Lupa -14

images

Capitolul III

Am făcut bine că am revenit acasă. În lunile următoare s-a auzit că au început lupte în zonă, între separatiștii pro-ruși și ucraineni. Am plecat tocmai la timpul potrivit. La fel de intempestiv ca ceilalți colegi ai mei, dar la mine chiar s-ar fi potrivit vorba că de parcă m-ar fi împușcat cineva.

Prima grijă după întoarcere, a fost să mă duc la Câmpina, la sanatoriul unde era Iulia.

Să nu vă închipuiți că pacienții de la un astfel de așezământ, umblă aiurea pe acolo, cu boneta lui Napoleon pe cap. Oamenii sunt liniștiți de la tratament și dacă nu ai ști cu cine stai de vorbă, ai putea chiar crede că sunt normali. Numai din când în când, anumite vorbe sau unduiri ale stratului atmosferic, luna, soarele, Dumnezeu știe mai bine ce, le declanșează criza. Care se pornește dintr-o dată, prinzându-te nepregătit.

Directorul de acolo m-a luat tare încă de la început:

-O femeie ca soția dumitale, nu merita să fie abandonată, așa să știi!

Era un om mai degrabã scund, dar atletic, cu pãrul creț și sârmos. Barba era tunsã scurt, însã foarte deasã, la fel ca și pãrul de pe piept ce i se ițea imediat dupã primul nasture al cãmãșii.

-De ce spuneți asta, m-am bâlbâit eu. Ce era să fac? M-ați fi internat și pe mine, ca să-i stau mai aproape?

-Nu te-ar mai fi recunoscut oricum… admise el cu jumătate de gură. Absolut pe nimeni nu recunoaște. Mie mi se adresează colegial pentru că sunt medic așa cum n-a uitat că este ea. Însă nu m-a recunoscut cine sunt…

-Dar a trecut ceva timp. Nu se văd niște îmbunătățiri la starea ei?

-Nu știu la ce te-ai așteptat… îmi răspunse vizibil iritat.

Apoi reluă cu aplomb:

-Dumneata știi, domnule Dima că am fost colegi eu și cu Iulia, la facultate. Cu doamna Dima adică. Ceea ce nu ai știut, este că am fost îndrăgostit și eu de ea, asemeni nu mă îndoiesc, multor altora. Asta ți-o spun ca să înțelegi că am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru ea. Am citit și am studiat, am căutat tot ce avea legătură pe undeva cu cazul acesta. Și nu pentru că mi-ai trimis dumneta bani, înțelegi? Dacă nu-i puneai în contul spitalului să treacă astfel prin contabilitate, chiar ți i-aș fi păstrat să ți-i returnez. Pentru ea domnule, să înțelegi! Pentru ea.

Și când insista atâta să mă facă să înțeleg, mi-am dat seama cât mă urâse pe mine, care le-o luasem lui și tuturor celor care o iubeau, iar acum o lăsasem să ajungă în halul ăsta.

-Are momente când realizează că este pacientă dar în general, ca să știi, are atribuțiuni aici de medic. Nu recunoaște persoane dar n-a uitat nimic din ce a învățat pe băncile facultății, astfel că îmi este ca și o colegă aici.

-Dar urletul acela…începui eu intimidat de alura lui foarte sigură, morgă pe care o deprind, nu știu cum, mai toți medicii în România. Îl mai are?

-Mai rar ziua, dar noapte de noapte. Și n-am găsit nimic până acum, care s-o calmeze.

Acestea fuseseră explicațiile și apoi îmi dădu de înțeles că întrevederea noastră s-a terminat, deoarece își fixă ochii în jos, la dosarul pe care îl avea dinainte.

-O gãsești în curte la ora asta!

Eu părăsii biroul său, la fel de fâstâcit cum intrasem și îmi era ciudă pe mine că mă lăsasem așa de ușor intimidat. Pentru ce adică, aveam eu a da socoteală că m-a ales pe mine și nu pe altcineva?

Ar fi iubit-o el, sau oricare altul, mai mult? Pentru că eu o adoram. Dacă s-a întâmplat așa… aveam eu vreo vină?

Cu gândurile astea rătăceam pe aleile sanatoriului, căutând-o din ochi.

Singura informație primită a fost că e în curte.

Dar unde? Curtea era mare. Nenumărate bănci se înșiruiau în acest imens parc, cu platani și tei ajunși la maturitate.

Am recunoscut-o însã de departe. Până chiar a-i distinge chipul, am recunoscut-o după postura corpului. Cu spatele drept și picioarele în x, dreptul în spatele stângului, ținea pe umeri ca pe o mantie, halatul alb și le vorbea ceva unor oameni pe care îi avea în față. În timp ce vorbea, cu o mișcare scurtă din cap părea că-și îndreaptă părul. Gestul acesta familiar îmi era foarte drag mie.

M-am dus aproape alergând către ea, dar când m-am apropiat, m-am oprit stângaci. Nu știam cum s-o abordez.

-Vino mai aproape! Îmi spuse ea la un moment dat, încurajându-mă. Văd că vrei să stai de vorbă cu mine.

-Da, răspund eu pierit. Mi-aș fi dorit…

-Și de ce nu îndrăznești? Ai auzit că am mâncat oameni? Și când râse, toți ceilalți de față se porniră a râde, fără rost. Râsul lor era dezlânat și forțat. S-au oprit pe rând, cu ochii căutând spre ea cum fac câinii când se uită după stăpân.

-N-am dorit să vă supăr, scăpai eu la persoana a doua. E nevasta ta, boule! mă certam singur pentru nesiguranța de care dam dovadă.

-Nu e cu supărare, de-asta sunt aici. Ia spune, îmi pari o figură nouă, când ai sosit?

-Chiar azi am ajuns.

Mulțumită că își dăduse seama de acest lucru, continuă cu chestionarul, pe același ton prietenos și totuși distant:

-Iar numele dumitale este?

-Sorin. Sorin Dima, am răspuns eu intimidat la culme.

-Sorin. Repetă ea numele meu ca și cum i-ar fi spus ceva. Rupt din soare. Gata, știu!

-Ah! Făcui eu punându-mi mâna la piept ca într-un prag de infarct. Oare nu își amintește de mine? Folosește vorba asta atât de dragă mie, față de oricine se recomandă cu numele Sorin? Mintea mea s-a avântat cu o viteză mai mare decât a luminii. M-am văzut de deasupra, pe mine cu ochii scoși din orbite, aplecat în față și cu mâna peste piept, iar pe ea calmă ca și cum ce vorbeam noi acolo era o simplă banalitate.

-Nu intra în panică. Nu e infarct, îi auzii eu glasul prin câlții ce-mi astupaseră urechile. Era un glas dulce dar se auzea profesional. Ceea ce te sperie pe dumneata e o simplă angină pectorală. Dar când te gândești că ai infarct, atunci este momentul când ți se declanșează atacul de panică. Această panică îți dă cam aceleași simptome…dar nu e ce pare.

În timp ce-mi vorbea, ochii ei de medic îmi evaluau starea fizică și apreciind după culoarea ce îmi revenea ușor, ușor, în obraji, că am depășit cu bine criza, urmă:

-Ei? Asta voiai să mă întrebi, nu-i așa? Și îmi zâmbea încurajator.

După care se reîntoarse spre pacienții ei ,,cu abonament” ca și cum ar fi zis, „ședința noastră s-a încheiat” . Poate ne mai revedem domnule Sorin, îmi transmise de peste umăr, îndepărtându-se. Încearcă și fii cuminte, că nu ai de ce-ți face griji. Da?

Noroc că erau atâtea bănci acolo. M-am dus împleticit până la cea mai apropiată și mi-am dat drumul de sus. Cotul unei mâini s-a lovit de spetează, producându-mi instantaneu o durere ascuțită. Mi-a prins bine însă, ca un pahar cu apă rece când ești însetat.

Am dormit la o pensiune în Câmpina și ziua următoare m-am prezentat din nou.

-Dumneata ești cel cu angina pectorală, îmi zise zâmbindu-mi iarăși cald, când mă zări. Să nu crezi că o minimalizez. Chiar te invit să o iei în serios și să-ți dozezi cât mai bine efortul pe care îl faci și deasemeni emoțiile puternice. Sunt la fel de periculoase, dacã nu chiar și mai cu risc. Însă era nevoie să intervin pe starea dumitale de panică. Să știi că poți chiar să-ți induci infarctul până la urmă, dacă te gândești că îl ai. Să nu mai faci așa. Încearcă să-ți controlezi mai bine gândurile și va fi bine. Aici chiar este locul ideal pentru dumneata. Aer curat, oxigenat… O să te faci bine, îți pot garanta.

Când m-a lăsat iar singur, îndepărtându-se cu aceiași pacienți docili pe urmele ei, am considerat că nu mai are rost să stau. Pot pleca din lumea ei. Oriunde. În lumea mare, a nimãnui.

Și chiar când părăseam sanatoriul, eram departe ajuns, prin dreptul porților… am auzit și urletul Iuliei, pe neașteptate:

-Dănuu….uuuuuuu…uuț!

De câte ori l-o fi strigat ea în toți anii ăștia care au trecut? Dar oare mai știe ce strigă? Mai suferă? Uitasem să-l întreb pe doctor. Dar parcă el știe, încrezutul! mi-am zis. Dă-l dr..lui , de arogant. Face doar pe deșteptul, dar a recunoscut el singur, că habar nu are de nimic.

-Va urma-

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s