Lupa -27

images

Ilie se ridicã de pe scaun ca sã se ducã la bucãtãrie. Acolo bãu apã, iar când se întoarse, îmi zise:

-Ãla domnule Dima, a fost singurul moment din acțiunile mele pe care mi-l poți reproșa. Cã n-am fãcut nimic atunci când am rãmas singur cu copilul. M-am gândit la asta atunci, dar n-am avut curaj. E drept cã și eu am rãmas tot încuiat în casã, dar mi-a trecut prin minte cã pot sparge ușa, sau mãcar geamul și sã strig în gura mare ca sã vinã poliția. Erau șanse mari sã iasã bine. Dar și sã iasã prost. Nu eram sigur decât pe rãzbunarea țiganilor unguri. Așa cã n-am fãcut nimic din toate astea.

I-am schimbat pempãrșii, cã se cufurise sãracul pe el de la combinația aia de lapte și vin. N-am terminat bine, cã s-a pornit apoi și a vomitat. În timpul ãsta s-a trezit și se uita galeș la mine nerecunoscându-mã.

-Lasã tatã, cã n-are nimic. Te curãțã tata, numaidecât. Și în tot timpul ãsta când îl ștergeam, vorbeam cu el și îi spuneam tatã în sus și tatã în jos.

El era sub influența somniferelor și a alcoolului și nu prea înțelegea ce se întâmplã cu el.

-Ai visat copilul meu… Nu e nimic. Tata e aici cu tine îl linișteam eu cu vorbã domoalã. M-am pus în pat lângã el și ținându-l în brațe, a adormit la loc.

Mă mai liniștisem și eu de acum, considerând cã prin vomã și toate cele i se curãțase corpul de otravã.

Când s-a întors Jan, l-am lãsat însã de i-a pus din nou somniferul în supițã pentru cã aveam nevoie ca sã stea liniștit pentru a-i vopsi pãrul. I-am dat și peste sprâncene ca sã parã mai brunet, dar fața lui avea o culoare așa de palidã, cã tot nu semãna cu un puradel de-al nostru. Însã nu puteam face nimic mai mult.

-Ce urmeazã? Ce mai facem acum?

-Așteptãm sã fim contactați. Plecãm tot așa, cu schimbul din casã. Ține tu și banii ãștia, i-am zis. M-am gândit cã n-are rost sã stau cu toți la mine. De-acum nu prea mai am ce cheltuieli sã fac, dupã ce am rezolvat cu actul de naștere.

-Lasã cã îi pun eu bine, mã asigurã el crezându-se mai șmecher decât mine.

M-am prefãcut cã mã duc în dormitor la copil, însã lãsasem ușa întredeschisã. L-am pândit și am vãzut cã se duce în chicinetã unde s-a moșmondit mai mult timp.

Asta era informația de care aveam nevoie. Sã știu locul unde își ține el banii.

Dupã ce și-a terminat treaba s-a întors repede sã mã verifice ce fac. Eu eram întins lângã copil și mã prefãceam cã ațipisem.

-Ce e? l-am întrebat în șoaptã.

-Nimic. Mã uitam sã vãd ce faci. Te-ai culcat?

-Mã simt obosit. O sã mã culc aici, ca sã-l veghez mai bine.

Jan nu era omul ca sã stea prea mult într-un loc. Avea mâncãrici la tãlpi. Ziua urmãtoare a venit sã mã întrebe dacã mai am ceva de fãcut.

-Nu. Pentru azi n-am nimic în plan.

-Bine. Pãi atunci am sã ies eu puțin, dacã e în ordine.

-Sã nu stai mult totuși, îi spusei eu. Pânã la prânz. Apoi ies eu și rãmâi tu.

El a plecat mulțumit de aranjamentul ãsta. De cum a plecat, m-am dus la chicinetã și am stat pe jos în pragul ei, gândindu-mã unde ar fi locul secret pe care și l-a fãcut Jan pentru ascunderea banilor. Am evaluat toate locurile doar din privire, pentru cã nu voiam sã las urme și sã-i dau motive de bãnuieli. Apoi, m-am gândit: Eu în locul lui nu i-aș fi pus prin cutiile de fãinã sau orez…mai degrabã mi-aș fi fãcut un locșor… Și m-am apucat sã probez toate scândurelele parchetului de acolo. Nu mi-a luat nici o jumãtate de orã de la plecarea lui și îi și gãsisem ascunzãtoarea. Însã nu am umblat la ea. Nu mã interesa sã știu câți anume are, ci doar unde și-i ține. În eventualitatea cã își lãsase vreun mic semn, eu așa aș fi procedat, avea sã gãseascã totul intact.

Când mi-a venit rândul sã ies din casã, m-am dus și mi-am fãcut o copie dupã cheie. Apoi am cãutat prin toate ziarele anunțuri cu închirieri. Îmi trebuia doar pentru câteva zile, pânã aveau sã fie gata pașapoartele. Am cãutat ceva mai așa, sã fie și mobilat. Am gãsit unul exact cum îmi trebuia, mai aproape de garã. I-am spus moșului cã îmi trebuie pe o perioadã mai lungã, i-am dat un acont generos și gata, o rezolvasem și pe asta. Mai rãmânea sã aleg momentul când îl voi lãsa pe Jan cu buza umflatã. Nu trebuia sã fie nici prea din vreme, pentru cã totuși ne era mai ușor când eram doi. Pe de altã parte, îmi era fricã sã și rãmân prea multã vreme. Bozgorii puteau reveni oricând.

Cu grozăvia acestei perspective în fațã, m-am decis ca sã-mi fac mutarea chiar de a doua zi.

Când Jan a plecat liniștit din casã, eu m-am dus la locul sãu secret și i-am luat banii. I-am luat pe toți, pe nenumãrate. Aveam sã constat mai pe urmã cã era o micã avere. Oricum lui Jan nu i-ar mai fi trebuit. Știam ce o sã pãțeascã de la unguri, dar merita cu vârf și îndesat. Am îmbrãcat bãiatul cu hainele cele noi pe care i le cumpãrasem, am descuiat cu cheia de rezervã și am ieșit fãrã sã mai încui, ținând copilul în brațe. M-am întâlnit pe scarã cu aceiași femeie pe care am vãzut-o și prima datã, dar ca și atunci, ea a întors capul în altã parte. Nu vã mai povestesc toate emoțiile pe care le-am trãit și în autobuz, pânã am ajuns cu copilul la noua locuințã.

Imediat ce am primit pașapoartele de la Eugen, am suit în tren și am plecat la aeroport. Îmi pare rãu, dar trebuie sã recunosc cã am procedat și eu în continuare ca și fratele meu, administrându-i somnifere.

Gândul meu a fost sã plec în Grecia, așa cum îi spusesem lui Eugen, dar la aeroport m-am rãzgândit și am ales Scoția. Știam cã aici sunt ferme, iar eu mã simțeam pregãtit pentru toate muncile.

Am transformat banii lui Jan la o bancã și puteam spune cã dețin o micã avere: 3800 de lire. Însã nu voiam sã mã întrețin din banii ãștia, pe care îi socoteam de drept ai bãiatului. Mi-am cãutat de lucru.

Aveam o singurã vorbã pe care o învãțasem pe de rost și cu asta, am bãtut pe la mai multe porți pânã am gãsit:

– You need help at work? I am a good worker and I have no claims for payment. (Aveți nevoie de ajutor la muncã? Sunt un bun muncitor și nu am pretenții la platã).

Am găsit niște bãtrânei care m-au ascultat, dar apoi când au început sã-mi punã alte întrebãri și-au dat seama cã nu știu mai mult. Totuși m-au invitat cu copilul și m-au așezat la masã. La sfârșit, eu ca sã fac impresie, am scos bani ca sã plãtesc. Într-adevãr am lãsat o impresie bunã și mi-au dat ceva de fãcut. Vãzându-mã harnic și priceput, m-au angajat. Întâi un an, apoi și altul… șase ani am stat la familia aia. Și ei se mirau cã stau pe bani așa de puțini, dar le convenea.

Dãnuț s-a trezit dupã o vreme, evident cã nu i-am mai dat somnifere, înconjurat de oameni strãini și a început sã plângã. Eu am ținut-o într-una cã este copilul meu și cã visase urât. Când zicea de mama îi spuneam cã o sã vinã și ea în curând.

Te-am substituit domnule Dima, îmi cer iertare, dar dacã nu aș fi fost eu, copilul dumitale nu ar mai fi fost în viațã azi.

Noi tãceam cu toții. Nimeni nu scotea o vorbã. Atunci Ilie și-a continuat povestirea:

Dupã cei șase ani, bãrbatul fiind mai în vârstã se îmbolnãvise și trãgea sã moarã. A sosit acolo bãiatul lui, împreunã cu familia ca sã fie mai aproape, la ceea ce se așteptau sã urmeze.

Eu atunci am plecat sã-mi caut în altã parte. dar de data asta o rupeam mai bine cu engleza și aveam niște referințe excelente, primite pentru perioada cât am lucrat la prima fermã.

Am mai muncit dupã aceea la încã trei ferme, pânã s-a fãcut Nick mare. Scuze… Dãnuț. I-am spus de atâtea ori astfel, încât m-am obișnuit prea mult… se scuzã apoi cãtre mine.

De când a început el lucrul, m-am mutat și eu la poșta de aici din Dunkeld, pe schimbul de noapte.

Banii au rãmas neatinși, am mai intrat în ei dar am avut grijã sã pun la loc. Ba am mai și pus, sunt pe cardul ãsta, uite. Sunt acum vreo nouã mii de lire. Am mai luat când am cumpãrat mașina, pentru taxi. Este mai bine când intri cu mașina ta personalã, dai taxe mai puține.

Nu mã așteptam ca sã vã gãsiți, am vrut sã îi las un fel de testament în care sã-i scriu povestea vieții pentru cã nu mã simțeam pregãtit sã mai deschid subiectul dupã ce abia îl fãcusem ca sã-mi zicã tatã, iar apoi ne învãțasem așa.

M-am ferit tot timpul de noi cunoștințe, mai ales de români, pentru cã mi-a fost și îmi este fricã încã de rãzbunarea ãlora. Se poate ca sã se fi potolit dupã ce l-au mãtrãșit pe Jan, sau se poate ca el sã fi apucat sã le spunã despre mine și sã mã caute și acum. Nu am de unde sã știu. Și nici curaj ca sã mã interesez.

Pe deoparte teama de aceia, pe de altã parte îmi era teamã și sã nu fiu descoperit cã am rãpit bãiatul. Tot timpul ãsta am trãit ca un iepure, înfricoșat de propria lui umbrã.

-Dumneata, domnule Dima, ai fost singurul care mi-a pãșit vreodatã în casã pânã acum. Ca sã se nimereascã sã fii și tatãl copilului…eu socotesc cã asta e lucrare dumnezeiascã.

-Va urma-

5 thoughts on “Lupa -27”

      1. Îmi plac… Deși sunt departe de a pretinde că i-am învățat. Însă știu măcar unde să mă uit după ei pe internet. Durează mai mult decât aș răspunde în cuvinte, deci nu fac nicio ispravă în privința asta. Dar am ales anume să răspund astfel la întrebarea dvs. pentru că mi-a fost drag să văd cum mă „scuturați” pentru continuare.

        Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s