Lupa -17

images

Capitolul IV

M-am ridicat cu greu din pat. Nu dormisem și aveam capul greu. Întreaga noapte, pe ecranul scoarței  cerebrale s-au tot derulat filmele cu trecutul meu. Nu știam ce anume a provocat aceastã revoltã a amintirilor îngropate. O bãnuialã totuși aveam.

Poate cã dacã aș fi mers pe jos, aș fi fost atunci, îndeajuns de obosit ca sã mã ia somnul, îmi spuneam. Și în fond ce a fost așa de ciudat la bãiatul ãla, taximetristul? M-a adus și nu m-a taxat. Nu-i nimic rãu în asta. Ar fi fost mai bine dacã era pakistanez și încerca sã mã jupoaie de bani?

M-am dus la baie ca sã îmi fac toaleta obișnuitã. Sãpunindu-mi fața pentru ras, mã uitam la reflexia din oglindã și nu mã recunoșteam. În Ucraina purtasem barbã și nu mã prea privisem. Acum parcã vedeam pe altcineva înaintea ochilor. Eram tras și palid. Ochii îmi puteau fi roșii de la nesomn, dar cearcãnele astea nu se iviserã peste noapte. Întreaga mea înfãțișare era a unui bãrbat ,,trecut” cãci ridurile îmi sãpaserã linii adânci pe frunte și în obraji.

„Găunos”…Bine îmi mai zisese tataCe-ar fi sã-mi dau ,,sick”? În cei doi ani și jumãtate de când am sosit aici, dupã bunul meu obicei nu m-am îmbolnãvit și nu am mai lipsit niciodatã. Simt o nevoie cumplitã de somn și poate cã acesta chiar este un simptom de boalã. Pãi câte nopți nu am pierdut eu în facultate și mai pe urmã, când munceam la proiecte și nu aveam nimic. Deci trebuie sã fiu bolnav, asta e explicația.

Cu aceste gânduri mã îndreptam spre biroul lui Greg, hotãrât sã îl anunț cã azi nu mã simt bine și vreau sã mã odihnesc.

Ne înțelegeam foarte bine. E drept cã îi cam preluasem o mare parte din îndatoririle sale.

Lui nu îi plãcea sã intre în minã și acum se ocupa mai mult de hârțogãrii, la birou.

-Ai venit foarte repede, mã întâmpinã el când am deschis ușa. Tocmai ce l-am trimis pe Vladimir sã te cheme. Mã bucur cã te-a gãsit așa de iute.

-A, nu. Am venit neanunțat. Vreau sã te anunț cã sunt bolnav și azi aș rãmâne la pat.

-Azi? Nu azi, te rog. Nu-mi face asta. Ești chemat de Boss, la Edinburgh. Mi-a zis chiar cã e urgent. Uite, te duce Erick cu mașina. Deja am trimis după el…

Eu eram descumpãnit și nu schițasem încã niciun gest de a-i pãrãsi biroul când el strigã deodatã:

-Stai așa! Am aici niște Paracetamol. Ia douã sã te faci bine.

Acesta era un panaceu universal la ei. Se gãseau peste tot, se dãdeau fãrã prescripție și luai pentru orice tip de boalã. Aș fi zâmbit, dar îmi era mult prea ciudã pentru momentul ales de Boss ca sã mã vadã, așa cã n-aveam chef chiar de nimic.

Am ieșit fãrã sã mai comentez. Oricum, pânã am ajuns jos, Erick se și înființase și mã aștepta deja la ușa mare a intrãrii.

-Good morning, Mr. Dima.

-Neața Erick, i-am rãspuns eu. Mi-am dat seama cã tonul meu nu a sunat prea bine și am adãugat, dupã obiceiul lor. Ești ok?

-Sunt bine, dvs.?

-Bine și eu. Mã simt ca dr… dar așa v-ați obișnuit voi urechile sã auziți, mi-am zis în gând.

La început luam de bune întrebãrile astea de complezențã și dãdeam rãspunsuri elaborate. Aveam sã constat cã ei nu se așteptau de fapt decât tot la o vorbã seacã.

M-am obișnuit și cu zâmbetele care se stingeau deîndatã ce treceau de tine. Înainte mã înșelam cã sunt toți calzi și prietenoși. Erau doar politicoși și atât. Dar de ce sunt răutăcios? Avem și noi „Ce mai faci”, „Bine”, care au rămas fără conținut.

Erick era un șofer bun, de-aia îl trimisese Greg pe el și nu pe altul, ca sã mã ducã. Am fãcut drumul mai repede decât m-am așteptat. Mã gândeam cã în cele douã ore cât ar fi trebuit sã dureze călătoria, mã voi odihni puțin și m-am așezat pe canapeaua din spate.

Am ațipit deîndatã, însã el a gonit ca un nebun și a scurtat timpul cu cel puțin o jumãtate de orã.

-Gata Mister, am sosit.

Eram deja în fața clãdirii unde venisem prima datã, la sosirea mea în Scoția. Mi-am privit ceasul și l-am bombãnit încet pe românește pentru aceastã reușitã, de care el era tare mândru.

-Well done, Erick! Am zis cu voce tare, buimac de somn.

La intrare era același leton care mã îndrumase prima oarã. Mã vãzuse venind cu mașina firmei, și se uita curios la mine, sã vadã dacã îl recunosc și eu.

I-am strâns mâna și am început o discuție folosindu-mã de graiul rusesc. El se arãta foarte încântat sã vorbeascã cu mine, dar a fost întrerupt brusc de un țârâit al telefonului.

-Accompany Mr. Dima to me! (Însoțește-l pe domnul Dima la mine!)

-I understand boss! (Am înțeles, Șefu)

Când a vorbit s-a uitat pe direcția unei camere de supraveghere, din aceea cu care toatã Scoția este plinã, însã McConor chiar fãcea exces.

Dealtfel el așa își conducea oamenii, din fața monitoarelor. Puțini erau cei care se puteau lãuda cã l-au vãzut la fațã.

Curând, aveam sã descopãr și motivul.

Dincolo de ușa capitonatã, șeful cel mare era… un turbanist.

Se aștepta la reacția mea de stupefacție, foarte prost mascatã dealtfel, din cauza oboselii, așa cã dupã ce m-a salutat și m-a invitat sã iau loc, mi-a spus:

-Mi-am luat numele dupã soție, cu mult timp în urmã. Am venit din India cu douã diplome universitare, însã abia dupã ce am devenit McConor am putut sã mã lansez. Dar nu vreau sã te rețin mult cu poveștile mele, știu cã ești bolnav și dupã întrevederea noastrã, te las sã mergi ca sã te odihnești.

Îmi urmãrea reacția, dar de data asta nu am mai fost surprins. Știam încã de la angajarea mea cã este permanent prezent în biroul lui Greg, prin acel ,,ochi” de acolo.

-Vã mulțumesc pentru înțelegere, am zis.

-Și eu trebuie sã-ți mulțumesc cã te-ai deranjat. Dupã ce te voi pune în temã cu rugãmintea mea, vei înțelege cã este o problemã delicatã pe care nu o puteam discuta altcumva, decât fațã în fațã. Nefiind o problemã de serviciu, vei putea desigur sã mã și refuzi. Totuși aș vrea sã o iei în considerare, eu îți mulțumesc anticipat pentru asta și pentru discreția dumitale ulterioarã. Bei un whisky?

Și îmi punea deja în pahar fãrã sã îmi mai aștepte rãspunsul.

-Lasã cã merge și cu Paracetamolul, zâmbi el.

-I-am mulțumit încet, cu mintea aiurea. Mã tot întrebam ce m-ar putea ruga, neoficial, patronul firmei.

Însã el și de data asta veni în întâmpinarea gândului meu.

Întoarse de pe biroul său, cãtre mine, portretul unei fete frumoase cu ochi mari și negri și mi-o prezentã:

-Fiica mea. O iubesc de nedescris. E sensul existenței mele. Trebuie sã ai la rândul dumitale copii ca sã poți înțelege mãsura acestei iubiri.

Eu digeram în creieri acest șuvoi de vorbe din care rezulta cã el m-ar exclude din posibilitatea înțelegerii condiției de pãrinte, când apoi continuã aparent fãrã legãturã:

-Știu din C.V.-ul tãu cã ești român…

-Da, sunt român.

-Mai știu cã în țara dumitale aveți o minoritate de oameni care își zic rromi…Sau țigani?

-Rromi, țigani… da, existã. Nu știu prea bine însã care ar fi deosebirea, sau dacã este vreuna. Poate este doar o problemã de semanticã. Noi le spunem țigani iar ei își zic rromi. Nu știu de când.

Tot nu înțelegeam rostul acelei întrebãri și ce legãturã avea cu rugãmintea lui. Îmi venea de fapt sã-i zic: De la voi au venit!

-Fiica mea s-a îndrãgostit de un bãiat care aparține acestei etnii! Mã lãmuri el în sfârșit. Ca pãrinte, mã înțelegi cã nu mã opun dragostei, dar tot ca pãrinte aș vrea sã știu mai multe, sã știu cui îmi încredințez fata.

-Bun. Dar ce pot face eu? Nu am absolut nicio legãturã cu acești oameni.

-Dar ești român, ca și ei.

Acum mã simțeam jignit de-a dreptul. Am zis:

-Ei sunt un popor care a migrat din Est și s-au stabilit peste tot pe unde au trecut. Existã țigani ruși, bulgari, unguri…în toatã Europa, pânã în Spania, la capătul Europei.

-Da, da…nu te contrazic Mister Dima, dar acesta de care vorbesc eu, este din România.

-Dar vã repet, EU nu am nicio legãturã cu acești oameni și din motive personale, nici nu voi putea VREODATÃ, ca sã am.

Tonul tãios cu care i-am vorbit l-au iritat și pe el, de aceea m-a expediat spunând:

-Atunci mã pot bizui mãcar pe discreția dumitale? Te poți duce acum sã te odihnești, bunã ziua.

-Bunã ziua, am rãspuns și am închis ușa pe dinafarã.

-Va urma-

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s