Lupa -24

images

-Stați așa mã, i-am oprit eu când voiau sã plece. Sã vã dau niște bani ca sã vã luați gume.

Când am bãgat mâna în buzunar, am dat peste ghemotocul de bancnote. În ãla erau și mãrunții dar nu dam de ei pentru cã aveam deasupra ghemotocul cel mare. Am scos repede mâna de acolo și am introdus-o unde aveam banii mei, din cei mari. Așa cã le-am dat zece lei. Erau bani serioși pentru ei și au fãcut ochii mari.

-Ce e Jane, ai spart vreo bancã? rânji unul.

-Nu fi prost, mã! i-am tãiat-o. Vrei sã nu mai vezi nimic? m-am burzuluit la el.

Atunci ei au înșfãcat iute banii și coborârã repede și cu zgomot treptele, ca o herghelie de mânji.

Dupã ce am rãmas singur, am stat un pic pânã nu s-au mai auzit pașii copiilor și apoi am bãtut tarapanaua în ușã în timp ce ziceam cu glas conspirativ într-un fel de șoaptã mai tare:

-Jane! Jane! Deschide mã!

L-am auzit cum a venit în dreptul ușii dar sta dupã ea, cu rãsuflarea opritã și nu o deschidea.

-Deschide mã boule, odatã cã am sã-ți spun ceva din partea bozgorilor. Tot nimic.

-N-auzi mã cã Zsolt m-a trimis? pomeni eu singurul nume pe care îl știam.

Atunci se deschise ușa și Jan mã trase repede înãuntru.

-Ce ai mã, ești prost? De ce strigi pe la ușã?

-Strigam la un bou care nu mã lãsa sã intru.

El era uluit de intrarea mea în scenã. Tot nu-i venea a crede cã m-aș putea eu amesteca într-o poveste ca asta. Atunci am scos ghemotocul de bani și i l-am arãtat.

-Nici acum nu mã crezi? A zis cã împreunã putem lucra mai bine pentru cã semãnãm și nu dãm de bãnuit. Trebuie numai sã ieșim cu rândul din casã. Când unul se duce dupã cumpãrãturi, celãlalt rãmâne cu copilul, sã nu țipe.

-Dar tu!?… Tu?

El tot era mirat pentru cã mã știa cinstit, ori asta era chiar și pentru el, cea mai mare dintre potlogãrii.

-Ce? Eu ce? I-am rãspuns. La mine nu sunt buni niște bani câștigați ușor? Stai liniștit cã nu-i facem pe jumãtate. Tu te-ai riscat mai mult, tu ai partea cea mai mare. Doar ãștia sunt ai mei și încã din ei trebuie sã facem și cumpãrãturile. Așa mi-au spus.

Vedeam cum i se descrețește fruntea și se liniștește.

-Ehe! Iliuțã, dacã erai tu mereu lângã mine, câte n-am fi fãcut noi amândoi... îmi zise el cu reproș.

-La ce? La gãinãrii? îl înfruntai eu. Asta e treabã serioasã și uite cã am intrat.

Atunci, satisfãcut, mã bãtu cu palma pe spinare și zise:

-Meritã sã dãm un șnaps pe gât pentru asta.

-Da, bine, chiar aș vrea o bãuturã dacã ai, însã mai înainte aratã-mi și mie copilul. Cum de nu se aude nimic?

-Îl țin adormit tot timpul. Așa, prin somn, îi dau niște zeamã cu seringa prin colțul gurii ca la purcel ca sã nu moarã, de-aia nu se aude. Cã în zeama aia îi pun și somnifer pisat.

Și când îmi spunea asta se uita la mine, de parcã aștepta sã-i spun: Bravo! Eu mã gândeam cã o nimerisem zicând de somnifer. M-ar duce mintea și pe mine la prostii, îmi ziceam, dar eu n-aș putea face ticãloșia. Mã uitam la el, ca și cum m-aș fi uitat la mine. V-am zis cã îmi semãna ca o picãturã de apã. Dar i-aș fi dat în cap cu bibeloul ãla pe care îl vedeam pe o noptierã, sã îl vãd mort odatã pe mișel.

-Vezi cã mi-a mai zis sã avem grijã ca sã nu-l omorâm, îl atenționai eu. Sã nu-i facã rãu somniferul unui copil așa de mic.

-Dar ce era sã fac? Dacã țipa?

-Bine, bine, acuma suntem amândoi și trebuie sã-l mai ținem vreo sãptãmânã.

-O sãptãmânã?

-Nu știu, așa mi-a zis: vreo sãptãmânã. Ca sã se revinã la normal, cã acuma se fac controale pe toate drumurile, îți dai seama…

M-a dus în dormitor și acolo, de când l-am vãzut pe Nick, adicã pe Dãnuț…. se corectã Ilie în povestire, mi-am zis: O sã-l scap de am sã știu cã mor și tot nu-l las pe mâna ãstora. Jan îl dezbrãcase de hãinuțe și îl așezase pe un celofan. Un alt celofan deasupra și apoi învelit cu plapuma.

-Ce e mã asta? De ce îl ții așa?

-Da cum? ca sã îl pot curãța, cã nu am alte haine de schimb.

-Bine, dar toate astea trebuie sã le îndreptãm, îți dai seama, încercai eu sã-mi revin în fire.

-Hai mã, cã nu moare el din asta, îmi spuse el insensibil. Oricum sãracul nu mai are multe zile, îți dai seama. Jan îmi spunea toate astea, uitându-se senin în ochii mei. Așadar știa de soarta lui….

Atunci am luat hotãrârea sã-mi omor fratele…

-Va urma-

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s