Măruntul -VII

După ce se lămurise că acest copil va fi unul dintre cei cu rezultate foarte bune la învățătură, de care se va folosi pentru a și le trece în contul valorizării ei ca învățătoare, Iuliana l-a lăsat în pace pe băiat. Se și temea un pic de răspunsurile lui, care veneau întotdeauna prompt și cu un fel de stranie interogație, dar punea asta mai mult pe seama accentului italian și nu pe nefirescul întrebărilor sale.

Cert e că Iuliana Duculete și-a îndreptat ironiile pe alți copii, iar lui Paul doar un singur lucru îi mai ceruse. Și anume să îl aducă într-o zi, oricare, pe tatăl său la școală. Dar el se încăpățâna să vină în loc cu tot felul de scuze, deși știa sigur că o minte în față. Îi venea să-i zică: „Mă minți Maricek, pentru că am pus pe soțul meu să te urmărească unde stai! Eu însămi l-am văzut pe Cap-Sec prin curte. Nu e în Italia cu întâlniri de afaceri, ci taie frunză la câini, în România!”… Ceva însă din aerul candid al băiatului, o făcea să aibă rețineri, așa că până la urmă l-a lăsat în pace.

*

Era vremea când și Sonia trebuia să se întoarcă acasă de la muncă. Paul sosise deja mai înainte și se bucura de fervoarea cu care tatăl său se învârtea împrejurul mesei, ca să mai aranjeze câte un mic detaliu. Nici nu își amintea copilul, de când nu îl mai văzuse atât de vesel. Dar și distrat, pentru că l-a întrebat de vreo trei ori dacă s-a spălat după ce a venit de la școală, fără să fie atent la răspuns. Era ocupat să verifice mereu cuptorul. Paul îl învățase să umble pe computer pentru a căuta tutoriale de bucătărie cu rețete de mâncăruri și se deprinsese să gătească. De data aceasta pregătise o prăjitură nouă și după aspect, se pare că îi și reușise. Știa că Soniei îi plac dulciurile și anticipa deja momentul când o va surprinde. Cu șorțul de gât, pășea mărunt încolo și încoace, iar brațele lui scurte și groase se bălăngăneau stângace și fără rost de acum, odată ce treaba era isprăvită. Dar așteptarea îi da emoții și nu putea să stea locului. Mai ieșea și pe afară din când în când, într-un neastâmpăr evident. Soniei îi prinsese aerul românesc și redevenise femeia aceea de care se îndrăgostise. Slăbise și arăta exact ca la început, când făcea acrobații sub cupola circului.

„Ar fi trebuit să sosească deja, ce s-o fi întâmplat oare?” își zicea el rotindu-și ochii dinspre poartă, spre tufa cea mare de liliac, care trebuia tunsă, sau adunată cumva că uite cum stă să… Și mintea i se blocă instant, odată cu respirația. Abia reuși să-și desprindă privirea de la drum și să se întoarcă agale în casă. Băiatul i-a observat fața descompusă și se pregătea să îl întrebe, însă Cătălin i-o luă înainte și îl lămuri cu gura uscată:

-O să vină și mama, numaidecât.

Lucru care se și întâmplă deîndată, Sonia apărând pe ușă roșie în obraji și radiind o bucurie, ca a cireșilor când dau în floare. Era frumoasă! Cătălin își lăsă ochii în jos, fâstâcit de înfățișarea ei. Își scoase iute șorțul și îl puse pe speteaza scaunului, fără ca prin asta să-și mai sporească din farmec. Peste puțină vreme, spălată și schimbată, Sonia se așeză la masă și le spuse mustrător:

-Trebuia să mâncați înainte, nu să stați așa fără rost și să m-așteptați ca pe prințesa de Pompadour!

-Marchiză! îi atrase atenția Paul.

-Ce?

-Madam Pompadour…. Era marchiză, nu prințesă! continuă copilul s-o lămurească.

-De unde știi tu, măi țâcă? Asta vă învață pe voi la școală în clasa a treia?

-Am citit eu… A fost prietenă cu Voltaire și…

-Hai, gata că te întreci cu gluma! râse mama lui. Ia ici și astupă-ți fleanca aia, se prefăcu ea că îi bagă un dumicat de pâine în gură. Copilul râdea și el, apărându-se cu mâinile în dreptul feței. Femeia întoarse capul spre Cătălin, parcă spre a-l invita și pe el la joacă, dar îi văzu fața împietrită și ochii rătăciți și deodată înțelese. I se lăsă o umbră pe suflet, dar se întări și continuă să își gâdile copilul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Restul mesei se desfășură în tăcere absolută, iar la sfârșit, băiatul fu poftit să meargă în camera lui.

-Dar vreau să mai stau și eu cu voi, se împotrivi Paul, pe care scena de mai devreme îl încuraja să creadă că părinții lui sunt bine și el adora momentele acestea.

-Te chemăm când o să tăiem prăjitura, interveni și Cătălin, simțind intenția Soniei și voind să o ajute.

Femeia ridică din sprânceană auzind de prăjitură, dar nu comentă și își petrecu băiatul din privire, până văzu ușa închizându-se în spatele său. Abia după aceea se întoarse spre Cătălin, dar el își făcea acum de lucru, spălând farfuriile. De aceea, Sonia îl somă:

-Ai de gând să vorbești, sau vrei să o fac eu?

-Ce vrei să zici? rosti acesta moale, cu un glas care îi ieși subțire și anemic.

-„Ce vrei să zici!” îl imită ea, maimuțărindu-se. Ai dragă bărbăție și înfruntă realitatea. Înfruntă-mă pe mine! Spune, hai! Ce-ai văzut? Ce crezi? Vorbește! Ce te uiți așa? De ce nu zici nimic?

Pe măsură ce Sonia îl mitralia cu vorbele, Cătălin se făcea tot mai mic și nu mai putu să-i suporte privirea. Ochii ei frumoși străluceau în aprindere, dar nu vedea dragoste în lumina lor, ci numai dispreț. Se duse iute și se cocoță pe scaunul său. Nu avea unde să mai fugă.

-M-ai văzut când mă sărutam cu Gigi, nu-i așa?

-Gigi? articulă gura arsă, a lui Cătălin.

-Gigi, da! Gigi! Așa îl cheamă! Și e iubitul meu. Foarte bine dacă m-ai văzut, că trebuia să dăm odată și odată lucrurile pe față. Chiar și pentru tine, Cătăline! Și mai ales pentru mine, dacă spui că mă iubești. Trebuie să accepți însă că mai sunt și alții, iată, care țin la mine. Și care vor să mă ajute. Gigi mi-a promis că dacă te las, pleacă cu mine în turnee. El poate, Cătăline! Poate să mă ajute să-mi regăsesc fericirea. Știi că eu trăiesc ca o pasăre căreia i-ai frânt aripa și o ții în colivie. Asta îmi oferi tu, dragul meu. O colivie! Și îmi faci prăjituri să mă îndop și să mă fac grasă la loc.

Maricek simțea că nu poate prinde și înțelege toate cuvintele pe care i le spunea Sonia. Mintea lui, greoaie în general, dar acum de-a dreptul încremenită, nu reușea să țină pasul cu cavalcada vorbelor femeii. Privea în față tâmp, dar ochii lui visau cu ochii deschiși. O vedea zburând ca o pasăre și dând din mâini ca din niște aripi. El sta pe pământ, cu o colivie mare în brațe, a cărei ușiță era larg deschisă. Un bărbat înalt și cu mustăcioară subțire, apalauda frenetic. Din spatele său se auzea un plâns de copil. Și asta îl făcu să se trezească dintr-o dată:

-Dar Paul? Ce va fi cu el? și vorba lui se auzi răgușită, în disperarea cu care a pronunțat întrebarea.

-Ce să fie? Va merge cu mine, bineînțeles! Doar e-al meu!… Auzi la el, ce probleme pune! a zis ea tăios.

-Va urma-

17 thoughts on “Măruntul -VII”

    1. Am momente când prefer să citesc în loc să scriu, sau să mă apuc de alte proiecte. Dar nu mă întorc din drum și sfârșesc de regulă ceea ce încep. După un timp al cărui înțeles și mie îmi scapă, ce e drept. 🙂 Povestea aceasta mai are doar un singur episod și sper să nu dezamăgească așteptările. Mulțumesc pentru suport!

      Like

      1. De-ar fi toate răutățile din lume numai cât această replică a unui confrate, care doar mă bate prietenește pe spate 🙂 ar însemna că suntem deja în grădina raiului…

        Like

  1. Bietul Maricek… Și bietul Paul…
    Sonia umblă după cai verzi pe pereți. Baiu’ e că umblând aiurea, distruge și-alte vieți…
    Poate că totuși urmarea va fi alta, și îi vine brusc mintea la cap…
    Aștept continuarea cu nerăbdare.
    Felicitări, Condei, frumos ai scris.

    Liked by 1 person

  2. Asa se întâmpla de cele mai multe ori, li se urăște oamenilor cu binele…Sunt nenumărate situații de genul acesta în ziua de azi, din păcate…Se trezesc într-o dimineața, se uita la cei de lângă ei si-si dau seama dintr-o data ca nu-l mai iubesc. Încep sa caute iubirea în alta parte, dar nicio iubire nu e veșnică. Nu asa cum o înțeleg unii sau unele…

    Liked by 1 person

  3. Nu acuz pe nimeni, nici acum, dar nici la final! E vorba despre drumul fiecăruia în viață. Drumul unora pare lin și drept, al altora este sinuos, cu urcușuri și coborâșuri…dar fiecare dintre noi își poartă crucea…
    Doar bine!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s