Telefonul iUmor

S-a întâmplat acum ceva timp, cu vreo săptămână în urmă parcă, nu mai știu exact. Și aveam să-l uit, ca pe atâtea altele. Dar evenimentul zilei de astăzi, când a trecut moțiunea de cenzură depusă de opoziție, m-a făcut să-mi reamintesc de acel apel primit pe neașteptate și care m-ar fi lăsat mult mai mult pe gânduri, dacă ora primirii sale nu ar fi fost una nepotrivită, eu aflându-mă la treabă.

-Alo! Ce faceți domne! Ați cam uitat de noi, așa-i? mi-a zis un glas necunoscut, răsunând ciudat de tare pentru urechea mea, în acel aer rece al unei dimineți de toamnă.

-…?

Nu știam ce să răspund, pentru că nu știam cine mă interpelează. Vi s-a întâmplat vreodată să vă sune cineva și să vă vorbească direct, fără să se prezinte? Ca și cum ar trebui să-l știi numaidecât pe el și să-l recunoști, că doar este unicul om de pe pământ. Mintea ta sare dintr-o dată în toate direcțiile, ca bilele pe o masă de biliard, după lovitura de deschidere. Dar când telefonul vine din țară și știi bine că tu ai un număr nou la telefon acum, cu care puțină lume este la curent, devine încă și mai dificil să realizezi cine e, și de unde până unde, te cunoaște. Cum ar veni vorba, bilele se izbesc și de mantă, chiar de câteva ori.

-Văd că n-ați mai dat niciun semn de viață, dar să știți că l-am întrebat pe dom inginer ăstalalt care a venit în locul dvs. și mi-a zis că sunteți în Scoția, a continuat el.

-N-a fost după placul meu, am explicat. Am ajuns aici printr-un concurs de împrejurări și dacă nu eram chiar nevoit, să știți că nu plecam. Tocmai mă pregăteam să vă întreb cum ați aflat de dâra mea, am mai zis eu, dând ocol cu vorba și trăgând de timp pentru a-și declina el singur identitatea, nefiind capabil să mărturisesc în fața lui cu sinceritate, că de fapt nu îl recunosc.

-Și ce ziceți că mai faceți? mă întreabă însă tot el, fără să muște nada aruncată de mine.

Unii oameni sunt mai direcți și mai cinstiți cu lumea și cu ei înșiși. Dar eu din păcate nu sunt așa. Îmi este rușine să-i recunosc deschis unui ins că nu l-am păstrat în memoria mea, așa cum a făcut-o el cu mine.  Ar fi fost mult mai lesne să îl rog să se prezinte. În loc de asta am început acel joc al deducțiilor, la care mă dedau când sunt în  astfel de situații. Că de…Nu era prima dată când biată memoria mea acuza că i s-a pus splina și nu se mai ține după mine. Așadar nu mă dumirisem cu cine stau de vorbă. Îmi era clar doar că l-am cunoscut într-una din campaniile mele de teren, când mergeam în deplasare. Dar nu avea un accent evident, ca să îmi dau seama de pe unde este. Ori eu am bătut țara în lung și în lat. Toate calculele acestea le făceam, vă închipuiți, concomitent cu îndrugarea unor vorbe aiurea, ca răspuns la întrebarea aceea foarte comună, pe care tot el mi-a pus-o.

-….Dar dvs.? Și doamna ce mai face? pun eu din nou cârligul când să închei, doar-doar oi afla ceva în plus.

Voiam să mă apropii, mă înțelegeți… Orice răspuns puțin mai elaborat decât acel simplu „bine” care se obișnuiește, îmi putea da niște indicii. Întrebând și de doamnă, îl forțam cumva să mai vină cu un element ajutător, ca informație. Însă el îmi zice:

-Eu fac bine, dar dacă mă întrebați de femeie, chiar că mă băgați la idei. Că eu și-atunci am avut așa, o bănuială…

-….!!!

M-a blocat complet. Nu că aș fi avut vreun motiv serios să-mi fac griji. Știam bine că niciodată nu mă ocupasem cu încornorarea gazdelor mele, dar de-a lungul vremii au mai fost situații când eram bănuit pe nedrept și deci exista precedent. Râsul lui a venit eliberator, după o vreme care a durat mult prea mult, în ce mă privește.

-Hai că v-am topit! Vă simt de-aici!… îmi zice el printre hăhăituri.

-Trebuie să înțelegeți că aici sunt la muncă și nu că n-aș ști de glumă, dar nu sunt pe fază în momentul ăsta, m-am apărat eu îndârjit.

Și mi s-a părut că am fost foarte aspru prin replica asta, dar el râdea în continuare, fără să-mi acorde atenție.

-Nu-l luați în seamă dom inginer, nu știți c-așa e el, mai cu umor? se aude dintr-o dată și un glas de femeie intervenind pe fundalul acelui râs care începea să mă indispună. Pentru că în continuare nu știam cu cine am de-a face. Și tot ea adaugă mai tare, după ce probabil i-a luat telefonul din mână:

-Îmi pare rău că n-a avut răbdare până mâine, când venea și Dragoș acasă. S-ar fi bucurat și el să vă audă.

-Chiar așa, el ce mai face? zic eu, nereușind nici acum să îmi aduc aminte de familia lor, dar având în sfârșit un indiciu pe care îl puteam valorifica.

-N-a luat atunci la facultate, dar am reușit totuși să-l dau la jandarmi. Anul ăsta termină, gata. Cel care mă informa, era din nou bărbatul și am simțit din glasul lui o nuanță de mândrie. Începusem să îmi fac deja o idee, când el a continuat:

-Dacă ați fi stat mai mult timp, sunt sigur că l-ați fi pus la punct. A înțeles multe de la dvs., așa mi-a zis. Dar nu-mi pare rău deloc, e mai bine așa. V-am zis eu că n-ai ce face cu cartea, dacă nu ești pregătit la școala vieții. Nu zic mai multe, că nu vreau să vă supăr.

Și atunci a fost ca și cum s-a aprins deodată un bec în capul meu și am revăzut scena cu noi toți în jurul mesei. Eu, înfometat dar sfios, sorbind cu atenție din ciorba aburindă, băiatul în stânga mea, intimidat de mine fără să-mi fi dorit asta, dar cu o seară înainte parcursesem împreună materiile la care se pregătea și îi descoperisem foarte multe lacune, femeia când pe scaun, când în picioare, atentă să anticipeze ce mi-aș mai putea dori, deși masa era destul de încărcată și el, bărbatul. Era un om mare spre mătăhălos, foarte sigur pe sine și cu un glas mult prea puternic. Nu m-a însoțit în nicio zi pe teren, având om plătit de el pentru asta. Figura doar cu numele pe ștatele ocolului silvic, în realitate el având o firmă de exploatare și deservind cu utilajele sale, treburile ocolului. Vorbea tare și îi plăcea să i se dea dreptate. Manierele mă împiedicau să-l contrazic, pentru că omul se afla în casa lui, alături de familie și unde se considera șef absolut. Dar susținea niște enormități care îmi opreau pur și simplu mâncarea în gât. Așa că am încercat să ies diplomatic din subiectul acela, lăudând calitățile de gospodină ale soției sale. Deși le merita pe deplin, se vedea că nu era obișnuită să primească astfel de complimente, care erau de bun simț până la urmă. Roșie toată în obraji, îmi dădea lămuriri la întrebările pe care i le puneam, la început cu oarecare stânjeneneală și mai apoi tot mai încrezătoare, atât în aprecierile mele, cât și în meritele sale. Preferam în tot cazul să o ascult pe ea cum a pus gogonelele la borcan, decât aerele de om deștept, pe care și le dădea bărbatu-său, absolvent emerit al școlii vieții.

-Ia tăceți! ne-a întrerupt el dintr-o dată, fără să-i pese că e un gest mitocănesc.

Am tăcut amândoi rușinați, ca niște elevi admonestați de învățător. Nu m-am sinchisit pentru mine cât mă îngrijora biata femeie, a cărei față trecuse acum de la roșu înspre grena.

Aveau un televizor acolo unde serveam masa și apăruse pe ecran Ponta, cu un discurs. Era în vremea când i se pregătea rampa spre președinție. Am ascultat cu toții în liniște și n-am mai impietat solemnitatea momentului, nici măcar cu zgomot de tacâmuri. Lucru care mi-a tăiat pofta de mâncare, mai ales că avea să se fi răcit între timp. Și politica emana încă și pe atunci, un miros destul de pestilențial.

-Ăsta-i om al dracu, domne! își lăuda el politicianul. E brici de deștept. Și popular. Știți că am dat mâna cu el?

-Da? I-auzi! Cu ce ocazie? mă străduiam eu să par interesat.

-Am participat la o ședință la care a venit și el.

-Aaaa….Sunteți P.S.D.-ist?

-De ce să nu fiu? Știți dvs. alții mai buni?

-Nuuu!

I-aș fi spus dacă știam, dar asta era cruda realitate. Liberalii făcuseră o alianță contra naturii și toată scena noastră politică era ca un meci de rugbi, dar fără reguli și fără sportivitate. Își trăgeau la gioale într-una, care-cui.

Și în timp ce se pornise el să-mi explice teoria bățului de chibrit, ca un om care le știe mai bine, că e de-acolo, n-am mai putut răbda și poate simțindu-mă dator cu o bădărănie, l-am întrerupt și eu, motivând că am treabă să-mi fac niște calcule. Am mulțumit gospodinei pentru masă și m-am întors apoi spre Dragoș:

-Dacă nu te simți obosit, după ce mănânci putem face pregătire la ce vrei tu, i-am zis.

-Foarte bine! Foarte bine! Să se pregătească, sigur că da…ne-a dat aprobare și masculul alfa.

Și n-a zis chiar în cuvinte, dar i-am simțit atunci în ceafă gândurile sale, care dezaprobau alergătura mea prin toate coclaurile, mâncatul pe apucate și dormitul pe unde se nimerește, în timp ce el conducea o firmă care îi permitea să vorbească de la egal cu șefii săi direcți și…dăduse chiar mâna cu Ponta.

*

-Mai faceți politică? mă găsesc eu să-i pun o întrebare tâmpită, în loc mai bine de a-mi fi introdus întregul în fracție. Sau…un băț, desigur. Dar voiam să-i arăt că știu în sfârșit cu cine vorbesc, deși m-a chinuit timp de un sfert de oră fără să-mi spună.

-Sigur că fac, fără discuție. Politica e bună domne, dacă o știi și o înțelegi. Adică dacă stai unde trebuie. Eu v-am spus domne, dar nu vreați să mă ascultați. Ce credeți, că vorbeam așa degeaba? Vă vedeam că vă duce capul, dar erați căpos rău, nu vă supărați că vă spun. Să mă fi lăsat să vă prezint unor oameni pe care îi știam eu. M-au ajutat și cu copilul, dar cu dvs. era altfel. Uite acum! Ați plecat unde-a înțărcat mutul iapa. Noi aveam nevoie de oameni ca dvs., vă spun cu toată sinceritatea și propaganda ăstora care zic că din cauza noastră ați plecat dvs. intelectualii, e mâncătoare de rahat. Spuneți drept acum, că doar vă știu bine. Ați avut probleme personale, n-ați spus așa? Dvs. nici nu voiați să auziți măcar de politică…

Și a mai zis el niște vorbe pe acolo, dar nu mai puteam ține telefonul la ureche. Dădeam nervos cu piciorul într-o dală și îmi mușcam buza ca să nu izbucnesc. „Problemele mele personale, derivă din politica voastră clientelară!” îmi venea să-i strig. Dar îmi ziceam că n-ar fi politicos din partea mea, să mă răstesc la un om care și după trecerea atâtor ani își aduce aminte de mine și mă sună ca să mă întrebe ce mai fac. Mă zbăteam astfel în niște stări contradictorii și m-am pomenit că îi mai pun o întrebare, tot așa de tâmpită. Ca atunci când vrei să scapi din lac și cazi în puț.

-Cu cine o să votați la prezidențiale, că mai e doar un pic până atunci?

-Cum cu cine? mi-a răspuns el, prompt. Cu Viorica Dăncilă!

-He-he!…fac eu ca să-i arăt că știu de glumă.

-Nu, domne! Vorbesc serios. Cu ea votez.

-Dar Ponta e în partea ailaltă, mă arăt eu nedumerit. Îmi aduc aminte că îl plăceați foarte mult.

-Domne! Unde e minte multă, e și ticăloșie. Nu vă supărați pe mine. A mușcat mâna care l-a hrănit. Ascultați la mine, că dvs. acolo n-aveți de unde să vă informați. Dăncilă o să ajungă președinte. Nu e proastă. Alea cu vorbele ei „anagramate”, sunt făcături. Se dau bani grei ca s-o „descretizeze”. Habar n-aveți! Dacă vă luați după mine, măcar acum, o să fie bine pentru toată lumea. Ea trage cu dinții să se întoarcă toată lumea acasă și toți să aibă o bucată de pâine la masă. Ce auziți dvs. de pe știu eu unde, sunt doar denigrări. Vă spun! Nu e proastă deloc și are și școala vieții. Chiar am cunoscut-o personal și…

-Ați dat mâna cu ea? am sărit eu să i-o iau înainte.

-Nu, domne! Că e femeie, ce dracu…

Avea dreptate, doamna Sanda. Soțul ei era plin de umor. Câți ca el, încă? Parcă mi s-a luat, zău așa, de atâta umor. Hai să fim serioși!

18 thoughts on “Telefonul iUmor”

    1. Mulțumesc pentru popas! Nu știu ce să zic… E haz de necaz. Tipic genei noastre. O sintagmă asumată de poporul român și greu de tradus în altă limbă. Am căutat spre exemplu în engleză și rezultatele sunt complet nesatisfăcătoare, pentru că ideea mi se pare că se pierde, în oricare dintre variante. Practic, ei nu au conceptul de a face glumă pe seama amărăciunii. Îmi vine în minte Zorba, dar el până la urmă a fost tot un oriental, iar râsul său era pur și simplu o descărcare nervoasă și spontană.

      Liked by 2 people

  1. Uf!!!! Ce sa zic???…Un text cu multe aspecte dureroase…Indiferenta opoziției, si mai ales alianța PNL-ului cu PSD-ul, plecarea intelectualilor, manipulările …Mărturisesc ca din acea perioada am hotărât sa nu ma mai intereseze politica deși uneori mai citesc câte un articol pe ici pe colo. M-au dezgustat “dezbaterile” publice sub forma de mahala, în care se făceau doar acuzații si de o parte si de alta, fara a se găsi soluții…Iar în România e un amestec de stânga si dreapta în toate partidele (ma refer la ideologie – a se vedea programele de guvernare ale principalelor partide). Cât despre Ponta, cel mai antipatic personaj din sfera politica (pentru mine) însa nu pot sa nu-i admir perseverenta si ambiția. Nici nu ma gândeam ca o sa-l vedem iar pe scena politica.

    Liked by 1 person

    1. Mulțumesc Magda pentru intervenție. Sunt bucuros pentru vizită. Îmi aduc aminte că am scris și eu cuiva într-un comentariu, când zicea că nu-i place să facă politică… E foarte de înțeles atitudinea, numai că de vrem, sau nu, de ne place, au ba… politica nu ne scutește pe noi și cam „ne face!”

      Like

      1. Da, suntem implicați fara sa vrem, trăim sub tutela ei dar cel putin nu mai pun atâta “pasiune” si nu mai intru în polemici cu nimeni. Mi se pare absurd ca apărând o ideologie, ce fie vorba între noi nu mai transpusa cu exactitate în realitate, sa te cerți cu frații, cu părintii, cu vecinii, cu prietenii…E important sa deschidem bine ochii, urechile si sa votam cu cei care ne dau impresia ca ar apara mai bine interesele tarii…:). O duminica plăcuta!

        Like

  2. Ei, pesedeii, sunt printre noi. Toti cei care o duc cat de cat, sau un pic mai bine acum, spun ca e meritul Psd-ului. Ba la ultima mea vacanta in tara, am gasit destui sa-mi aminteasca despre salariile crescute, nivelul ridicat de trai si bunastarea populatiei.
    Asta in timp ce eu schimbam la exchange cate 500 euro pe saptamana si ma gandeam cum naibii traiesc romanii astia bine prin jurul meu, cu preturi egale sau cu mult mai mari ca in afara, cel putin la alimente si unele servicii. Bleah 🥴

    Liked by 1 person

  3. Domnule Condei, va spun sincer, eu la articolele dvs. si rad si plang ca sunt profunde si tare nu-nteleg de ce n-ati urmat o facultate cu profil real, cand inclinatiile sunt atat de umaniste. Astept un roman scris de dvs. sa stiti. Pana atunci, veți avea o surpriza… cat de curand va dau de stire… 🙂 Va fi ceva ce pot si eu sa fac pentru ca va apreciez nespus talentul literar. Si da, e al treilea articol la care rad cu un ochi si plang cu altul…

    Liked by 1 person

    1. Mulțumesc din suflet! Mă încălzește ceea ce spuneți și nu ascund faptul că am nevoie de astfel de aprecieri pozitive, pentru a-mi scoate cornițele de melc ezitant și a merge mai departe. Cu dâră… 🙂 În ce privește surpriza, vă jucați cu copilul din mine și știți că aceștia nu sunt deloc răbdători. Curând, este termenul care l-a inspirat pe Einstein să afirme relativitatea timpului. Ore, zile, săptămâni…tot acolo. 🙂 Nu mă încurajează pentru că deja, eu abia aștept!

      Liked by 1 person

      1. Doar un strop de rabdare sa aveti 🙂 Saptamana asta care incepe promit sa revin!
        Eu sunt cea care o sa va multumeasca pentru niste randuri mestesugite 🙂

        Like

  4. O radiografie foarte bună a unei părți, de altfel consistentă, a societății românești. Oportuniștii. Lingăii de ciolan. Cei fără coloană morală, dar care, culmea, ne conduc! Pentru că noi i-am pus acolo. Așa că…
    Să auzim de bine!

    Liked by 1 person

  5. Cred ca suntem cei mai buni din lume la haz de necaz. 😀 Se observa in literatura si in filmele romanesti bune ca avem deja un stil propriu in a surprinde realitatea in dualitatea asta amuzanto-intristatoare. Povestirea ta e o ilustrare perfecta a stilului national, care ne defineste operele artistice de calitate. Nici nu stiu daca sa ma bucur de originalitatea noastra literaro-cinematografica sau sa ma deprim ca ea oglindeste o realitate de care am vrea sa scapam odata. 😛

    Liked by 2 people

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s