Salutul

Suntem în anul 2076, undeva în Germania…

Domnul Carol Brauer este unul dintre cei mai în vârstă cetățeni ai Magdeburg-ului. Se bucură de mult respect și chiar afecțiune din partea oamenilor.

Astfel că văzându-l pășind agale pe trotuarul din fața casei sale, Stolz îi ieși repede înainte și-i spuse:

– Muie P.S.D., domnule Brauer. Ce mă bucur să vă văd. Chiar îi și ziceam soției mele: Sper că n-o fi bolnav domnul Brauer, de nu l-am mai văzut…

-Muie P.S.D., Stolz. Stai fără grijă, nu am fost bolnav. După cum vezi, sunt bine sănătos. Chiar acum mă duc să mă înscriu pentru maratonul de sâmbătă.

Și îl apucă râsul de propria glumă. Numai că asta îi dereglă puțin respirația și sfârși într-un puseu de tuse. Stolz îl bătu ușurel pe spatele șubred, îngrijorat. Din casă ieși atunci ținând în mână un pahar cu apă, micuța Annalise. I-l înmână bătrânului, iar acesta sorbi câteva înghițituri degrabă. Tremurul mâinilor și zgâlțâitul accesului de tuse, au făcut ca mai multă apă să i se verse peste pieptul hainei. După ce își mai reveni, el își petrecu de mai multe ori dosul palmei peste mustața colilie, iar apoi mângâind fetița peste creștetul bălai, îi mulțumi. Nu mai avea chef de glumă, așa că își luă rămas bun și de la Stolz.

-Eeee. Hai că mă duc la farmacie, Stolz. Că până ajung eu, li se termină oamenilor programul de lucru. Muie P.S.D.

-Muie P.S.D. domnule Brauer. Dacă îmi permiteți, am să mai trimit copila pe la dumneavoastră, ca să se intereseze de starea dumneavoastră.

Carol Brauer nu-i mai răspunse însă, ca să nu-și afecteze iarăși gâtul. Aprobă prin clătinarea capului în sens afirmativ, iar apoi își văzu de drumul său, călcând încet și cu pași mici. Părea că și-i numără, așa cum sta de încordat și încovoiat  înainte.

După ce mai privi puțin la silueta bătrânului care se îndepărta, Stolz își petrecu fetița pe după umeri, ca să intre amândoi în casă.

-Tati, ce înseamnă ,,muie pesede”? îl întrebă deodată Annalise.

Stolz rămase o vreme cu mâna pe clanță, în fața ușii încă închise. Îi displăcea profund să nu aibă un răspuns clar, dar cu toate acestea nu știa. Toată lumea folosea acest salut, de foarte multă vreme.

-Un salut, zise el în speranța că Annalise va fi mulțumită. Se zice Muie P.S.D., cu accent pe ultima consoană.

-Și ce înseamnă? insistă fetița.

-Asta nu știu sigur…recunoscu el până la urmă. Cred că e o urare de sănătate.

A doua zi, când învățătoarea intră în clasă,  Annalise așteptă până se făcu un pic de liniște apoi rosti răspicat:

-Muie P.S.D.!

Roșie până la vârful urechilor, învățătoarea Amalia Chirițescu, ai cărei părinți erau stabiliți în Germania de multă vreme și deci o născuseră aici, îi răspunse cu jumătate de glas, neîndrăznind să privească albastrul curat al ochilor copilei:

-Muie P.S.D., draga mea.

 

 

 

 

2 thoughts on “Salutul”

  1. 😂 Aveti grija cu M.urile astea, ca eu cu greu am scapat din gurile unei blogarite si a unui postac. Dar oricum foarte bun Salutul, sper sa fie de viitor, desi asta ar insemna ca ei sunt tot acolo.

    Like

  2. Si pentru ca imi place sa mi-o caut cu lumanarea si tot spunea-ti ca nu va citeste nimeni blogul, am sa-i dau share, doar asa de-al dracului sa moara Renata de ciuda ca inca sunt Rudimentar la minte, dupa toata morala ei. Fuck this… Muie PSD!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s