Între bărbați -2

images

Petcu simți că mașina încetinise și atunci catadicsi și el să privească, întâi afară, prin geamul mașinii, iar apoi către cel care o conducea.

-De ce mergeți așa de încet, aveți probleme la mașină?

-Nici n-ar fi de mirare pe drumurile astea proaste, răspunse Manea înciudat.

-Păi și cine trebuie să se ocupe de întreținerea lor, nu dvs.?

Auzind asta, Petre Manea răbufni dintr-o dată și cu nervii întinși la maxim, îi zise:

-Uite ce e, băi țâcă! Eu te bag în moașă-ta de copil obraznic, ce ești!

Oprise mașina și se întorsese către el, ca să-l fixeze între sprâncenele sale groase și încruntate. Nu ridicase glasul, dar năduful acumulat și reținut până în momentul ăsta, îi dăduse o dogeală răgușită care îl făcea mai amenințător chiar decât îi fusese intenția. Privirea speriată a tânărului, îl determină să-și revină încet și își zise să o lase mai moale:

-Domnu inginer, ca să ne înțelegem bine… Eu știu despre dumneata că ești la prima lucrare, mi-a spus chiar domnul Radu, cu care mă cunosc mai demult. El m-a rugat să am grijă de dumneata și chiar asta și aveam de gând, dar dacă te văd că mă tot iei așa de sus, atunci știu și eu să întorc foaia. Păi ce-ți închipui? Că sunt luat pe arșice? Poate dumneata nici n-ai vârstă câți ani am eu de muncă. Păi, e frumos? Te duc cu mașina mea pe-aici… Ce, crezi că mi-a dat cineva bani pentru asta?

Petcu nu avea reacție. Felul cum se schimbase dintr-o dată comportamentul pădurarului, îl descumpănise într-atâta, încât nu știa ce să facă mai departe. Realiza că o amenințare în momentul ăsta nu i-ar fi fost de niciun folos și totuși nu știa ce ar trebui să spună. De aceea continua să privească țintă înainte, cu ochii măriți de uluire.

Dar când Manea se gândea cum să facă pentru a mai drege puțin situația, îl auzi pe tânăr scăpând din gură ceea ce i se fixase încă de la început în cap, când intrase în starea de șoc:

-Asta n-o să rămână așa! Asta n-o să rămână așa! Repeta Marius necontrolat.

– Binee! Hai să te dau jos acum. Chiar acum! Să vedem… Te însoțesc și eu, cum nu… Să te văd cum mergi cu tot calabalâcul ăsta în spinare doișpe kilometri de acum încolo… Hai! Te prinzi cu mine? Sau poate vrei să mergi îndărăt, către sat, că e mai aproape. Numai unșpe! Da, te întorci singur. Așa să știi! Eu m-am însărcinat să te însoțesc la muncă, nu sunt obligat să-ți urmez gărgăunii. Du-te unde vrei și spune cui vrei. Nu-mi e frică, să știi! Icni Petre aruncându-i rucsacul voluminos în litiera de la marginea pădurii, dincolo de drum.

Când se văzu cu picioarele în șleaul plin de noroi lăsat de urma tractorului care cărase lemnele cu o zi mai înainte, Marius realiză dintr-o dată situația în care se găsea, care depășea problema orgoliului rănit.

Și strigă:

-Nu mă lăsați! Domnu pădurar! …Nea Petre, te rog nu mă lăsa aici!

Manea, care doar atâta aștepta, opri din nou motorul, coborî de-i culese rucsacul de pe jos și punându-i-l pe bancheta din spate, îl conduse pe Marius ținându-l de cot, să se așeze în față, în dreapta sa. Apoi plecară fără să mai zică nimeni nimic. Și abia după un timp, cu ochii în față pentru a ocoli gropile adânci, mascate de umplutura cu apă, începu să-i vorbească despre greutățile pe care le întâmpină ei, pădurarii, cu banii mereu la limită, nevoiți să se descurce cum pot. De data asta îi vorbea pe un ton molcom, liniștitor, de parcă ar fi vrut să îl adoarmă. Pe Marius, ascultându-l de voie, de nevoie, chiar îl cuprinsese o toropeală din ghearele căreia nu știa cum să scape. Era ciudat că după o întâmplare ca cea de mai înainte, se simțea ca un prunc ce tocmai fusese îmbăiat și s-ar fi lăsat cu drag în mrejele somnului, dacă și condițiile ar fi fost mai prielnice. Pentru că Petre vorbea acum într-una, vărsându-și necazurile într-o confesiune care negreșit merita un ascultător mai serios. Singura preocupare a tânărului din ceasul acela era să-și țină ochii deschiși și să-și mascheze căscatul, care chiar îl chinuia cumplit. Strângând tare de maxilarul ce s-ar fi dorit destins, îl auzea ca prin vis pe pădurar, cum perorează netulburat:

-…Nici nu vă închipuiți, domnu inginer, de câte ori nu am vrut să plec și să-i dau dracului cu regulamentele lor. Care dacă e să le urmezi, îți iei lumea în cap. Credeți că avem câștiguri așa de mari? Salariul e mic și povestea cu pădurarul hoț, a rămas de poveste. Nu se mai poate, ăsta e adevărul. De-aia să știți că amenințarea aia cu pârâtul la șef, nu mă sperie. Ce-o să-mi facă? O să mă ajute să-mi caut și eu un alt drum, cât nu e poate prea târziu. Asta în caz că ar fi vorba să se ajungă până acolo, dar mă îndoiesc. Mă înțelegeți?

-Ă, da, da… Înțeleg! Răspunse Marius, fâstâcit de parcă l-ar fi prins cu fițuica pe genunchi la un examen.

-Va urma-

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s