe, adormit cu capul pe umărul ei. Se înnoptase, iar fumul și gazele făcuseră un fel de nor și mai întunecos.
Cu speranțele epuizate, își târșâia pașii de colo-colo prin Piața Victoriei, printre alți oameni debusolați, dar care se încurajau unii pe alții:
-Nu plecăm fraților. Murim cu ei de gât. Acum ori niciodată. Am scăpat de la Revoluție, din Piața Universității…Poate mi-o fi scris să mor aici, în Piața Victoriei!
Ce trist…a Victoriei. Ne-a spulberat, ne-a căsăpit premierul acesta căruia încă nu-i știu numele…Veorica și mai nu-știu-cum, își zicea ea.
Deodată îl văzu pe Dimitri, rupt și jerpelit, căutând și el, la fel de fără speranță.
-Doamne, el este…Dimitri! Dimitri!
Țipetele ei îl treziră pe Mihuț care speriat încă de scenele de dinainte, se puse iar pe plâns.
-Taci cu mami! Taci cu mami! Nu-i nimic…Uite-l pe Dimitri!
Iar flăcăul bulgar le râdea știrb, cotonogit ca vai de el, dar bucuros nevoie-mare că i-a regăsit.
*
În avion, pe drumul de întoarcere…
Rabzi mai greu tristețea unui om vesel. Dimitri se gândi ca să facă o glumă și întrebă:
-Unde să ne petrecem concediul data viitoare?
-Acasă! îi răspunse Dana, scurt.
-Unde? o întrebă el, de data asta speriat.
-Acasă! De ce te miri… Acasă este oriunde sunt oamenii mei dragi, acolo unde vei fi tu și unde va fi Mihuț.
condeiblog 