Prin ochii celuilalt

Undeva, cândva, trăiau doi frați. Cel mic se născuse cu o neputință și avea picioarele betege. Fiindu-i anevoie să se miște, prefera să-și omoare timpul în casă, stând în pat. Se uita toată ziua la televizor. Nimic nu-i convenea și din când în când, mormăia nemulțumit, supărat pe soartă și pe toată lumea. Era invidios mai ales pe fratele său, care ieșea când poftea, adică zi de zi. De fapt Vilem se ducea la muncă, făcea piața, pregătea de mâncare și se străduia din toate puterile sale ca să-l vadă și pe Martinek mai senin și să nu mai tune și să fulgere toată ziulica. Gândindu-se că dacă ar ieși pe afară s-ar mai îmbuna, fratele cel mare s-a dat peste cap, a muncit în plus și a făcut economii, astfel că într-o bună zi îi aduse un cărucior din acela specializat pentru nevoile invalizilor, foarte modern și dotat cu toate utilitățile. Cât se mai încântase bietul Vilem în timp ce strângea banii necesari acestei achiziții, anticipând bucuria fratelui său…

Însă Martinek de cum l-a văzut, s-a supărat și i-a zis:

-Ai fi putut să mă întrebi și pe mine dacă vreau una ca asta! De unde știi tu că îmi doresc să mă urc în așa ceva? Dacă nu pot să-l manevrez? Dacă îmi pierd controlul și mă accidentez? Te pomenești că ai mai cheltuit și o grămadă de bani pe el…

-Ba, nu! minți Vilem. N-a costat așa de mult. De fapt mi l-a împrumutat un coleg ca să ți-l arăt. Dacă ți-ar fi plăcut îl luam, dacă nu, i-l dau îndărăt lui Pekar. Dar te rog, nu te grăbi să-l refuzi. Uită-te mai bine la el, să vezi câte poate să facă.

-Un scaun poate să facă ce nu pot eu? Mulțumesc Vilem pentru încurajare! Știu că sunt o povară pentru tine, dar n-am ce-ți face! Poate te-ai gândit să mă trimiți și la muncă, de ce nu? Păi cu un așa cărucior perfomant, cum spui tu că mi-ai adus… Spune drept! La asta te-ai gândit?

Ce era să mai zică bietul om? Vilem a plecat cu scaunul și abia a reușit să-l vândă la jumătate de preț. El nu se supăra niciodată. Își iubea fratele și nu îi judeca toanele, punându-le pe seama necazului din naștere. Se simțea într-un fel chiar vinovat că el a fost întreg și sănătos tot timpul, iar Martinek era așa de bolnav că nici măcar nu putea sta singur pe picioarele sale.

-M-am plictisit și de televizor! spuse Martinek în altă zi. Aș vrea altceva, aș vrea să îmi faci niște fotografii din lumea adevărată. De pe unde mergi tu la muncă, de pe unde te plimbi. Să cunosc lumea prin ochii tăi… Vrei să faci asta pentru mine?

Și din banii care îi rămăseseră de la vânzarea căruciorului, Vilem și-a cumpărat un aparat de fotografiat.

Ori de câte ori i se părea ceva frumos, demn de a-i arăta lui Martinek, el se oprea și fotografia. Nenumărate poze a strâns astfel, fără ca să se depărteze prea mult din rutina sa zilnică. În drum spre muncă, ori spre cumpărături, el vedea o floare în crăpătura trotuarului, o gâză pe scoarța unui copac, un nor de forma unui rinocer, copiii sărind șotronul, toate le prindea în cadru spre a i le aduce fratelui său. Iar acesta chiar părea să se bucure foarte mult de ele și le studia pe fiecare în parte îndelung. Se liniștise și se mai îmbunase.

-Îmi pare rău că te-am certat atunci! recunoscu Martinek. Tare frumos este pe afară. Îmi e necaz că nu pot și eu ca să văd toate frumusețile de care te bucuri tu, zi de zi. Sper că mă înțelegi și să nu fii supărat.

Lui Vilem i se păru că Martinek a fost foarte drăguț să spună așa ceva și se duse degrabă ca să-și ascundă lacrimile ce îl podideau.

Noaptea, au visat împreună același vis. Se făcea că Martinek era cel sănătos care pleca la muncă, iar Vilem sta neputincios în pat, așteptând întoarcerea fratelui său. Martinek era grozav de bucuros că putea să-și miște în voie picioarele. Știți visele acelea de care vă întrebați dacă sunt aievea… S-a dat jos din pat, a îndoit genunchii de câteva ori, a mers de s-a spălat, iar apoi s-a îmbrăcat în hainele lui Vilem, și-a pus pantofii aceluia în picioare și a ieșit pe ușă afară. I-a venit să fugă și chiar a și făcut-o, întorcând spre el privirile mirate ale unor oameni. Grozav se mai simțea!

La muncă însă tot venea un șef și îl certa că nu face bine, că nu se mișcă destul de repede, îl amenința că îi taie din salariu, ori că îl dă afară. Martinek se ciupea de obraji și văzând că simte durerea își zicea că ce se întâmplă trebuie să fie adevărat. Pe fratele său îl lăsase întins în pat, așa cum sta el tot timpul, deci nu se mai putea baza că o vor scoate la capăt dacă nu își păstrează locul de muncă. Și răbdă.

Iar când se termină programul, plecă spre casă bucuros că până una-alta, a scăpat de o zi. Iar dacă la venire era prea încântat de faptul că mergea pe picioarele sale pentru a mai lua bine seama împrejur, acum se uita și nu vedea nimic frumos. Ziduri murdare, bălți pe trotuare, cerul fumuriu, oameni încruntați… Unde e lumea aceea pe care i-o arăta Vilem? Unde-i floarea, unde-s copiii veseli?

Martinek era foarte abătut gândindu-se că de acum încolo va trebui să se scoale zi de zi și să meargă la treabă în locul fratelui său. Nu așa își închipuise el realitatea. Când puse mâna pe clanța ușii de la intrare și păși în interiorul casei, se deșteptă.

Se afla la el în pat, ca întotdeauna. Iar Vilem îi tampona fruntea cu un prosop umed, neliniștit.

-Nu știu ce ai visat frățioare, dar tare rău te mai zvârcoleai! îi spuse acesta.

Martinek îl privea cu ochi mari, nevenindu-i să creadă.

-Te-ai sculat? Ești iarăși sănătos?

-Sigur că sunt sănătos, slavă lui Dumnezeu, răspunse Vilem. La drept vorbind, am avut eu un vis în care se făcea că nu mă puteam ridica, întocmai ca și tine și nu mi-a fost deloc bine. Sărăcuțul de tine, greu trebuie să-ți fie! Nu știu cât a durat visul, dar când m-am trezit, am scăpat ca dintr-un coșmar.

-Ei, află scumpul meu frățior, că și eu am visat că îți luasem locul. Și a trebuit să muncesc în locul tău și am fost certat de șeful tău, iar afară era urât și murdărie… Îți mulțumesc scumpul meu Vilem pentru toate câte le faci pentru mine!

Cei doi frați s-au strâns în brațe cu afecțiune, iar apoi Vilem a trebuit să se grăbească puțin, ca să nu întârzie la lucru. O zi obișnuită, din viața sa…

37 thoughts on “Prin ochii celuilalt”

    1. Mulțumesc, Potecuța dragă, pentru bucuria de care vorbești. Când am revenit pe blog, am preferat să citesc mai degrabă, deși carantina îmi oferea acel timp pentru scris, de lipsa căruia m-am tot plâns până acum. Am multe proiecte și nu știu de ce le mai țin în așteptare… Mă simt prea tânăr, poate. Povestea asta a ieșit de nicăieri, inspirată de niște fotografii frumoase realizate de fratele meu și de veșnicul dor de frumusețe.

      Liked by 3 people

  1. Da, tot timpul suntem nemulțumiți de ceea ce avem si dorim altceva. As gasi o scuză: asta-i calea spre progres. 🙂 Dar in cazul fratilor din povestirea ta, pentru Martinek nu exista progres. Chiar si in vis, cand a avut dintr-o dată tot ce si-a dorit, tot nemultumit a ramas. Iar Vilem nu mai are spre ce să progreseze. Deja este minunat. Bunatatea este calitatea pe care o apreciez cel mai mult la oameni.

    Liked by 5 people

  2. Veșnicul dor al omului de ce nu are… Știu că e atît de blamat, mulțumește-te cu ce ai etc…, dar mi se pare și firesc, atîta cît e controlat. Fără el, la o adică, nu am evolua. Sau, în cazul fraților din poveste, nu am înțelege. Așa văd eu 🙂

    Liked by 5 people

    1. Da, Issa! Mă preocupă și pe mine ideea aceasta. Ne dorim ce nu avem și ni se pare că iarba e mai verde dincolo de gard. Poate să fie și aspirație pozitivă până la un punct, acel vânt la pupa cu care să ne urnim din loc… Dacă însă privim numai cu ciudă și nu facem nimic altceva, e simplă și urâcioasă invidie… Mai bine lipsă!
      Mulțumesc că ești aici, atentă și bună ca de obicei!

      Liked by 2 people

  3. Să cred că povestioara asta s-a născut (și) din emoția pozelor din Bucegi? [Numele celor doi mă cam duceau spre Cehia… 🙂 ]. Frumoasă, cu durerea ei cu tot… Neavând oglindire în concret, dar eu tot n-am putut să ies din zona subiectivismului! Așa că, pentru conformitate, accept prima propoziție din ultimul paragraf! 🙂

    Liked by 3 people

    1. Întocmai așa! Pozele tale din Bucegi m-au inspirat. Știam că sunt plaiuri mioritice din Munții Carpați și nu din Tatra 🙂 , însă am ales niște nume cehești pentru că aveau o semnificație. Vilem însemna Protector, iar Martinek se traduce Contradictoriu. Îți mulțumesc pentru apreciere și să știi că pentru mine ești chiar bunul Vilem. Te îmbrățișez cu inima!

      Liked by 3 people

    1. Așa e, nu poți înțelege. Noi doar sondăm cu închipuirea, încercăm să o facem, însă „numai cel ce e în caz știe ce-i ăla necaz”, cum spune o vorbă populară. Și de multe ori judecăm foarte greșit prin pripita noastră apreciere din afara situației. Toate cele bune, Magda!

      Liked by 1 person

  4. O lecție frumoasă și blândă de-a mulțumi fiecărei zile pentru ceea ce suntem, pentru ceea ce avem, pentru ceea ce suntem capabili să înțelegem, să facem, să acceptăm.
    E ca un balsam pentru suflet povestea asta !

    Liked by 1 person

    1. Ca de obicei, eu nu sunt pe fază când trebuie 🙂 Nu știu când ai fost pe la mine, mă bucur însă că m-ai onorat. Făceam și eu o cafeluță, acolo, că doar știu cum trebuie să se comporte o gazdă bună. Mint, Aura, nu prea mă pricep! 🙂 Te-aș fi pus tot pe tine să o pregătești… Ca să merite!

      Liked by 1 person

      1. Condei, io-s întotdeauna aici, când văd că nu dai semne te mai și bâzâi prin e-mail. 😁😜Sunteți o mână de oameni care v-ați lipit de sufletul meu, așa că, și cu cafea, și fără, eu tot o să te caut și-o apar (chiar și nepoftită!) la ușa ta virtuală.

        Liked by 1 person

  5. Domnule Condei, trebuie că sunteți un tată, soț, bunic și mai ales frate pe cinste de aveți atâta înțelepciune în tot ce scrieți. Acum mă simt și mai onorată că suntem colegi și nu doar de bloggging 🙂 Povestea asta e adorabilă e ca aceea cu schimbatul de cruci, când a fost pus un om să-și aleagă alta crezând c-o fi vreuna mai ușoară. Felicitările mele, sper s-o văd într-o carte cândva, o voi cumpăra negreșit, în mai multe exemplare. Spor!

    Liked by 1 person

    1. Mulțumesc mult! Până una alta, cred că eu voi cumpăra mai înainte cartea dumitale, care știu sigur că înaintează. 🙂 Nu sunt bunic deocamdată. Poate atunci să fiu și eu „pe cinste”, altfel… în celelalte calități în care mă încadrez, nu, nu sunt așa de grozav pe cât mi-aș dori. Pentru asta sunt poveștile…

      Liked by 1 person

  6. O altă poveste minunată! O poveste care vrea să ne atragă atenția asupra unor lucruri simple: să ne bucurăm de ceea ce avem, de cât avem și să nu dorim ceea ce alții au!
    Am spus să ne atragă atenția și nu să ne învețe, că este în firea unor oameni să fie veșnic nemulțumiți de tot și toate.
    Din păcate, povestea ta mi-a adus aminte de mama! Toată viața ei a fost și este și acum nemulțumită! Și o spune de multe ori, zilnic…
    Dar mi-a plăcut povestea ta, pentru că, cel puțin personajul tău a înțeles ceva din destinul lui…

    Liked by 3 people

    1. O, Aurora! Ai fost aici și ai citit! Mă bucur mult pentru vizitele tale! Nu duc comentariul tău mai departe. Știu, simt, dar tac… Pot doar să reliefez ce e frumos. Un om cu adevărat frumos e fratele meu. Sunt așa de mândru de el!

      Like

  7. Îmi plac mult povestile pilduitoare cu subânteles si moralizatoare.
    În calatoria prin aceasta viata cu bune si rele, adeseori avem impresia ca poverile noastre sunt mai apasatoare decât a celorlalti, iar de aici se naste, nemultumirea, invidia, gelozia, frustrarea, disperarea si depresia, resentimente care au macinat lumea de la începuturile existentei omului rational-sentimental. Felicitari !
    O toamna minunata, binecuvântata si îmbelsugata, draga ‘condeiblog !

    Liked by 1 person

  8. O frumoasă poveste despre cum să prețuiești ceea ce ai. Oare mereu ceea ce ne dorim e ceea de ce avem nevoie, sau poate trebuie să mai stăm “La un pahar de vorba” cu noi înșine?
    Mulțumesc, condei iscusit pentru istorioara interesantă. Succes!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s