Prin ochii celuilalt

Undeva, cândva, trăiau doi frați. Cel mic se născuse cu o neputință și avea picioarele betege. Fiindu-i anevoie să se miște, prefera să-și omoare timpul în casă, stând în pat. Se uita toată ziua la televizor. Nimic nu-i convenea și din când în când, mormăia nemulțumit, supărat pe soartă și pe toată lumea. Era invidios mai ales pe fratele său, care ieșea când poftea, adică zi de zi. De fapt Vilem se ducea la muncă, făcea piața, pregătea de mâncare și se străduia din toate puterile sale ca să-l vadă și pe Martinek mai senin și să nu mai tune și să fulgere toată ziulica. Gândindu-se că dacă ar ieși pe afară s-ar mai îmbuna, fratele cel mare s-a dat peste cap, a muncit în plus și a făcut economii, astfel că într-o bună zi îi aduse un cărucior din acela specializat pentru nevoile invalizilor, foarte modern și dotat cu toate utilitățile. Cât se mai încântase bietul Vilem în timp ce strângea banii necesari acestei achiziții, anticipând bucuria fratelui său…

Însă Martinek de cum l-a văzut, s-a supărat și i-a zis:

-Ai fi putut să mă întrebi și pe mine dacă vreau una ca asta! De unde știi tu că îmi doresc să mă urc în așa ceva? Dacă nu pot să-l manevrez? Dacă îmi pierd controlul și mă accidentez? Te pomenești că ai mai cheltuit și o grămadă de bani pe el…

-Ba, nu! minți Vilem. N-a costat așa de mult. De fapt mi l-a împrumutat un coleg ca să ți-l arăt. Dacă ți-ar fi plăcut îl luam, dacă nu, i-l dau îndărăt lui Pekar. Dar te rog, nu te grăbi să-l refuzi. Uită-te mai bine la el, să vezi câte poate să facă.

-Un scaun poate să facă ce nu pot eu? Mulțumesc Vilem pentru încurajare! Știu că sunt o povară pentru tine, dar n-am ce-ți face! Poate te-ai gândit să mă trimiți și la muncă, de ce nu? Păi cu un așa cărucior perfomant, cum spui tu că mi-ai adus… Spune drept! La asta te-ai gândit?

Ce era să mai zică bietul om? Vilem a plecat cu scaunul și abia a reușit să-l vândă la jumătate de preț. El nu se supăra niciodată. Își iubea fratele și nu îi judeca toanele, punându-le pe seama necazului din naștere. Se simțea într-un fel chiar vinovat că el a fost întreg și sănătos tot timpul, iar Martinek era așa de bolnav că nici măcar nu putea sta singur pe picioarele sale.

-M-am plictisit și de televizor! spuse Martinek în altă zi. Aș vrea altceva, aș vrea să îmi faci niște fotografii din lumea adevărată. De pe unde mergi tu la muncă, de pe unde te plimbi. Să cunosc lumea prin ochii tăi… Vrei să faci asta pentru mine?

Și din banii care îi rămăseseră de la vânzarea căruciorului, Vilem și-a cumpărat un aparat de fotografiat.

Ori de câte ori i se părea ceva frumos, demn de a-i arăta lui Martinek, el se oprea și fotografia. Nenumărate poze a strâns astfel, fără ca să se depărteze prea mult din rutina sa zilnică. În drum spre muncă, ori spre cumpărături, el vedea o floare în crăpătura trotuarului, o gâză pe scoarța unui copac, un nor de forma unui rinocer, copiii sărind șotronul, toate le prindea în cadru spre a i le aduce fratelui său. Iar acesta chiar părea să se bucure foarte mult de ele și le studia pe fiecare în parte îndelung. Se liniștise și se mai îmbunase.

-Îmi pare rău că te-am certat atunci! recunoscu Martinek. Tare frumos este pe afară. Îmi e necaz că nu pot și eu ca să văd toate frumusețile de care te bucuri tu, zi de zi. Sper că mă înțelegi și să nu fii supărat.

Lui Vilem i se păru că Martinek a fost foarte drăguț să spună așa ceva și se duse degrabă ca să-și ascundă lacrimile ce îl podideau.

Noaptea, au visat împreună același vis. Se făcea că Martinek era cel sănătos care pleca la muncă, iar Vilem sta neputincios în pat, așteptând întoarcerea fratelui său. Martinek era grozav de bucuros că putea să-și miște în voie picioarele. Știți visele acelea de care vă întrebați dacă sunt aievea… S-a dat jos din pat, a îndoit genunchii de câteva ori, a mers de s-a spălat, iar apoi s-a îmbrăcat în hainele lui Vilem, și-a pus pantofii aceluia în picioare și a ieșit pe ușă afară. I-a venit să fugă și chiar a și făcut-o, întorcând spre el privirile mirate ale unor oameni. Grozav se mai simțea!

La muncă însă tot venea un șef și îl certa că nu face bine, că nu se mișcă destul de repede, îl amenința că îi taie din salariu, ori că îl dă afară. Martinek se ciupea de obraji și văzând că simte durerea își zicea că ce se întâmplă trebuie să fie adevărat. Pe fratele său îl lăsase întins în pat, așa cum sta el tot timpul, deci nu se mai putea baza că o vor scoate la capăt dacă nu își păstrează locul de muncă. Și răbdă.

Iar când se termină programul, plecă spre casă bucuros că până una-alta, a scăpat de o zi. Iar dacă la venire era prea încântat de faptul că mergea pe picioarele sale pentru a mai lua bine seama împrejur, acum se uita și nu vedea nimic frumos. Ziduri murdare, bălți pe trotuare, cerul fumuriu, oameni încruntați… Unde e lumea aceea pe care i-o arăta Vilem? Unde-i floarea, unde-s copiii veseli?

Martinek era foarte abătut gândindu-se că de acum încolo va trebui să se scoale zi de zi și să meargă la treabă în locul fratelui său. Nu așa își închipuise el realitatea. Când puse mâna pe clanța ușii de la intrare și păși în interiorul casei, se deșteptă.

Se afla la el în pat, ca întotdeauna. Iar Vilem îi tampona fruntea cu un prosop umed, neliniștit.

-Nu știu ce ai visat frățioare, dar tare rău te mai zvârcoleai! îi spuse acesta.

Martinek îl privea cu ochi mari, nevenindu-i să creadă.

-Te-ai sculat? Ești iarăși sănătos?

-Sigur că sunt sănătos, slavă lui Dumnezeu, răspunse Vilem. La drept vorbind, am avut eu un vis în care se făcea că nu mă puteam ridica, întocmai ca și tine și nu mi-a fost deloc bine. Sărăcuțul de tine, greu trebuie să-ți fie! Nu știu cât a durat visul, dar când m-am trezit, am scăpat ca dintr-un coșmar.

-Ei, află scumpul meu frățior, că și eu am visat că îți luasem locul. Și a trebuit să muncesc în locul tău și am fost certat de șeful tău, iar afară era urât și murdărie… Îți mulțumesc scumpul meu Vilem pentru toate câte le faci pentru mine!

Cei doi frați s-au strâns în brațe cu afecțiune, iar apoi Vilem a trebuit să se grăbească puțin, ca să nu întârzie la lucru. O zi obișnuită, din viața sa…