Lupa -2

images

Ne-am cunoscut la o petrecere dată de o ,,chimistă” , la ea la internat. Căminele lor fiind apropiate, între studentele de la chimie și cele de la medicină, se legau relații, așa, ca între fete. Eu am făcut geologia. Nimic în comun cu chimia, ori cu medicina, dar nici cu literele după cum poate deja v-ați dat seama… Dar aveam un prieten, singurul și cel mai bun, care se înfiripase în gașca lor. El cânta frumos din glas și la chitară și avea alura lui Kenny Rogers. Așa că își făcea prietenă pe cine dorea. Și alegea destul de des, zic eu.

S-a nimerit ca în acea perioadă să fie cu fata care dãdea petrecerea, cu Magda. Care împlinea o vârstă și punea de un chef, cum spuneam noi pe atunci. Nu știu cum m-a convins, a insistat mult, să mă ia și pe mine la acea petrecere.

-Hai, zice. Dacă nu vii, chiar mă supăr. Magda m-a rugat mă, ce mai vrei? Au o prietenă de la medicină mai ciudățică și e fără pereche. Înțelegi mă? E fără perche de frumoasă, așa mi-a spus. Hai vino, ce ai de pierdut?

Eu și chefurile, ursul și baletul. Îl însoțeam peste tot, chiar și la cumpărături, dar la distracțiile sale nu pofteam.

A reușit însă și m-a urnit.

Numai că nu a fost cum m-am așteptat. Un cămin de fete, e altfel. Liniște, cu portar jos la intrare, căruia i-am prezentat buletinele.  Nu tu chiote tâmpite, nu muzică dată la maxim, cu bașii să-ți bată creierii, cu băutură vărsată pe jos și în pat…Iar scrumiera răsturnată tocmai pe covorașul tău, adus de acasă. Alea erau chefurile noastre, ale băieților. Hoardă de tătari. Urcau lăzile de bere pe fereastră, trăgându-le cu sfoara.

Aici însă, ceai, pișcoturi, bomboane de ciocolată, miros parfumat… muzică în surdină. Așa mai da. Să trăiești întru mulți ani Magda! Nădăjduiesc să fii fericită acolo unde te-a dus viața ta, alături de partenerul pe care îl meritai. Cristi era prietenul meu cel mai bun, un om de milioane, dar trebuie să recunosc că la femei era cam haimana. Pe Magda nu am văzut-o decât atunci, dar cu prețul unei bluze cumpărate de la magazinul Romarta, ea mi-a dăruit fericirea. Mi-a făcut cunoștință cu Iulia.

-Te rog să nu te superi, mi-a spus Iulia după un răstimp. Eu nu rețin numele după prima prezentare. Cum spuneai că te cheamă?

Cât era de francă…

-Sorin, am repetat eu intimidat. Sorin Dima.

-Sorin, rupt din soare. Gata, am reținut acum. Și râse zglobiu.

Eu nu înțelesesem nimic. Ochii mei se bucurau să coboare din imensul verde al ochilor și să adaste pe albul dinților, asta era tot.

-De ce ți-ai zis și numele de familie? Eu nu te-am întrebat.

-Nu știu nici eu. Cred că mă intimidezi…am recunoscut.

-Ei aș! Făcu ea, dând din mână cu cochetărie. Totul era minunat la ea, cum vorbea și cum se mișca.

-De fapt, e în regulă… Numai că mie nu-mi place numele meu de familie. Am o problemă cu asta.

Nu știam ce să zic. Am răspuns într-o doară, fără să-mi dau seama la ce spun:

-Dacă vrei și-ți place, ți-l dau pe al meu.

Ea a roșit până în vârful urechilor, însă nu a părut supărată. Abia atunci realizasem și eu că asta era ca o cerere în căsătorie.

-Ei! Da știu că te miști repede, domnule Sorin Dima. Nu vrei să ne cunoaștem mai bine, înainte de propunerea asta?

Era rândul meu să roșesc.

-De fapt, care este acel nume al tău?… Dacă tot este să ne cunoaștem mai bine.

Asta am zis mai mult ca să parez, să ies din corzile ringului. Ajunsesem la un subiect unde simțeam că nu sunt sigur pe mine. Nu că mi-ar fi displăcut să fie a mea pentru totdeauna…

-Lupa. A zis încet, parcă spunându-mi o taină. Eu am pierdut însă primul sunet și am înțeles doar Upa. Nu știam dacă se cade ca să o pun să repete. Pe de altă parte, dacă îți încredințează cineva ceva, cam e normal să cunoști ce ți-a dat.

-N-am înțeles! M-am hotărât eu să mărturisesc.

Atunci s-a apropiat de urechea mea și mi-a șoptit:

-Lupa!

Și acum mă trec fiorii când îmi amintesc. Mirosul ei era atât de proaspăt și de special. Toate cele patru sunete s-au rostogolit cristalin pe scărița din urechea mea, moi ca niște fulgi de zăpadă. Timpanul era una cu inima. Inima? Bubuia ca un tun. Îi auzeam bătăile nebune și mă gândeam: E prea tare! Câți din cameră o mai aud? Ar trebui să nu fie chiar așa de în surdină muzica asta.

-Dar ce e în neregulă cu numele ăsta? Eram sincer în mirarea mea. Mie chiar mi s-ar fi potrivit, am urmat. Am uneori senzația că văd mărit, cu o claritate a amănuntelor, de care mă mir și eu.

S-a uitat la mine lung, să vadă cât de serios vorbesc și nu a mai zis nimic despre asta. Discuția s-a mutat repede, pe alte subiecte. Eram absorbit și mi se părea că niciodată până atunci nu mă înțelesesem atât de bine cu cineva.

Totuși, ceva îmi scăpase din atenție, chiar atunci. Lupă se mai zice și la femela câinelui lup, auzisem și eu cândva, dar în mintea mea nu a venit decât lentila optică, la care m-am și referit, ceea ce nu a fost rău deloc.

Nu m-am descris până acum, din punt de vedere fizic. Sunt prea modest ca să fac afirmația că sunt chipeș.

Însă dacă i-am plăcut celei mai frumoase ființe de pe planetă, asta spune ceva. Ea nu era numai armonioasă în trăsături așa cum s-ar defini termenul de frumusețe. Era plăcută pe de-a-ntregul. Știți că o fată frumoasă poate fi urâtă și dușmănită de celelate. Ea reușea totuși prin naturalețe, bun-simț și candoare, să fie iubită de toată lumea, băieți ori fete.

Am vorbit mult în acea seară. Am turuit mai degrabă. În coada ochiului, i-am surprins de câteva ori, privirea mirată a lui Cristi. Probabil că nu mă recunoștea. Eu stam de obicei în umbra lui, așa ne obișnuisem. Mereu cu inițiative, mereu cu prim-planuri, el degaja o energie care mă târa și pe mine, precum coada ce urmează cometei. La geologie am mers după el. Îmi împuiase capul. Altfel mie îmi plăcea matematica și acolo m-aș fi dus, dacă el nu s-ar fi ținut de capul meu.

-Ce o să faci mai departe? Spune! O să descoperi tu ceva nou sub soare? De la Pitagora încoace nu s-a modificat nimic. O să te faci un nesuferit de profesor și o să le mănânci nefripte zilele bieților copii, cu o materie de cacao. Dincoace putem studia. Putem merge pe teren să facem cercetare. Cercetare, măi! Adică aventură. O să avem o viață plină și interesantă. Habar nu ai tu, ce bine o să fie.

Nu pot să spun că m-a convins din două vorbe. Dar pe toată durata clasei a douăsprezecea, a fost ca picătura chinezească.

M-am trezit că mă prezint împreună cu el la examenul de admitere pentru F.G.G., adică geologie și geofizică.

Nu regret acum absolut nimic. Așa a fost să fie. Și a fost ca într-o anume noapte să-mi ies din cochilie și să mă autodepășesc, astfel încât să o cuceresc pe Iulia.

*

După terminarea facultății, Cristi, aventurier cum îi era firea, s-a dus tocmai la Baia Mare. Am mai vorbit când și când, dar s-a cam pierdut legătura. Dealtfel prietenia noastră, încă de când am devenit iubitul Iuliei, nu mai era așa de strânsă. Eu îmi aflasem o altă cometă, iar lui, egocentrist cum era, nu îi prea plăcuse asta.

-Cum mă, să stai numai cu una? Ești nebun? Nu vrei să cunoști și tu viața?

-Viața mea se împlinește cu Iulia. Prin ea iubesc toate femeile pământului, până la Eva. Ce-mi mai trebuie?

-Ești dus, frate!

Nu, nu eram dus. Eram servit, cum se spune la poker. Eram cel mai norocos om de pe pământ.

Cu ajutorul prieteniei dintre tatăl meu și directorul de la Institutul de Geofizică din Focșani, m-am angajat acolo. Birou decent, delegații periodice…exact cum prezisese Cristi cândva. Iar Iulia, care a terminat cu un an mai târziu, a venit aici, după mine. Putea merge oriunde ar fi vrut. Cu media obținută, putea rămâne chiar și la București. A ales să vină după mine, într-o localitate unde nu știa pe nimeni.

*

Doar la început a fost așa. Foarte iute, am devenit cunoscuți și răscunoscuți. Ea era doctorița cea frumoasă, iar eu… cum v-am spus, eu eram soțul ei.

Jubilam. Poate m-or fi urât vreunii pentru acest statut al meu, nu știu. Eu nu aveam ochi să văd pete în soare. Descoperisem fericirea fără margini.

Institutul de Geologie este mai departe cu două stații de autobuz de Policlinica Municipală. Iar de aici, mai aveam încă două stații până la apartamentul unde locuiam și pe care îl obținusem tot cu ajutorul ei, desigur. Până să ajungă ea aici, împărțisem o garsonieră cu un alt coleg, de la serviciu. Burlaci amândoi, am transformat bucătăria, ce în fond nu era folosită ca atare, în cameră de locuit pentru mine. Așa m-am chinuit până ce a ajuns ea.

Chiar din prima zi, m-a luat de mână și cu un buchet mare de flori în brațe, ne-am prezentat amândoi  la Regocom.

De parcã avea un GPS cãlãuzitor, Iulia se mișca pe culoarele instituției ca și cum nu era prima datã când mergea acolo. Cu un pas mai în spate, mai aruncam și eu ochii în dreptul ușilor din când în când, dar în cea mai mare parte îi apreciam ei silueta. Zveltã și mlãdioasã, era îmbrãcatã într-o rochie verde cu bordurã neagrã, strânsã la nivelul taliei peste mijlocul ei subțire. Îi ședea atât de bine cã aș fi oprit-o chiar acolo, sã o sãrut.

Așa cã atunci când a bãtut la o ușã, iar mai apoi dupã pofteala ce s-a auzit dinãuntru am și intrat, eu eram un pic cam deconcertat. O doamnã între douã vârste, cu pãrul mult prea negru pentru a nu-l bãnui vopsit și fãcut permanent în onduleuri sãrmãluțã, ridicã spre noi ochii întrebãtori.

Zâmbindu-i grațios, Iulia nu se pierdu cu firea și zise:

-Fi-ți vă rog amabilă. Unde ne putem adresa? Sunt nouă în oraș, iar soțul meu a locuit până acum în garsoniera unui prieten. Am vrea să obținem un apartament, ca să facem și noi parte cuviincios, dintre cetățenii orașului dvs.

Mie îmi fusese rușine să țin buchetul de flori. Eram stângaci teribil în chestii de astea, așa că tot ea îl ținea în brațe. Dar nu cu florile în jos cum l-aș fi purtat eu, ca pe măturoi. Ci în brațe, cu eleganță. O priveam încântat. Am tresărit când am auzit-o pe doamna aceea rostind cuvintele:

-Lăsați! Facem noi cumva. Nu-i așa domnule director?

Directorul se afla chiar acolo, în spatele meu. Îl tratasem cu cea mai impardonabilă neatenție. Om practic, nu suferea probabil costumele și ținuta sa, pantalon și pulover, îl făceau să pară șters. Plus că se afla dincoace de ușa capitonată pe care scria Director. Însă toate acestea au fost spre norocul nostru. El putuse să studieze undercover, tot tabloul. Admirase probabil înfățișarea proaspătă a Iuliei, îi ascultase intonația plăcută a glasului și de bună seamă că hotărârea îi era deja luată când pusese întrebarea:

-În ce sens sunteți nouă? De unde veniți de fapt?

-De la București. Am luat repartiție la Policlinica Municipală de aici.

-Doctoriță, bănuiesc?

-Da. Sunt medic, a răspuns Iulia cu modestie, roșind ușor.

-Aveți rude la noi în Focșani, duduie? se amestecã în vorbã și doamna cu sarmale în pãr.

-Nu. Și nu cunosc pe nimeni. Dar soțul s-a angajat aici, la Institutul de Geofizicã încã de anul trecut.

-A ! Deci dumnealui este inginer? fãcu directorul din cap spre mine.

-Da. A terminat Geologia, răspunse tot ea.

-Hi-hi! Făcu el deodată. Probabil că îl amuzase cum intervenise Iulia să răspundă în locul meu. Ea mă știa însă mai timid și mai încet în reacții. Plecase decisă să obțină un apartament și avea să-l ia cu orice preț.

Dar nu a fost nevoie de mai mult.

Directorul, probabil ca să-și justifice acel râs, a continuat:

-Sunt bucuros când în urbea noastră se stabilesc niște intelectuali drăguți ca dvs. Haideți să studiem lista cu ce dispunem și cu ce v-ar plăcea. Ce ziceți dna Miu, cunoașteți așa, pe de rost, un amplasament pentru dumnealor?

-Păi aș ști! Răspunde doamna, care cu tot aspectul acela de scrobealã, era cum nu se poate mai amabilã. Avem pe Mircea Vodă, un apartament de trei camere. E foarte aproape de Policlinică. Dacă sunt de acord…

Dacă suntem de acord? Eram în culmea fericirii. Cu un gest spontan, Iulia a împins florile spre director. Să i le ofere? Să i le țină? Și a cuprins-o în brațe pe dna Miu, ocazie cu care aceea, plăcut surprinsă, i-a și depus pe obraz o sărutare.

-Dacă mă lăsați să vă sărut și eu celălalt obraz, vă dau florile îndărăt .

Și am râs atunci cu toții.

Știam cã apartamentele de trei camere se dau mai greu, familiilor cu copii. Pentru noi și o garsonierã ar fi fost prea bunã.

-V-ați dus cu gândul cã vor face foarte repede niște copii, sã ne mãrim numãrul cetãțenilor, nu-i așa? râdea în continuare bine dispus, directorul.

-Vă suntem foarte îndatorați! Am prins eu glas. Am dori să facem cumva să răsplătim acest ajutor pe care l-am primit.

-Apăi, dragă domnule, mă bucur într-un fel, că vă aud și pe dvs. Să știu că duduia doctoriță nu s-a măritat cu un mutălău. Dar mă fac că nu am auzit totuși, pentru că nu mi-au sunat bine vorbele. Ne-am înțeles? Și chiar vă rog, opriți și florile pentru casă nouă s-a întors apoi spre Iulia.

Tonul îi era categoric, ca al unuia învãțat sã dicteze, dar ochii o îmbrãcau pe soția mea într-o privire moale și caldã.

Să-mi fie iertată neîncrederea. Însă dacă mă prezentam eu la domnul director fără Iulia ar mai fi fost oare la fel de galant? Și mi-ar fi spus la fel, că nici nu vrea să audă de vreo atenție așa cum dintotdeauna s-a obișnuit pe meleagurile noastre? Dar cine mai sta să taie firul în patru.

Am plecat de acolo cu toate urările de bine, cu indicațiile necesare, dar și cu cheia noii noastre locuințe.

Chiar așa și era, cum spusese dna Miu. Doar două stații până la Policlinică. Eu folosesc ca unitate de măsură a lungimilor, distanța dintre o stație și alta. În realitate nu ne urcam niciodată în autobuz. Ne plăcea să mergem pe jos, ținându-ne de mână. În drumul nostru ne abăteam și pe la piață, care era chiar mai aproape de casă, nici o stație măcar.

Mai apoi, trecând un timp, când Dănuț a mai crescut puțin, s-a pus problema necesității unei mașini. Mai mult pentru mine, că ieșeam tot mai des în delegații. Bani aveam din destul pentru că Iulia își făcuse cabinetul ei, ca medic de familie, la aceeași Policlinică unde lucrase și înainte. Nu era numai cabinetul ei acolo, dar cei mai mulți se înscriseseră la ea. Îi și plăceau oamenii ce e drept, dar neîndoios, mai ales oamenii o plăceau pe ea.

-Va urma-

One thought on “Lupa -2”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s