Joi e despre voi – Azi, Potecuța

Mă întreb dacă s-o găsi la mine vreun cititor, pentru care acest nume să fie necunoscut și să descopere abia acum https://potecidedor.wordpress.com/, blogul ei de pe care ne încântă ca o adevărată filomelă a versului românesc. Potecuța nu scrie numai poezii, dar oricum ar alege să se exprime, cuvântul ei îți va face gândurile să alerge cu bucuria mânjilor eliberați din țarc înspre zări neajunse. Dacă nu te îndeamnă la introspecție, la dor și la lacrima aceea izvorâtă din duioșie, îți va provoca zâmbet și bună dispoziție, căci garantat nu poți rămâne nepăsător în fața verbului său.

Foarte îndrăgită de către toată lumea, are la rândul ei o mare disponibilitate de a iubi, înțelege, sau măcar tolera. Căci și atunci când își face griji cu duiumul ca nu cumva să fi supărat din greșeală pe cineva, temerea ei este nefondată deoarece își alege cuvintele cu foarte multă delicatețe. Pur și simplu are o inimă înzestrată cu o gingășie deosebită.

Am vrut să țin cont de modestia care o caracterizează și am încercat să îmi mai temperez elogiile, atunci când vorbesc despre Potecuța.

Dar impresiile pe care mi le-a lăsat sunt toate la superlativ, ca niște baloane umplute cu heliu, având tendința firească de a se înalța. Am descris-o pe baza percepției mele și tot la fel am să o și desenez. Neștiind-o altfel decât prin pipăit cu cilii de pe suflet, proiecția ei de pe ecranul minții mele încerca mai multe variante, care la vremea asta îmi erau puțin cam greu de realizat. Așa că mi-a dat voie să o reprezint cum vreau eu. M-am gândit atunci la o altă fată dragă mie, din serialul „Anne cu E la sfârșit”, de pe Netflix. Am avut-o în minte, nu însă și în permisiunea creionului.

Poate că dacă lăsam pagina albă, cum îmi recomandase însăși Potecuța, ar fi fost chiar mai bine. V-ați fi închipuit-o până la urmă așa ca și mine: o lumină !

Urmează la rând… Petru Racolța