Lupa -10

images

-Știi românește?! Am exclamat eu uimit.

-Bată-te să te bată! Făcu și Alecu, bătându-l prietenește pe umăr. Mai mult încântat decât indignat, el se bucura din toată inima auzindu-și graiul într-un loc uitat de lume. Și poate chiar trăgea nădejde ca de acum, să-și fi găsit și el unul cu care să stea de vorbă.

-Ce faci, vii cu noi afară? Să ne auzim mai bine. Alecule, ia-mi și mie o sută de rom te rog. Noi mergem să ocupăm o masă.

-Și eu unu! adăgă Juras, căutându-se după bani în buzunar.

-Ha-ha! Bine, bine…Vine băiatul! răspunse Alecu bine dispus, în timp ce făcea din mână gestul că plătește el.

Odată ieșiți afară, l-am luat imediat la rost pe leton:

-Bine Juras, de ce ne-ai făcut asta? De ce nu ne-ai spus că ne înțelegi limba? Și cum se face că o știi?

-Vorbește mai puțin decât înțelege. Am dus România patru ani, când eu este învăța.

-La școală? Ai făcut facultate la noi?

-Nu. Când eu este copil. Părinții merge voi muncă. Petrol. Eu copil, școală. Dar uitat mult cuvinte.

-Înțeleg…  Și de ce nu spuneai nimic?

-Place vygoda (avantajul). Eu cunosc om, el nu.

-Asta nu se face, să știi. N-a fost frumos.

-Eu fugit țara mea. Ascuns. Eu nu încredere nimeni. Să nu moare eu.

-Cine să moară? Întrebă și Alecu, descărcându-și brațele de băutură și așezând în dreptul fiecăruia clondirul său. El singur era băutor de vodcă.

-Eu! zice letonul încă o dată. Să nu moare eu!

-Adică să nu-l omoare pe el, îi desluși eu lui Alecu fiindcă începusem să îl înțeleg mai bine. Pricepe vorba, dar se exprimă un pic mai greu. A stat la noi în țară de mult, când era copil.

-Și de ce nu ne-a spus că ne înțelege? Punând întrebarea către mine, îi mai trase o labă grea dar prietenească pe spinare.

-Ca să vadă întâi ce fel de oameni suntem. Să ne cântărească mai înainte, explicai tot eu.

-Și? Câte kilograme zici că am? Glumi el către Juras.

Dar acesta rotunji ochii și se întoarse către mine. Nu pricepuse, normal.

-Lasă! Făcui eu dând din mână, în semn că n-are importanță. Spune mai bine ce ai făcut? De ce vor să te omoare ai tăi?

-Opoziția. Stau în stradă. Golodovka (Greva foamei). Guvern vândut ruși. Întoarce noi comunism? Net! (Nu)

Privindu-l cum înșira toate acele vorbe, mi-am dat seama că era genul de om exaltat, predispus la exagerări. Mai mult ca sigur nimeni nu avea treabă cu el, însă în închipuirea lui dăduse amploare la toate temerile, până la mania persecuției. Mi-am propus să-l mai slăbesc din chestionări.

Însă lui Alecu îi venise ciuda.

-Da ce aveți fraților cu comuniștii? Ce v-au făcut? Că pe timpul lor era liniște. Și pita sigură pe masă. Vă lipseau măscările de acum? Asta e democrația?

Auzind opinia pro-comunistă a lui Alecu, pe leton îl cuprinse panica.

-Nu spune de mine! Eu încredere om bun. Și ochii lui se întorceau când la Alecu, când spre mine cu o implorare foarte expresivă.

-Stai liniștit Juras. Noi nu facem politică aici. Am venit doar să muncim.

Și întorcându-mă spre Alecu:

-Nu-i totuna ceea ce spui dumneata. La noi comuniștii însemnau doar o orânduire, la ei era cotropire în bună regulă. Au fost rușii peste ei, înțelegi? Și sunt mirat eu însumi de vorba asta. Se vede treaba că nu știi nimic din ce a însemnat cu adevărat, comunismul.

Auzindu-mă și pe mine că obiectez, Alecu se înmuie și bătu în retragere:

-Dă-i dr…lui pe toți! Hai să bem și să ne vedem de treabă.

Dar era prea târziu. Letonul intrase în panică. Și-a băut romul cu ochii furișați în toate părțile, de parcă se aștepta ca dintr-o clipă în alta să apară KGB-iștii și să-l aresteze. Chiar de acolo, din fundul pământului, unde ne aflam noi.

Iar apoi s-a ridicat și a spus precipitat:

-Târziu eu. Treabă acasă mult. Greu stat femeie.

-De ce nu te întorci, dacă-i așa? Patul ți-e tot liber. Ai și hainele tale în dulap.

-Greu femeie, no bez zhenshchiny yeshche slozhneye (dar fără femeie este și mai greu). Ya ne mogu stoyat, kak monakh.

-Ce zice?

-Că nu poate să stea ca un călugăr. Îi trebuie femeie.

-Da! Că eu oi fi putând, spuse cătrănit dintr-o dată Alecu. Și întoarse ochii peste umăr de parcă își căuta deja una.

*

De la întâmplarea asta, el devenise schimbat. Îmi vorbea repezit, în vorbe scurte, cum face un om când e supărat. L-am lăsat în pace, nefiind genul care să mă bag pe sub pielea cuiva. Când îi va trece îmi va spune, îmi ziceam.

Într-o noapte nu s-a întors acasă. Nici n-am putut să mai închid ochii de grijă. Ce face? Unde e?

Dimineața, când mă pregăteam deja să plec la muncă, apare și Alecu.

Mai potolit de data asta, îmi zise zâmbind:

-Ce faci șefule, te duci la muncă?

-De bună seamă. Ce? Adică dumneata nu mai poftești? Motanule, care ești. M-ai ținut toată noaptea pe jar, să-mi fac ca prostul griji în timp ce dumneata… Ai fost la femei nu-i așa?

-De! Cam așa. Răspunse el mijind un zâmbet larg. Dar nu e bre, ca româncuța noastră. Astea sunt spălăcite și n-au domne pe vino-încoa. Păi când mă gândesc la Florica… făcu el cu gândurile aiurea și ochii umeziți de dor.

-Și nu te poți gândi în timp ce mergem către muncă? E deja un pic cam târziu.

-Nu șefule. Eu nu mai vin. Te rog să te ocupi dumneata și pentru mine și să-mi închizi formele. Banii pe ultimele zile poți să-i ridici dumneata. Da eu plec acasă. Acuma abia, după ce am fost la alta, simt că nu mai pot fără Florica. Tot nevasta ta e cea mai bună, așa zic.

A vorbit rãgușit, emoționat. rostind toate propozițiile dintr-o singurã rãsuflare. Abia când a pronunțat cuvântul nevastã și-a adus aminte de situația mea și a tras prelung aer în piept, ca un oftat pe de-a-ndoaselea.

Și-a schimbat deodatã înfãțișarea și a continuat mârâind printre dinți:

-Numai să fi fost cuminte, că de nu… Îi tai gâtul ca la găină. Așa să știi!

-Nu pleca cu gândurile astea. Îmi pare rău că nu ai mai stat măcar o zi, să ne luăm cum trebuie la revedere. Toți plecați așa…de parcă v-ar împușca cineva, nu alta.

-Ce mai e de zis, șefule? Viața. Cum ți-e scris. Când te apucă de te strânge și simți că nu mai rabzi, o iei din loc.

-Și cu planurile acelea ale dumitale ce mai faci, ai renunțat?

-Nu de tot. Cu ce am strâns până acum pot închelbăra ceva… Dar o fac la mine, în casa mică de la drum, nu o mai cumpăr pe a lui Olaru din răspântie, așa cum mă gândisem.

-Da?… Ei! Ce să mai zic? Du-te sănătos omule. Ai grijă de dumneata și… Doamne-ajută!

-Hai să-mi trăiești șefule! La bună vedere. Zise și el, întinzându-mi mâna pentru strângerea de rămas-bun.

-Să ne vedem sănătoși Alecule! Îi strigai eu după ce coborâsem deja cele câteva trepte ale vagonului.

O vorbă fără nicio noimă, dacă stai să te gândești că nu aveam să ne mai vedem niciodată.

-Va urma-

One thought on “Lupa -10”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s