Măruntul -V

Atunci când Maricek s-a pus în unghii că vrea morțiș să se întoarcă în România, Sonia a trebuit să-l urmeze. Nici n-avea ce face altceva. Cariera ei se terminase de mult și înțelesese asta într-un final. Cine s-o mai întrețină? Atașamentul signorei Kadar nu mergea atât de departe, chiar dacă s-a lamentat la despărțire că o să-i vină greu dacă pleacă.

Au sosit neanunțați, umplând dintr-o dată casa și viața pustie a Ioanei. Vasile renunțase la ea. O acuza că nu știe să se bucure de viață, că e stinsă ca un bec de 10 wați și lui îi trebuie o femeie lângă el, nu o plantă uscată. Ioana nu știa însă să fie altfel. Și-ar fi dorit să nu-l piardă și încercase să îi intre în toate voile, dar bucurie nu putea să-i arate, dacă nu avea de unde. Bucuria ei se pierduse încă de mult, de când o părăsise celălalt, cehoslovacul.

Sosirea lor neașteptată a fost urmată de o primire călduroasă, la fel de neașteptată. Ioana era încântată mai ales de micul Paul.

-Îți seamănă, Cătăline! Are ochii tăi! îi zise ea lui Maricek, numai că o să crească înalt după cum se vede. Bravo ție, mamă! Și îl pupă pe obraz. Maricek duse iute un deget spre față și își atinse locul acela, parcă spre a și-l întipări acolo. Nu-și amintea să-l mai fi sărutat vreodată până atunci. Privi spre Sonia și îi zâmbi complice. Hotărî să nu-i mai dea mamei sale, detalii legate de paternitatea copilului. Se simțea pe deplin împlinit în acest rol, mai ales pentru că își pierduse parcă printre degete, propria lui copilărie.

Atunci când dorea, Sonia știa să se facă plăcută. Încercă să se lipească acum de mama lui Maricek, așa cum mai înainte se lipise de signora Kadar. Numai că Ioana se arăta mai puțin interesată de activitatea ei în arena circului și în timp ce pregăteau de mâncare, o întrebă despre părinții săi. Ea înghiți de câteva ori în gol, și cu privirea dincolo de coaja spiralată a cartofului pe care îl curăța, răspunse:

-Sunt din județul Mureș, dintr-o  comună ce se cheamă Suseni. Numai mama era româncă, tata e maghiar. După ce a murit mama, tata a dat în patima băuturii. Mă punea să fac toate treburile casei, dacă nu vreau să-mi aducă mamă vitregă. Nu că îi cerusem eu asta, dar așa zicea el. Dar nimeni nu se uita la el, că îl știau de bețiv și scandalagiu. Și pe mine mă mai bătea câteodată, dar nu de asta am fugit. De când am văzut circul, că venise cu o reprezentație la Reghin, mi-am spus că asta trebuie să fac și eu. Așa eram pe atunci, mai băiețoasă. Când mă dădeam huța, m-aș fi dat și peste cap că nu mi-era frică. Și m-am rugat de ei să mă ia și pe mine în trupă, dar întâi n-au vrut că cică le trebuia acordul părinților. Mi-a dat tata un acord, de m-a învinețit. Și iar m-am dus la ei plângând. Atunci directorul a mers cu mine de mână și a vorbit cu tata. Cred că l-a plătit, nu știu că eu am stat afară, dar când a ieșit din casă avea hârtiile semnate, actele mele și mi-a spus să-mi adun niște lucruri nu prea multe, dar care îmi doresc să le iau neapărat cu mine, că s-a rezolvat.

-Nu vreau să mă laud doamna Maricek, continuă ea aprinzându-se, la început nu erau așa de vestiți. Abia de când mi-am făcut eu numărul de acrobație, a început să se vorbească despre noi. Și pe urmă, după ce a mai venit încă un trapezist, eram…cum să vă spun? La înălțime. Au urmat turnee în străinătate și mi-a fost din ce în ce mai bine, până a venit copilul.

-Adică până l-ai cunoscut pe Cătălin? se miră Ioana cu glas tare. Nu înțelegea cum o artistă frumoasă de circ, ajunge din culmea succesului să se îndăgostească de băiatul ei și să dea cu piciorul la carieră.

-Ei, n-aș zice chiar așa. Nu e vina lui. Așa a fost să fie…se încurcă Sonia în vorbe.

-Bine mamă, dacă vă iubiți, ce mai contează, clătină Ioana din cap, încă nedumerită. Și a fost să iasă copilul ăsta frumos, nu-i așa?

-A fost să iasă! repetă și Sonia, privind din nou în gol.

*

În România le-a fost bine o vreme. Ioana lucrase la Tohan și se ținuse bine chiar și în urma restructurărilor, dar salariul era foarte mic, așa că atunci când la Zărnești a apărut italianul cu firma lui de cablaje, s-a mutat imediat acolo. Deci era de la începuturi cum vine vorba și își câștigase un nume bun. Nu i-a fost greu să o introducă și pe noră-sa. Sonia s-a adaptat repede cerințelor și curând avea să se integreze destul de bine. Maricek însă nu-și putea găsi nimic de muncă, nici măcar ca salahor. Avea scuza că stă cu băiatul, dar se simțea prost când femeile plecau la muncă iar el rămânea fără rost în casă. Nu avea pământ mult împrejur, pentru a grădinări măcar. Ioana în schimb, se simțea împlinită. Să o fi văzut acum Vasile, poate alfel ar fi stat lucrurile, dar ei nu-i mai trebuiau aventuri de genul acesta. Mai ales că din când în când, un fel de gheară i se încleșta în piept și trebuia să rămână câteva clipe nemișcată până își revenea.

-Ce ai, mamă? a întrebat-o Sonia, în dimineața când se pregăteau să plece la muncă.

-Gata. Nu mai am nimic. Am amețit când m-am aplecat să mă leg la pantofi. Sunt bine acum, putem să mergem.

Dar de întors, nu s-au mai întors împreună. Pe Ioana au luat-o cu mașina salvării, iar de la spital, a ajuns la morgă. Înmormântarea s-a petrecut în liniște, nu avea cine să îi simtă prea dureros lipsa. Fusese toată viața ei, o umbră discretă. Maricek își tot ducea degetul spre obraz, mângâind unicul semn de afecțiune pe care îl primise. Însă fără Ioana, reveniseră și problemele lor familiale. Soniei nu îi convenea deloc poziția de acum în care se regăsea, aceea de întreținătoare a casei. Iar lui, peste această frustrare pe care o resimțea oricum din plin, chiar și de n-ar fi primit vreo imputare, i se părea că gestul unui inginer de la fabrică de a o lua cu mașina zi de zi, este mai mult decât colegial.

-Ce nu îți convine ție, ia spune-mi? se rățoia Sonia la el. Că nu mă chinui îndeajuns ca să-ți fac ție o plăcere? Vrei să iau autobuzul numai așa, ca să stai tu liniștit? A! Poate vrei să plătesc un taxi, de ce nu? Doar îmi dă domnul casnic, banii de cheltuială…

În atmosfera aceasta, a venit vremea ca Paul să fie înscris la școală. Numai cuvântul de școală era îndeajuns pentru a-l terifia pe Maricek. Așa că a lăsat orice mândrie de-o parte și s-a rugat de Sonia să meargă ea pentru a face formalitățile.

-Ești nebun? Să pierd eu ziua de muncă pentru prostiile tale din cap? Du-te omule tu, că tot ești liber toată ziua.

-Te rog mult, fac orice… Eu nu pot să calc pe acolo, te rog… se tânguia Maricek, redevenit în amintirile sale, copilul batjocorit de odinioară.

Și Sonia se învoi o zi întreagă pentru această treabă, care nu i-a luat mai mult decât o jumătate de oră.

-Ce credeai, că au să te mănânce ăia acolo? Îi zise ea triumfătoare, când s-a întors acasă. Chiar te rog frumos să nu-i bagi și lui Paul în cap prostii din astea. Școala e un loc unde să te duci cu drag, nu arenă cu tigri. Mi-aduc aminte cum intra Gabor între ei, nicio ezitare nu avea, ăla om… Zisese că mă învață și pe mine, dar nu l-a lăsat Santiago, că mai era și gelos, al dracului…

-Și cum a fost? O întrerupse Maricek, care era la rândul lui gelos și nu suporta să audă numele lui Santiago.

-Cum să fie? Păi nu m-a lăsat, tocmai ți-am zis. Cu toate că el se pregătea deja să spele putina. Vezi doamne, mă ocrotea din iubire…

-Nuu! De școală, zic! Cum a fost la școală? Insistă Maricek să o scoată din amintiri și o întrerupse a doua oară.

-Bine a fost! Așa cum ți-am zis… Foarte ușor. O simplă formalitate. Am prezentat la secretariat hârtiile copilului, m-a întrebat dacă am vreo preferință…Ce preferință să am, i-am zis. Nu știu pe nimeni. Și i-am povestit că am venit de afară, nu de prea mult timp. Bine, zice ea. Că și-așa la vremea asta, clasele sunt deja cam completate. Atunci n-aveți nimic împotrivă dacă îl trec aici, unde mai sunt câteva locuri…Unde? întreb eu…

-Unde? Zice și Maricek moale, cu o presimțire urâtă în gânduri.

-La doamna învățătoare Cuculete. Liliana Cuculete, parcă așa i-a zis. Stai că mi-am scris pe o hârtie… Cătăline, ce ai? Ce ți-e mă?

Așezat în fund, cu mânile amândouă în cap, Maricek îngână cu glasul sugrumat:

-Iuliana Duculete! Iuliana Duculete!

-Va urma-

One thought on “Măruntul -V”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s