Mopul lui Tanti Geta

Aud pe toate știrile întrebarea : „De ce s-a întâmplat nebunia de aseară”?

Iată că azi demonstrația a mers înainte și totuși nicio violență. Jandarmeria a stat cuminte, în banca ei. Nu tunuri de apă, nu gazare, nu șrapnele…

Răspunsul eu l-am aflat telefonic dintr-o discuție pe care am avut-o cu Tanti Geta. Pe dânsa nimeni nu a întrebat-o, cu toate că așa cum mi-a dezvăluit mie, ar fi răspuns cinstit pentru că e om cu frică de Dumnezeu…

Cine e Tanti Geta? Este femeia de serviciu de la Guvern. A obținut postul prin concurs și prin șpagă, așa cum se face. Asta poate nu aveam voie să spun, dar știu că nu-mi citește nimeni blogul așa că sper să nu-i fac un deserviciu, cu atât mai mult că suntem  prieteni. Oricum la anchetele care urmează a se face, i se va stabili precis vinovăția și își va pierde locul de muncă, poate chiar să i se facă și dosar penal. Mai ales că au fost acuzați oameni nevinovați, prefectul capitalei, ministra de interne…

Nimeni n-a dat ordin de evacuare a pieței, ordinul în dispozitiv a fost doar de apărare și de protejare a mopului.

Ea însăși mi-a relatat așa: „ Trebuia când am încuiat clădirea, că se terminase programul, să duc uneltele la loc, să ies și să încui ușa. Lumea din clădire plecase mai devreme pentru că era vineri și apoi oricum nu făcuseră nimic că se uitaseră toată ziua pe geam la oamenii care se strângeau în Piață. Am putut să-mi fac și eu treaba mai devreme și-așa că nu am nicio scuză pentru ce s-a întâmplat”…

„Dar până la urmă ce-ați făcut”? Am întrebat-o eu.

„Mi-am uitat mopul sprijinit de ușă. Ușa este din geam, se vede prin el și mopul meu era nou. Un mop foarte scump așa cum mi-au spus șefii…Ai grijă de el Geto, ca de ochii din cap, că a costat o căruță de bani, așa mi-au spus. Ei! Dar eu l-am uitat, uita-m-ar moartea. Cred că ăștia l-au văzut și au vrut să mi-l ia. Șeful jandarmeriei nu poate să recunoască la televizor, dar asta e. Om de foarte mult bun simț, a zis doar că s-au forțat gardurile spre intrarea la Guvern. De ce? Că nu mai era nimeni acolo…Și-atunci eu mi-am adus aminte numaidecât: mopul meu!!! M-am dus la prima oră a dimineții și l-am luat de acolo și iată: azi dacă nu au mai avut ce apăra, jandarmii nu au mai fost violenți”.

One thought on “Mopul lui Tanti Geta”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s