„Onorată instanță!”

Bogdan Marinescu este un bărbat chipeș, fără îndoială. Reputația lui de seducător mergea mână în mână cu renumele pe care și l-a făcut ca avocat în Baroul din Argeș. Pentru că în mai toate procesele preluate de el, toată lumea se aștepta ca Marinescu să aibă câștig de cauză. Știa să fie extrem de elocvent în pledoariile sale. El își însoțea cuvintele bine meșteșugite cu expresii faciale și cu gestică bine dozată, fără să fie totuși teatral. Dar când era cazul, descria volte cu brațele, ca un dirijor, sau și le deschidea larg pe amândouă, ca într-un fel de îmbrățișare a adevărului care numai dinaintea lui se afla. Acum își proiecta privirea adânc în ochii judecătorului, ridicând dintr-o sprânceană ca și cum i-ar fi zis „te-ai prins?”, acum se întorcea iute spre sală, răsucindu-se grațios în pofida staturii lui impresionante, pentru  a-și atrage și publicul de partea sa, cu aerul acela convingător de „vă spun eu!” Și atrăgea… Agenda lui profesională ca și cea extraprofesională, era mereu plină. Nu avea remușcări pentru încornorarea unor soți. Se simțea un fel de bondar îndatorat cu polenizarea și lăsând femeile satisfăcute în urma lui, credea chiar că le face un bine tuturor. Dragostea e minunată și în numele dragostei, ar trebui mai multă libertate. Canoanele rigide ale moralei sunt inventate de cei care nu au avut parte de iubire și la rândul lor au fost lipsiți de capacitatea de a o dărui. Evident că își câștiga și procesele de conștiință, doar era avocat.

Aștepta acum să-și refacă puterile, sleit după o partidă de sex aprig cu Angela. Nu și-ar fi închipuit să găsească atâta pasiune la femeia directorului de la Școala nr. 3. E drept că nu avea vârsta soțului, dar nici tocmai tânără nu mai era. Bogdan nu se da în vânt după sărutări când avea de-a face cu neveste, lăsând treaba asta în sarcina celor care sunt ai lor de drept, dar pe Angela a tot sărutat-o apăsat peste gură în timpul actului, dorind să i-o astupe, că prea se manifesta zgomotos.

-Spune-mi, așa faci tu mereu, când?… o întrebă el la un moment dat.

-De unde să știu? Nu mi s-a mai întâmplat niciodată să simt ca acum! îi răspunse ea, jenându-se mai mult de obrajii care se îmbujoraseră, decât de poziția de răstignire nudă în care se afla.

Se simțea frumoasă și tânără din nou, așa cum nu se mai simțise de mult. Iar epuizarea aceasta plăcută, care îi ridicase de pe creier o pâclă densă ca mătasea broaștei, era extrem de dulce. Până la ora 14.00 când avea din nou oră, ar mai fi fost timp în ce o privește să repete minunata experiență, dar desigur că mai depindea și de Bogdan. Îl mângâie cu mâna ei mică pe corpul pietros, gândindu-se că nu au fost exagerate zvonurile care circulau pe seama lui. Lasă că nici Dragoș n-o sta el tocmai cuminte pe acolo prin Suedia, unde era plecat în schimb de experiență cu trei elevi. Și dacă nu, asta e treaba lui. Nu i-a oferit niciodată ce i-a dăruit uite, bărbatul acesta superb. Se ridică într-un cot și îi depuse un calup de sărutări mici pornind dinspre ochi și luând la rând nas, buze, gât…Ajunse cu gura în dreptul pieptului și mâna îi plecă singură înspre membrul ostenit al lui Bogdan, să îl alinte.

-Ei, ei!.. Ce faci? îi zise el zâmbind galeș.

-Te vreau din nou!

-Mă bucur mult, dar te rog mai lasă-mă puțin. Nu mai am tocmai 20 de ani…

-Tu ești minunat, Bogdan! Atât de minunat că îmi vine să-ți și mulțumesc! spuse ea, ridicându-se din nou deasupra lui.

El îi trase capul, o pupă scurt și o așeză să stea cuminte la îmbinarea largă dintre pieptul său și braț.

-Asta nu se cade, știi bine! zise el încet, mângâindu-i cuminte părul, ca la copii, în timp ce căuta să se odihnească stând câteva minuțele întins pe spate.

Angela nu știu ce a vrut să spună bărbatul prin acest nu se cade, dacă se referea la sex în sine, sau la vorba despre el. Poziția aceasta îi venea bine însă și se simțea relaxată întru totul. Ascultându-i bătăile regulate ale inimii și legănată ușor de respirația lui, curând o cuprinse somnul.

*

Bogdan se pomeni înconjurat de o mulțime de ochi care îl priveau neîndurători. Judecătorul se afla undeva prea sus pentru a-l putea vedea, îi simțea numai prezența, ca ceva apăsător spre care n-ar fi putut ridica măcar ochii.

„Ce tribunal o fi ăsta și cum am ajuns aici?” își spuse el cu teamă. Nu știa absolut nimic și se simțea complet nepregătit pentru acest proces. Observă panicat că nu avea mapa la el și căutându-și clientul pe care îl reprezenta, pentru ca măcar astfel să-și aducă aminte de cazul dezbătut acolo, descoperi îngrozit că el nu se afla în instanță ca apărător, ci era în boxa acuzaților. Vru să vorbească, să pună întrebări, dar nu putea rosti niciun sunet și nici să se miște. Nu îi zărea decât spatele acuzatorului, care vorbea, vorbea într-una. Iar glasul acela, singurul care se auzea în toată acea aulă imensă, îi era cumva cunoscut. Procurorul se mișca mult și dădea din brațe îndreptând uneori degetul arătător înspre el, dar tot fără să se întoarcă și acuzarea lui părea că nu are să se mai sfârșească vreodată…

„Doamne, ăsta mă îngroapă de-a binelea, că e bun de tot! Of și eu nu pot spune nimic! Cine dracu o fi, că nu-l știu, dar parcă mi-e totuși cunoscut?….”

Deodată acela se întoarse și îi rânji obraznic drept în față, fulgerându-l totodată cu privirea.

„Cum? Păi tu… Adică, stai un pic! Cum?…Tu..ăăă..adică…Eu?”

-Eu sunt eu, nu tu, nebunule! Sunt conștiința. Am fost cel mai bun prieten al tău, dar nu m-ai ascultat niciodată. Credeai că îți aparțin? Te-am însoțit numai până aici, dar de-acum drumurile noastre o iau în direcții diferite. Am spus tot, onorată instanță! Vă rog să deliberați luând act că eu nu am fost niciodată lăsat să mă exprim, acolo unde el s-a crezut un zeu!

*

-Dar eu nu m-am apărat! Nu m-am apărat!

Bogdan sărise până în mijlocul camerei. Țopăia întinzând brațele în sus și strigând, iar mișcarea aceasta îi făcea ca membrul să i se bălăngăne într-un mod tare caraghios.

Șocată la început de mișcarea lui bruscă, Angela îl privea acum cu ochii mijiți a râs.

-Bogdane! Bogdane! Ce faci, ești somnambul? Unde socotești că te afli? Vino-ți în fire, dragă!

Și râse până la urmă de tot comicul acestei situații.

El se uită la ea de undeva de foarte departe și privirii sale îi trebui mult timp să se focalizeze pe femeia goală de dinaintea sa. Parcă nu o recunoștea. Mai rămase o vreme acolo, în picioare și apoi își căută din ochi hainele, să se îmbrace.

Văzându-l cum își trage pantalonii pe el, ea zise:

-Nu te îmbrăca încă, mai avem destul timp!…

Dar cum el nu răspundea nimic ci doar se îmbrăca în liniște, ea se temu dintr-o dată că l-a supărat cu ceva și i se aruncă de gât, implorându-l:

-Ce faci? De ce pleci? Bogdane, stai așa!… Hai măi! Ce am zis, ori ce-am făcut? Că zău, eu nici nu mi-am dat seama că te-am supărat! Hai te rog…. Baremi mai vii? Spune-mi!… Dragoș nu se întoarce decât tocmai vineri, să știi!

-Nu sunt supărat! se învoi până la urmă bărbatul să dea un răspuns neliniștilor femeii.

-Atunci cum ești? mai apucă Angela să zică, în timp ce el deja deschidea ușa apartamentului.

Nici nu s-a mai gândit că o puteau auzi sau chiar vedea vecinii, că ieșise după Bogdan așa cum se afla, în pielea goală.

-Speriat! răspunse el moale, ca pentru sine, coborând scările. Sunt speriat!

Curentul de pe hol îi înfioră pielea și o făcu pe Angela să-și dea seama de situația penibilă în care se afla. Închise ușa în urma lui și zise enervată:

-Du-te dracului de ciudat care ești!

Dacă Bogdan Marinescu ar fi auzit-o, nu ar fi comentat nimic. Dar își dorea din tot sufletul, să meargă în sens contrar acelei urări.

8 thoughts on “„Onorată instanță!””

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s