Libelula

Două fetițe se jucau într-o grădină nelucrată, cu ierburi care răsăriseră înalte, lăsând însă loc îndestul și unor flori sălbatice, de mai toată frumusețea. În timp ce una dintre fetițe împletea o cununiță din astfel de flori, cealaltă, mai zvăpăiată, a prins o libelulă de codiță și se distra cu zbaterea disperată a aceleia.

-Dă-i drumul! S-a rugat fetița mai cuminte.

Nu s-a învoit de la început, însă într-un târziu, s-a înduplecat și fetița cea zglobie de biata libelulă și a eliberat-o. Dar insecta în loc să zboare, a stat dinaintea fetelor și a glăsuit:

-Vă mulțumesc că ați fost bune cu mine! Înainte de a ne despărți, vreau să vă pun o întrebare. Ce credeți voi că îi trebuie unui om, pentru a fi fericit?

Prima a luat cuvântul, cea neastâmpărată:

-Mi-aș dori să se umple cireșul ăsta, din nou cu cireșe! Și aș vrea un cal cu aripi, și…

-Cireșele tocmai s-au trecut și trebuie să mai aștepți un an întreg până se vor face altele din nou. În ce privește calul… Eu n-am mai văzut până acum, unul cu aripi. Și libelula își fâlfâi aripile iute, ca să nu i se vadă surâsul.

-Bine, dar tu ești o libelulă și uite că vorbești! Nici asta parcă nu era posibil, scânci fetița.

-Și-asta e drept, numai că nu înțeleg de ce te-ar face pe tine fericită, cireșele dintr-un pom și aripile de pe un cal. Ca să nu mai zic de sperietura unei insecte, mai adăugă ea ușor. Dacă nu te superi, aș vrea acum să-i aud și părerea prietenei tale.

Însă aceea tăcea.

-Spune micuțo, ai încredere! Tu ce crezi că îi trebuie omului?

-Eu vreu ca mami și tati să fie sănătoși! Atunci aș fi fericită!

Libelula își agită din nou aripioarele, foarte iute, de data asta ca să nu i se vadă lacrima.

-Ce gând bun! Copila mea, am să mă rog și eu de acum înainte pentru sănătatea lor. Că alte puteri, să știți că nu am. Ai dreptate să spui că sănătatea este foarte importantă pentru oameni, de-asta e și nelipsită din toate urările pe care și le fac aceștia. Și totuși… Fericirea nu stă în ea, pentru că dacă îi voi întreba pe părinții tăi dacă sunt, ori nu sunt fericiți, știu sigur că amândoi îmi vor spune cu hotărâre că da, sunt. Și asta pentru că te au pe tine. Nu crezi?

-Nu! Eu nu cred ce spui! se rățoi prima fetiță, îmbufnată că libelula nu-i poate îndeplini dorințele. Oamenii pe care îi cunosc, sunt aproape toți nefericiți, chiar și sănătoși fiind. Îmi poți spune de ce?

-Da, cu mare drag! Iar răspunsul ăsta vreau să fie darul meu, pentru voi. Pentru a fi fericit, omului îi mai trebuie și un pic de cumințenie… adică de înțelepciune. Să se bucure de ce are și să se bucure iarăși, că multe altele, care i-ar fi nesuferite, nu le are.

Și spunând acestea, libelula își luă zborul spre înalt.

O poveste inspirată de articolul Aurei, Bogătași 🙂

36 thoughts on “Libelula”

  1. Tare frumos răspunsul libelulei fermecate, ce a venit așa… ca o reamintire a ce-i important în viață. 🙂 Mulțumesc pentru povestea frumoasă, Condei!

    P.S.: Link-ul către Aura duce către un mesaj de eroare.

    Liked by 2 people

    1. Și eu mulțumesc, Qis! Nu știu de ce nu merge, am urmat toți pașii, exact așa cum făceam odinioară. Cum cred 🙂 că făceam. E drept că a trecut atâta vreme de la ultima mea postare, încât a durat mai mult să aduc povestea aici, pe pagină, decât să o scriu 🙂

      Liked by 1 person

      1. Uitasem de Qis. Au trecut doi ani de când îmi spuneam astfel. 🙂 O eternitate!
        Și, pesemne, cam la fel de când n-ai mai scris. 🙂 Nu-i deloc de mirare c-ai uitat.

        Like

      2. N-ar fi de mirare, știu bine că în procesul degenerativ al alzheimerului, mai ales numele se uită mai ușor 🙂 Însă acum e tocmai dimpotrivă, căci Qis e de neuitat!

        Liked by 1 person

      3. Și eu am în familie bolnavi de Alzheimer, însă, am aflat dintr-un serial cu doctori că nu-i neapărat ereditar. Așa că îți propun să privim către viitor cu optimism. 🙂 În privința lui Qis, îți mulțumesc, încă o dată, din toată inima!!

        Like

    1. Credeam că m-am mai văzut pe aici. 🙂 Mi s-a părut mai ușor să fac act de prezență prin comentarii. De fapt chiar așa s-a și întâmplat aseară. Întâi am vrut să o scriu acolo, sub textul Aurei. Și abia după ce mi-am dat seama că devine totuși cam lungă, am copiat-o la mine. Uitasem deja cum se publică.

      Liked by 2 people

  2. Bună dimineața , ” CONDEI” ! 🙂
    O asemenea frumoasă POVESTE , nu putea apărea decât din mintea unui suflet înțelept și generos ! 🙂
    Mi-a plăcut atât de tare ,
    încât . la plecare ,
    îi voi de REPUBLICARE ,
    pe My Blog ,
    unde dau ” REBLOG” 🙂
    celor mai tari postări 🙂
    din virtualul celor patru zări !!! 🙂 🙂 🙂
    O zi frumoasă ca sufletul tău ! 🙂
    Alioșa ! 🙂

    Liked by 1 person

    1. Mulțumesc foarte mult!! Iar acest comentariu mă îndeamnă să mai adaug încă o povestioară…
      Știm despre Creangă că a fost dus la Junimea de către Titu Maiorescu, mai întâi. Dar se spune că prietenul Eminescu a fost acela care l-ar fi îndemnat să-și citească acolo și vreuna dintre poveștile sale. Prima dintre ele a fost „Soacra cu trei nurori” și a fost aplaudată cu mare entuziasm, de către toți participanții Cenaclului. La plecare, când rămăseseră numai ei doi, Eminescu l-a întrebat cum s-a simțit primind toate acele elogii. Și Creangă ar fi răspuns: „Apăi nu știu cum să-ți zic, Bădie Mihai… Mi-ar fi plăcut, de nu m-aș fi simțit cam prost!”
      Ori dacă văd de câtă modestie era în stare acel munte de om, un clasic al literaturii noastre, eu oare cum ar trebui să mă simt la o laudă nemeritată? Sunt mult prea onorat!

      Liked by 1 person

  3. Hmmm! Libelula, prințesa zborului, minunea de jad, a ajuns la fetițele acelea! Sunt sigură, cum te văd și cum mă vezi, că este urmașa lui Lilianne! A, nu știi cine e Lilianne?! Ai dreptate, ai lipsit mult. Și nemotivat. Cred!
    Dar mi-a plăcut tot, tot, chiar și morală, deși n-am de-a face cu “bogații” materiale și întotdeauna m-am mulțumit cu cât am avut!

    Liked by 2 people

    1. Ai dreptate să mă mustri.
      Da, știu că am lipsit cam mult de la scris și nu vreau să-mi motivez aceste absențe. Însă la celelalte lecții, doamna profesoară, vă rog să nu-mi stricați media, deoarece am participat 🙂 Am citit tot, cred. M-am străduit, oricum, pe cât mi-a stat în putere. Așa că știu de Lilianne și îmi amintesc bine că în afară de apreciere, am lăsat parcă și un comentariu. Dacă nu apare scris acolo, înseamnă că o fi fost din acela, eteric… Fiindcă din păcate, mai am și astfel de gânduri, care rămân așa… neîntrupate 🙂 Deși frumoase, te asigur!

      Liked by 1 person

      1. Dacă tu spui, eu te cred! Nu țin evidența comentariilor, ar fi prea de tot, dar bineînțeles că mă bucur de fiecare vorbă. Sunt absolut convinsă că toate gândurile tale sunt curate ca lacrima!
        Cât privește media, știu eu ce să zic?!😊 Am fost severă, dar nu absurdă; am pretins unde am știut că se poate; am ajutat unde era greu… nu știu cum am fost…oare a fost ceva de capul meu dacă și acum foștii elevi mă caută?! Și nu unu’, doi…mi-au fost dragi copii…

        Liked by 1 person

  4. Frumos simbolul tabloului prezentat,
    din care noi toti copiii avem de învatat.
    Chiar si alesii cei bogati din parlament,
    de n-ar fi orbi si de-ar avea inima-n piept.

    O vara minunata, relaxanta, în toate aspectele binecuvântata !

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s