Lupa -35

images

Tata se foia într-un fel anume, pentru a-i semnala că mai are ceva de zis. Părintele Onu însă nu avea cum să-l observe, pentru că vederea îi slăbise mai rău chiar decât picioarele. Atunci, Ștefan, tânărul preot paroh, care ședea în stânga sa, pregătit să îl susțină când ar fi fost cazul, dar atent și la oameni așa cum îi era obișnuința, văzu că tata tot încerca discret să-i atragă atenția și îi șopocăi vârstnicului său coleg, câteva vorbe la ureche. Doar două, trei cuvinte au fost necesare pentru ca acesta să-și dea seama seama imediat despre ce este vorba:

-A!…Da, uitasem. Mai uit și eu, na, pentru că de acum, mă voi pregăti să întâmpin bătrânețea… Glumi părintele Onu. Nae vă roagă, ne roagă pe toți, să nu vă risipiți de aici către casele voastre. Acest prilej fericit, de a-și vedea iar bătătura umplută cu copiii săi, vrea să-l întregească și cu o agapă. Mi-a zis de dinainte să vă spun că vă roagă să-l scuzați de modestie. Nu este o masă de nuntă cum sunteți obișnuiți. Dacă vreți, puteți să considerați că și-a făcut astfel o pomană de viu… Zic bine, Nae?

-Da părinte… E drept. Glăsui tata. Oamenii s-au schimbat, s-au mai înstrăinat. Nu știu eu dacă voi mai avea parte de pomeni când voi ajunge dincolo.

-De grija asta să nu te frămânți, Nae! Ne-am obișnuit noi să ne luăm asigurări pentru toate, ca și cum am putea. În partea cealaltă însă, vom vedea multe și vom înțelege și mai multe. Oameni buni! S-a auzit la toată lumea? Vă rog să le spuneți și acelora care poate acum sunt pe afară…

Tata a ținut să ajungă mai repede acasă și l-am rugat atunci pe Bogdan să-l aștepte pe părintele Onu, iar eu am mers înainte cu toate fetele, cu tata și cu…Toma McConor. Acesta fusese numele primit de el la botez. În cinstea aceluia care venise pe acele meleaguri, să le vorbească oamenilor poporului său, despre Dumnezeu. Și cui? Unui popor care venerează zeci și zeci de zeități. Autodidact desăvârșit, McConor se documentase și cu privire la credința creștină, cu care nu avusese prea multe legături acasă. India este un subcontinent multireligios ai cărei locuitori sunt majoritatea hinduși, aproape 900 de milioane de oameni. Într-o țară uriașă, unde se folosesc aproximativ 700 de dialecte, iar conservatorismul lor este acerb, misiunea Sfântului Apostol Toma, părea a fi una imposibilă. Totuși religia iubirii nu putea să nu aibă impact în rândul oamenilor marginalizați, care atunci ca și acum sunt paria, defavorizați încă de la naștere că s-au născut într-o castă inferioară sau chiar excluși, în afara ei. De aceea erau creștini și părinții lui Lharim Kailas. Eforturile lor de a-și vedea băiatul „cu carte”, au fost uriașe, mergând până la sacrificiu. Au murit de tineri, cu bucuria că fiul lor măcar, va fi mai bine. Pentru că învăța carte. Și s-a străduit sărmanul, din toate puterile. 

Numele lui complet fusese Lharim Kailas și McConor. Acum avea să fie mult mai simplu, Toma.

Danny a vrut să mai rămână. Se înțelegea bine cu cei doi băieți ai lui Bogdan și deja între ei se formase acea asociere, comună celor de o vârstă. Se apucaseră să discute despre divaisuri și chestii de-astea, în timp ce umblau dintr-o parte în alta, băieții explicându-i lui Danny cum se fac cadrele cele mai bune. Însă femeile, cu rochiile lor pretențioase, s-au bucurat să meargă motorizat.

Ajuns acasă, am căscat gura la fel ca și ceilalți care nu știau nimic de toate aceste pregătiri ale tatei. Vorbise cu o firmă de catering de la oraș, iar aceia se ocupaseră de toate. Comandase servicii complete, adică și de întins mesele pliante. Nu știu când au venit și unde au stat, probabil că au fost printre noi și s-au anunțat telefonic de momentul când sosim… Dar când intram pe poarta deschisă larg, mesele erau deja aranjate.

A fost o masă neobișnuită, iar comportamentul oamenilor a fost la fel de ieșit din tipar. Deși au fost rânduite din loc în loc și sticle de băutură, nimeni nu s-a întins prea mult nici la mâncare și nici la băutură. O sfială ciudată îi reținea să se dedea la petrecerea obișnuită unei astfel de ocazii. Rând pe rând se ridicau, mulțumeau și după ce îngăimau niște urări, plecau la casele lor.

Pe tata îl oservam pe măsură ce trece timpul tot mai intrigat, iar când am rămas numai între noi, iar cei de la firmă își strânseseră tot calabalâcul și plecaseră, a izbucnit:

-Ce să te faci cu țăranii! Ce nu le-o fi plăcut? Că mâncarea a fost destul de bună, eu așa zic.

S-a uitat spre mine să vadă dacă îi traduc vorba lui McConor, interesat și de părerea acestuia.

Părintele Onu însă a fost cel care a răspuns, căci după ce se odihnise un pic, acum tocmai ieșea din casă, bâjbâind pe la tocul ușii.

-Dar de ce crezi tu Nae, că nu le-ar fi plăcut?

-Păi n-ați văzut? Abia de au ciugulit câte puțin. Au plecat oamenii ăia cu mâncarea îndărăt, că n-aveam de ce s-o mai opresc. M-au asigurat că ei au ce să facă cu ea, că își cresc singuri animalele pentru sacrificiu.

-Sau o reciclează la alte mese! Adăugă râzând, Bogdan.

-Nu, nu! Că le-am zis asta, că și eu sunt dintr-o bucată și cum eram și cam supărat… Dar și-au dat cuvântul că o dau la porci, nu altfel.

-Oamenii n-au mâncat, continuă părintele vorba de-acolo de unde începuse, nu pentru că nu le-ar fi plăcut…

-Păi atunci, de ce?

-Din bun-simț! Așa sunt țăranii noștri. Oameni simpli, dar cu mult bun-simț.

-Hai părinte, lăsați. Că acum suntem între noi, nu mai vorbiți ca la predică. Adică ce-avea bunul simț cu mâncarea? Băutura treacă-meargă, dar mâncarea?

Părintele Onu întâi s-a așezat anevoie, cu sprijinul lui Bogdan, pe acel șezlong al meu și abia apoi a continuat, gâfâind ușor:

-Au fost reținuți din mai multe motive. Unul, pentru că nu aveau dar de nuntă și ei știau că la o astfel de masă, dacă nu e pomană, se dă ceva acolo, în ajutorul mirilor. Vezi că nici eu n-am vrut să se înțeleagă altceva, că de o lăsam ca pomană, aș fi slujit-o după rânduială, dar consider că mai ai tu vreme de pomeni, nu acum… Și zâmbi împăciuitor spre tata.

-Apoi, un alt motiv ar mai fi și turbanul prietenului nostru, robul lui Dumnezeu Toma… Continuă râzând. Că n-au vrut să te facă de rușine în fața unor oameni împărătești.

Când i-am tradus asta lui McConor, acesta a râs în hohote.

-Tare spiritual este preotul vostru… Adică al nostru. Îmi place foarte mult!

-Bucuria cunoștinței e de partea mea! Răspunse părintele, tot în engleză.

Cu toții am întors capetele spre dânsul, perplecși. Vorbise în engleză.

Înțelegând de unde vine stupefacția noastră, el se apără cu modestie:

-Nu vorbesc… Am învățat și eu câteva cuvinte acolo. Că trebuia să nu mă fac de râs când am mers la Bogdan, în Ohio.

-Păi și cum ați învățat? Că doar nu… Mai puteți încă citi? Am întrebat eu mirat.

-Cum să nu? Ce crezi că fac eu când stau singur în casă? Să stau să-mi aștept moartea în fotoliu, știind că sunt atâtea pe care nu am apucat să le citesc?

-Dar cum? Cum… Bâguiam eu, neîndrăznind să spun tot gândul care mi se răsucea în cap. Mi se părea o nepolitețe să spun că este aproape orb.

Părintele Onu zâmbea ghiduș știind ce vreau să zic, dar se juca cu mine.

-În alfabetul Braille! Ne lămuri Bogdan mândru. S-a apucat să îl învețe mai dinainte de a-l lăsa vederea, iar acum este expert.

Părintele nu ne putea vedea bine fețele, dar după zâmbetul său larg, sunt sigur că și le imagina.

-Va urma-

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s